Magia și dublura sa, vrăjitoria, există de la începuturile omenirii și vor rămâne până la sfârșitul timpului. Se poate vorbi despre etape ale existenței lor. Magia este tărâmul imaginației, al cuvintelor, al verbului, spre deosebire de realitatea materială care rămâne tărâmul faptelor. Limba magiei este universală și pare eternă, asemenea credulității mulțimii. Fiica imaginației și a magiei, vrăjitoria, personifică noaptea, forțele întunericului, impulsurile rele, miasma inconștientului nostru, ce folosește puteri malefice.
Există tentația de a considera magia o formă secretă a religiei. Le diferențiază totuși forțele spirituale cărora li se adresează. Religia speră să convingă. Prin rugăciunea convingătoare, magia se constituie într-un ritual de exorcizare care face parte integrantă din practica religioasă, iar magul este un inițiat ce își primește puterea. Vrăjitorul pretinde că poate obține instantaneu ceea ce vrea prin combinarea gândirii cu voința și ritualul bazat pe corespondențe simbolice imaginare. Prin credință și rugăciune, preotul cere lui Dumnezeu împlinirea dorințelor credincioșilor, iar omul de știință studiază, caută cu răbdare și, datorită metodelor obiective, reale, găsește corespondențe eficiente.
Vrăjitoria conține practicile magice cu efect negativ asupra unei persoane, animal, loc, obiect. Principalul instrument al vrăjitorului este cuvântul, dar vrăjitoria nu se limitează la practica magiei negre. Mai include și noțiunile de revoltă împotriva divinității oficiale, a libertății, anarhia și religia secretă.
Diferite ramuri ale vrăjitoriei
Pe de o parte folosește forțele primitive („seculare“, în cazul în care vrăjitorul –expertul – practică ceremonii magice folosind, în general, părți ale corpului victimei țintă (păr, unghii, salivă, sânge, spermă) sau a unor obiecte intime (chiloți, batistă). Efectul acestor practici oculte este vraja. Pe de altă parte, există o latură „religioasă“ ce folosește conceptul de vrăjitorie ca pe o sectă sau societate secretă, un ordin închis, puternic și invizibil, a cărui adepți formează o corporație cu legi și structuri bine stabilite. Acest tip de vrăjitorie este împotriva ordinii stabilite și a religiei oficiale, ritualurile sale implică metode periculoase (transa, hipnoza, droguri, otrăvuri) care pot provoca credinciosului un fel de dedublare pe care teologii o numesc „posesie demonică“. Această formă de vrăjitorie este cea mai veche religie, aflată la originea omenirii, cu mult înainte de inventarea roții sau a scrierii.
Etnologii privesc vrăjitoria europeană contemporană ca pe un ultim avatar al credințelor populare magice pe cale de dispariție și atribuie aceste practici nivelurilor celor mai credule și înapoiate ale populației, ce își proiectează dificultățile asupra altora și își exprimă ghinionul prin ură, gelozie sau dorința de a face rău. Practicile oculte se regăsesc nu doar la cei săraci și marginalizați, ci și la clasele de mijloc. Conceptul de vrăjitorie pare ancorat în ceea ce Jung numește „inconștient colectiv“, care odată cu criza economică și spirituală actuală, tinde chiar să câștige teren. Credința în realitatea vrăjitoriei permite victimei să găsească un țap ispășitor pentru toate nenorocirile care i se întâmplă. Ghinioanele, bolile neașteptate, accidentele auto, șomajul, lipsa banilor, moartea subită a rudelor sau a unui animal de companie, sunt adeseori atribuite acțiunilor rău intenționate ale indivizilor cu putere de a face rău altora: vrăjitorii.
Spiritualitate și New Age
Explozia descoperirilor științifice și a tehnologiilor inovatoare, de-a lungul ultimelor două secole, au dus la eradicarea gândirii magice în beneficiul exclusiv al gândirii științifice. Totuși, incapacitatea științei de a explica lumea ca întreg, poluarea catastrofală cauzată de dezvoltarea industrială necontrolată în detrimentul omului și a naturii, au inversat credința noastră în profunzime către aprecierea tradiţiei, a gândirii sălbatice, religioase sau magice.
Spiritismul și extinderea sa modernă, mișcarea New Age, religiile private, sincretice care caută o viață spirituală eliberată de dogmele bisericești, cu ritualuri și credințe împrumutate din tradiție, șamanism, credințe primitive sau orientale, călătoria astrală în afara corpului, reîncarnarea au zguduit sistemul de credință al contemporanilor noștri. Noutatea în domeniul magiei și vrăjitoriei este că acestea au ieșit din „rezervații“ putând să se răspândească în orașe, în suburbii, printre cei ce și-au pierdut rădăcinile și credința ancestrală. În zilele noastre, preotul rareori mai acceptă să binecuvânteze o casă, un teren, un hambar sau o mașină nouă sau să exorcizeze un pacient care se simte vrăjit. În prezent, toată lumea crede că numai ceea ce este scump este eficient.
Iar vrăjitoria este explicația irațională a faptelor și a fenomenelor raționale. Vrăjitoria este războiul cuvintelor împotriva faptelor, conflictul dintre verb și idei, ciocnirea dintre credulitate și inteligență, lupta continuă între știință și credință. Vrăjitoria este o putere iluzorie ce acționează. Prin rugăciune religia dă speranță, prin invocarea și pactul cu vrăjitoria se încearcă forțarea norocului. Chiar dacă este un fenomen universal, vrăjitoria este puțin cunoscută și foarte puțin studiată. Confuzia începe cu utilizarea termenilor mag, magician, magie și vrăjitorie, vrăjitoare sunt adesea utilizate în mod abuziv.
Magia este o căutare spirituală, o introducere la marile mistere ale creației, o căutare de explicare a lumii. Ea studiază forțele necunoscute, cosmice, supranaturale și este practicată de oameni învățați. Magia nu implică răul, ci, dimpotrivă, își reclamă originea de esență divină. În timp ce magul este un maestru inițiat în marile mistere, vrăjitorul este „un ucenic mic ce stăpânește mistere mici“. Dacă magul se bazează pe Dumnezeu, vrăjitorul este legat de diavol. În secolul al XVI-lea, celebrul demonolog Jean Bodin a dat cea mai simplă definiție: „Vrăjitor este cineva care, prin mijloace diabolice, în mod conștient, se străduiește să realizeze ceva.“ Magul cunoaște legile și formulele, în timp ce vrăjitorul se supune Diavolului, fiind un simplu propovăduitor care riscă, prin ignoranța sa, să elibereze forțe pe care nu le poate controla.
Ultimele comentarii