• Editura Mistica
Blog Editura Mistica

Îngerii călăuzitori

April 17, 2014 12:44 pm / 1 Comment / Alina Dragomir

ingerLa fel ca la majoritatea copiilor educați în perioada comunistă apropierea de credință mi s-a întâmplat greu, cu rezervele tipice date de teama de ridicol. Chiar dacă, nu o dată, am simțit că îngerii călăuzitori sau Dumnezeu „m-au purtat în brațe“, am preferat să pun astfel de întâmplări pe seama destinului pe care „și-l face omul cu mâna lui“.

Anumite gesturi ale străbunicii mele, o femeie foarte harnică, morală și de neclintit în credința ei în Dumnezeu au devenit de neînțeles pentru mine când am crescut și m-am „școlit“. Nu înțelegeam de ce avea nevoie să meargă în fiecare duminică la biserică, de ce se închina atât de des pe ea și pe noi, de ce existau icoane în toate camerele casei, de ce tot ce făcea se sprijinea pe legile naturii, pe reguli clare, repetitive și pe o disciplină de fier. Acum, când îmi dau seama că în preajma ei noi nu eram niciodată bolnavi, triști sau dezorientați, o înțeleg, dar cu mintea de pe urmă. Mi-au trebuit ani la rând să simt pe propria piele ce multă încredere în sine și cât sprijin moral oferă credința.

Mireille Labonte - 72 de ingeriCând valorile morale ale unei societăți ajung să se estompeze, nevoia de spiritualitate țâșnește prin alte supape, iar ordinea lumii caută să se reașeze în alte făgașe.
Tot căutând argumentele științifice am ajuns, în cele din urmă, în punctul din care plecasem: credința este o stare interioară, cât se poate de intimă, asemenea iubirii, fericirii, durerii sau suferinței. O simți sau nu, este doar a ta și nu poate fi descrisă sau povestită în cuvinte.

De-a lungul demersului întru credință am descoperit îngerii cu aceleași rezerve, desigur. Nu mi-a explicat nimeni vreodată cine sunt ei, ce rol au sau cum să mi-i reprezint. Pentru mine erau ca niște rude în vârstă la care îmi tot propuneam să merg în vizită, dar amânam cât puteam. Ce poți vorbi cu niște rude pe care nu prea le cunoști bine? Cred că doar eterna mea fascinație pentru povești și mituri m-a determinat să merg totuși în acea vizită. Abia atunci am simțit cu adevărat cum infinita bunătate divină se revarsă peste sufletul meu. Am aflat că îngerii trebuie chemați, numiți, că trebuie să-ți alegi îngerul protector, în funcție de data nașterii, cel care te cunoaște cel mai bine, că există îngeri responsabili pentru diferite forțe și energii și te pot ajuta în momente dificile ale vieții. Este bine să alegi un înger pe care să-l invoci în fiecare dimineață și să îi adresezi o întrebare esențială pentru ziua în curs.

Conform Cabalei există 72 de îngeri planetari, grupați în ierarhii, controlate de nouă arhangheli. Atunci când nu cunoști îngerul direct responsabil de o anumită situație îl poți invoca pe arhanghelul său. Cartea lui Mireille Labonte, „72 de îngeri – călăuzele noastre de zi cu zi“, ed. Mistica descrie în amănunt fiecare înger în parte și rolul său în viața noastră. Tot aici am găsit și argumentul pe care îl căutam: „Când chemați un înger, invocați, de fapt, o parte a ființei voastre care reprezintă calitățile sau răspunsurile pe care le căutați. Așadar, nu este necesar să precizați despre ce înger este vorba; vă puteți limita să vă invocați îngerul păzitor, fără ca el să aibă un nume și un câmp de acțiune definite.“

oracolSurpriza surprizelor a venit din partea cărților oracol cu îngeri. Asemenea cărților de Tarot, cărțile oracol ce oferă călăuzire zilnică au un mic manual de utilizare care te învață cum să procedezi. Le-am încercat și, mărturisesc, nu fără uimire, că am primit răspunsuri nu doar la întrebările pe care le-am pus, ci și răspunsuri pe care le căutam, aproape inconștient.

Este totuși, cum spuneam mai sus, o experiență personală, pe care nu o înțelegi decât dacă o trăiești, raportată la nevoile și condiționările proprii. Cărțile oracol nu sunt un joc pe care îl poți juca singur cu plăcere, ci o cale ce îți deschide ușa către un alt nivel al propriei conștiințe. O șansă de a te simți complet. Acum dacă m-ar întreba cineva dacă am auzit vreodată un înger, aș răspunde fără să ezit că da. Mereu i-am auzit și am văzut semnele pe care le-au lăsat în calea mea. Doar că nu am știut.

Atât cartea „72 de îngeri – călăuzele noastre de zi cu zi“, cât și cărțile oracol „Călăuzire zilnică de la îngerii tăi“, pot fi achiziționate de la Magazinul Mistica, str. George Enescu, nr. 23, București.

Şi, nu uitaţi: campania Mistica pornită cu ziarul Libertatea continuă şi în această săptămînă! De joi, 26 iunie, 72 de îngeri – călăuzele noastre de zi cu zi este noul titlu ce poate fi cumpărat de la chioşcurile de presă!

 

Posted in: Mistică / Tagged: biserica, Cabala, credinta, Dumnezeu, înger păzitor, Magazinul Mistica, mistica, spiritualitate, Tarot

One Thought on “Îngerii călăuzitori”

  1. Pingback: Spune-mi ce problemă ai, ca să-ţi spun îngerul care te poate ajuta

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation

← Previous Post
Next Post →

Articole recente

  • Buddha-Dharma esenţială – Arya Dharma
  • Venerabilul Maestru Gonsar Tulku Rinpoche la Universitatea din Bucureşti
  • Fragment: Grădina cu rodii. Viziuni despre Arborele Vieţii – O perspectivă istorică
  • Gonsar Tulku Rinpoche revine în perioada 21-25 aprilie în România
  • 10 greşeli fatale într-o conversaţie

Ultimele comentarii

  • Jorjette on „Calea ceaiului“ sau frumusețea ascunsă în simplitate
  • ursulla on Mitul ursitoarelor
  • Candie on Cele șapte legi ale universului
  • Stamate Liviu on Copacii – o sursă naturală de energie și sănătate
  • Dan on Adevăruri străvechi

Categorii

  • Carte
  • Cristale
  • Dezvoltare spirituală
  • Mistică
  • Portret
  • Psihologie
  • Reiki
  • Rugăciune
  • Știre
  • Uncategorized

Arhiva

  • August 2019
  • May 2019
  • April 2017
  • July 2016
  • June 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014

Meta

  • Log in
  • Entries RSS
  • Comments RSS
  • WordPress.org
© Copyright 2014 - Blog Editura Mistica