Considerată multă vreme cea mai bună introducere în studiul Cabalei, Grădina cu rodii este acum accesibilă într-o nouă ediție, îmbogățită de observațiile semnate de Chic Cicero și Sandra Tabatha Cicero, discipoli ai celebrului autor.
Textul lui Israel Regardie este și acum un manual practic, indispensabil pentru adepții moderni ai magiei. Teoria și practica se întâlnesc într-o lucrare amplă, de referință pentru inițiați.
În continuare vă invităm să citiţi un fragment.
Cabala este un corpus tradiţional de înţelepciune care susţine că tratează in extenso extraordinarele probleme ale originii și naturii vieţii, precum și ale evoluţiei omului și universului. Cuvântul „Cabala“ provine din rădăcina ebraică QBL, care înseamnă „a primi“. Legenda spune că această filosofie reprezintă o cunoaștere a lucrurilor pe care Demiurgul a predat-o unui grup select de inteligenţe spirituale de rang înalt care, după Izgonire, au comunicat ordinele ei divine omenirii – care, în realitate, erau ele însele încarnate. Mai este numită și Chokmah Nistorah, „Înţelepciunea secretă“, pentru că a fost transmisă pe cale orală de la adept la elev în secretele sanctuare de iniţiere. Tradiţia susţine că nicio parte a acestei doctrine nu a fost acceptată ca având autoritate până când nu a fost supusă unei severe și minuţioase examinări și investigări prin metode de cercetare practică ce vor fi descrise ulterior.
Din punct de vedere istoric, Cabala este învăţătura mistică evreiască ce se ocupă cu interpretarea iniţiatică a scripturilor ebraice. Este un sistem de filosofie sau teosofie spirituală, folosind acest termen cu implicaţiile lui originale de Θεος Σοφια, care nu numai c-a exercitat vreme de secole o influenţă asupra dezvoltării intelectuale a unui popor atât de subtil și de perspicace precum evreii, ci a și atras atenţia multor vestiţi gânditori teologi și filosofi, îndeosebi în sec. al XVI-lea și al XVII-lea. Printre cei care au studiat teoremele sale s-au numărat Raymond Lully, metafizicianul și alchimistul scolastic; John Reuchlin, care a reînviat Filosofia Orientală în Europa; John Baptista von Helmont, medicul și chimistul care a descoperit hidrogenul; Baruch Spinoza, filosoful evreu „beat-de-Dumnezeu“ excomunicat; și Dr. Henry More, faimosul platonician de la Cambridge. Acești oameni, ca să numim doar câţiva dintre cei care au fost atrași de ideologia cabalistă, după ce au cercetat fără odihnă o viziune asupra lumii care să le dezvăluie adevăratele explicaţii ale vieţii, au descoperit că năzuinţele din minţile lor au fost măcar parţial satisfăcute de sistemul său psihologic și filosofic.
În ziua de azi se presupune adesea că iudaismul și misticismul se situează la polii opuși ai gândirii și că, prin urmare, misticismul ebraic constituie o frapantă contradicţie în termeni. Această eronată supoziţie se iscă din antiteza între lege și credinţă, așa cum a fost stabilită de mentalitatea de a creea prozeliţi a Sfântului Pavel (și, într-o măsură mai mică, de eforturile raţionaliste ale lui Maimonides de a pune totul în concordanţă cu principiile formale aristotelice), conferind în mod fals iudaismului eticheta de religie a legalismului auster. Misticismul este ireconciliabilul dușman al legalismului pur religios.
Confuzia se datorează, totodată, eforturilor acelor teologi din perioada medievală care, fiind dornici să-și salveze ignoranţii fraţi evrei din chinurile torturii și damnării veșnice în infern, au murdărit și au modificat nu numai textele originale, ci și interpretările sectante extreme, pentru a dovedi că autorii cărţilor cabaliste își doreau ca posteritatea lor evreiască să devină apostaţi ai Creștinătăţii.
Arborele vieţii
Cabala, luată în forma ei tradiţională și literală – așa cum apare în Sepher Yetzirah, Beth Elohim, Pardes Rimonim și Sepher haZohar –, este în mare măsură neinteligibilă sau, la prima vedere, o aparentă absurditate pentru omul „logic“ de rând. Dar, ca plan de bază, are cel mai preţios giuvaier al gândirii umane, acea aranjare geometrică de nume, numere, simboluri și idei denumită „Arborele vieţii“. E considerat cel mai preţios, pentru că se consideră a fi cel mai convenabil sistem de clasificare a fenomenelor universului și de înregistrare a relaţiilor dintre ele descoperit până acum. Dovada o reprezintă nelimitatele posibilităţi de gândire analitică și sintetică ce rezultă din adoptarea acestei scheme.
Din punctul de vedere al publicării textelor exoterice timpurii, istoria Cabalei este nedefi nită și vagă. Critica literară plasează Sepher Yetzirah (scrisă, se presupune, de Rabinul Akiba) și Sepher haZohar (de Rabinul Simeon ben Yochai), textul său principal, prin secolul al VIII-lea în primul caz, și secolul al III-lea sau al VI-lea d.Hr., în cel de-al doilea. Unii istorici susţin că Cabala derivă din surse pithagoreice, gnostice și neoplatonice, această ultimă variantă fiind, îndeosebi, opinia lui Christian D. Ginsburg.
Marele istoric evreu Graetz susţine, de asemenea, opinia anistorică potrivit căreia misticismul evreu reprezintă o excrescenţă morbidă și târzie, străină geniului religios al lui Israel și că își are originea în speculaţiile unui anume Isaac cel Orb1 din Spania, undeva între sec. al XI-lea și al XII-lea. Graetz socotește Cabala, Zohar-ul îndeosebi, drept o „falsă doctrină care, deși nouă, s-a autointitulat adevărata învăţătură a lui Israel“ (History of the Jews/Istoria Evreilor, Vol. III, p. 565.)
Această afirmaţie este, de fapt, complet lipsită de temei, căci o lectură atentă a cărţilor Vechiului Testament, a Talmudului și a altor cronici rabinice bine-cunoscute care s-au păstrat până în ziua de azi indică faptul că acolo pot fi găsite bazele monumentale ale Cabalei.
Într-adevăr, doctrina cabalistică nu este explicită acolo, dar analiza dezvăluie că aceasta este asumată în mod tacit, iar numeroasele remarci criptice ale multora dintre rabinii mai importanţi nu pot avea niciun fel de înţeles fără subînţelegerea unei filosofii mistice preţuite și venerate în inimile lor și care influenţează întreaga lor învăţătură.
Ultimele comentarii