Conceput pentru civilizația terestră drept a patra dimensiune ce se scurge inexorabil, timpul subsumează doua categorii distincte: subiectivă și obiectivă. Trăirile intense deformează percepția scurgerii timpului ca și perioadele de somn, în care timpul este influențat de trăirile onirice. Mintea poate percepe, deci timpul fragmentat, sub influența emoțiilor, iar trecutul, prezentul și viitorul pot fi percepute simultan, însemnând că începutul, evoluția și sfîrșitul Universului coexistă, interacționează și se recreează perpetuu. Citește în continuare →
Monthly Archives: July 2015
Trecutul, prezentul și viitorul coexistă
Reîncarnarea – poarta către evoluție
Credința în nemurirea sufletului este întâlnită în toate culturile și tradițiile lumii. Upanishadele indiene fac referire la legea samsarei, migrația sufletelor, și la karma, ca efect al vieților anterioare în care fiecare existență devine tributară celor precedente producând o nouă karma ce va fi baza următoarei vieți. Aceeași convingere este împărtășită și de popoarele primitive din Africa, Australia, de indienii din America sau de eschimoși. Celții, vikingii, vechii saxoni sau galii credeau cu tărie că sufletul nu moare niciodată ci, în momentul morții, trece dintr-un corp în altul. Druizii considerau Pământul doar un loc de trecere pentru suflet care se înalță către lumi superioare, trecând prin toate etapele – minerală, vegetală și animală pentru a se reîncarna în ființa umană. Citește în continuare →
Ultimele comentarii