Fundația Calea Victoriei, în parteneriat media cu Editura Mistica, organizează începând de luni, 12 ianuarie, de la ora 19:00, cursul Cabala prin povești, susținut de profesorul universitar Felicia Waldman. Citește în continuare →
Tag Archives: Cabala
Cabala prin povești
Fețele esoterismului
Curiozitatea referitoare la intențiile puterilor a existat de când există relația omului cu divinitatea. Încă din cele mai vechi timpuri, visele, pozițiile astrelor, premonițiile au fost semne în care magii, druizii, șamanii, profeții au căutat informații despre puterile superioare. Vechimea esoterismului datează din perioada magilor babilonieni din mileniul al II-lea și ajunge până la fizicienii secolului al XX-lea. Esoterismul, ca practică a unei cunoașteri secrete, desemnează aspirația omului de a se ridica deasupra grijilor animalice numai prin puterea sa și de a intra în legătură cu forțele misterioase care îi conduc destinul. Citește în continuare →
Din cele mai vechi timpuri
Esența lumii, spun școlile secrete și inițiații, este de natură spirituală, nu materială așa cum suntem tentați să credem sau obișnuiți de istoria învățată la școală. Tot ceea ce există în jurul nostru – arta, știința, literatura, edificiile – și în noi înșine ascunde esența istoriei lumii de la începuturi și chiar dinainte de ceea ce cunoaștem ca fiind începutul, ca proiecție a unei supra-conștiințe.
Ce înseamnă, de fapt, alungarea lui Adam și a Evei din Rai? Ce reprezintă, în fond, mitologia și legendele lumii sau monștrii și ființele fabuloase care le străbat? De ce zilele săptămânii se succed în ordinea cunoscută și de ce constelațiile sunt asociate unor imagini care nu seamănă cu ele? Care este adevărata semnificație a sărbătorilor?… Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt neapărat secrete, ci doar împrăștiate prin biblioteci și cărți ce se adresează mai ales inițiaților. După 20 de ani de studii, Jonathan Black sintetizează aceste informații în Istoria secretă a lumii, ed. Nemira (colecția Istoria…) într-un amplu periplu de-a lungul erelor lumii, oferind o nouă perspectivă asupra evenimentelor cruciale ale acesteia și asigurându-ne că „un număr extraordinar de mare de personalități care au făcut istorie – bărbați și femei – au crezut în ea“. Citește în continuare →
Secrete divine
Când în titlul unei cărți vezi numele lui Dumnezeu te aștepți să găsești o carte eminamente teologică în care personajul principal este, evident, Dumnezeu. Recunosc că, deși titlul Viața secretă a lui Dumnezeu, Aaron David, ed. Mistica, mă ispitea, am ezitat zile bune, așteptând momentul potrivit (?). Chiar așa, care o fi acela? Păi e cam ca o întâlnire la nivel înalt. Nu te duci așa, oricum, la o întâlnire cu Dumnezeu. Mai întâi îți faci ordine în cap, te îmbraci frumos și respiri adânc ca să capeți curaj. În plus, când mă pregătesc să citesc o carte „grea“, vreau să am toate condițiile, adică să nu mă preseze nicio grijă, să am timpul necesar, să fie liniște deplină, să nu sune telefonul, să nu-mi fie nici prea cald, nici prea frig… și tot așa. Noroc că o călătorie mai lungă cu trenul mi-a anulat toate vedetismele, înlesnindu-mi întâlnirea cu una dintre cele mai captivante scrieri despre Dumnezeu. Acum pot spune cu mâna pe inimă că oricine și-a pus măcar o singură întrebare, în orice sens, despre existența lui Dumnezeu, nu are voie să rateze cartea rabinului Aaron David.
Nu, adevăratul erou al cărții nu este Dumnezeu, așa cum ai crede, ci tu, omule, cel care cauți o viață întreagă să afli cine ești în relația cu Dumnezeu. Plecând de la cele mai banale întrebări pe care oricine și le pune de-a lungul vieții despre divinitate și necesitatea ei, trecând prin scrierile și tradițiile străvechi, cartea îți arată în fiecare pagină că rolul lui Dumnezeu este de a te pune în valoare, iar al tău este de a face această descoperire pas cu pas prin alegerile tale și prin felul în care decizi să trăiești. Citește în continuare →
Îngerii călăuzitori
La fel ca la majoritatea copiilor educați în perioada comunistă apropierea de credință mi s-a întâmplat greu, cu rezervele tipice date de teama de ridicol. Chiar dacă, nu o dată, am simțit că îngerii călăuzitori sau Dumnezeu „m-au purtat în brațe“, am preferat să pun astfel de întâmplări pe seama destinului pe care „și-l face omul cu mâna lui“.
Anumite gesturi ale străbunicii mele, o femeie foarte harnică, morală și de neclintit în credința ei în Dumnezeu au devenit de neînțeles pentru mine când am crescut și m-am „școlit“. Nu înțelegeam de ce avea nevoie să meargă în fiecare duminică la biserică, de ce se închina atât de des pe ea și pe noi, de ce existau icoane în toate camerele casei, de ce tot ce făcea se sprijinea pe legile naturii, pe reguli clare, repetitive și pe o disciplină de fier. Acum, când îmi dau seama că în preajma ei noi nu eram niciodată bolnavi, triști sau dezorientați, o înțeleg, dar cu mintea de pe urmă. Mi-au trebuit ani la rând să simt pe propria piele ce multă încredere în sine și cât sprijin moral oferă credința.
Când valorile morale ale unei societăți ajung să se estompeze, nevoia de spiritualitate țâșnește prin alte supape, iar ordinea lumii caută să se reașeze în alte făgașe.
Tot căutând argumentele științifice am ajuns, în cele din urmă, în punctul din care plecasem: credința este o stare interioară, cât se poate de intimă, asemenea iubirii, fericirii, durerii sau suferinței. O simți sau nu, este doar a ta și nu poate fi descrisă sau povestită în cuvinte. Citește în continuare →
Ultimele comentarii