Romanul de debut al Cristinei Andrei poate fi considerat un roman-document, o oglindă a societății contemporane românești, a Bucureștiului zilelor noastre în care oamenii și moravurile sunt ilustrate cu fidelitate. Abonatul nu poate fi contactat, ed. Nemira este un roman captivant a cărei acțiune se petrece între Vinerea Mare și noaptea Învierii. Cartea poate fi citită într-o cheie creștină, dar adevărata problematică a romanului o reprezintă lumea răsturnată în care absența lui Dumnezeu mutilează sufletește personajele. Acestea provin din diferite pături sociale, intelectuali sau oameni simpli, tineri consumatori de droguri, care se pierd atât de grav încât nu se mai pot regăsi nici pe sine și nici nu reușesc comunice sau să empatizeze cu ceilalți. Accentul cade pe fiecare dintre ele în mod egal, iar destinele lor se intersectează.
Titlul inițial al cărții ar fi trebuit să fie Dumnezeu nu mai locuiește aici, dar autoarea a renunțat la el în favoarea celui actual, ce insistă asupra comunicării precare, în care oamenii se aud între ei, vorbesc mult la telefon și își trimit lungi și numeroase sms-uri fără să se asculte și să comunice de fapt. Cuvintele sunt goale, lipsite de conținut. Viețile protagoniștilor se pierd în derizoriu. Între aspirațiile și realizările lor există mereu o ruptură. Personajele trăiesc inerțial sau după reguli prefabricate. În viețile tuturor se insinuează diferite tipuri de criză: sărăcia, umilința, lipsa comunicării, neîmplinirile erotice. Nu este timp pentru iubire sau înțelegere, personajele sunt prea ocupate să impresioneze, să înșele aparențele sau să supraviețuiască și să proiecteze asupra celorlalți propria suferință, chiar dacă acest efort le epuizează și le golește de viață. În Vinerea Mare nimeni nu se căiește cu adevărat pentru nimic. Nimeni nu face efortul de a „ucide“ răul cel vechi pentru a face loc unui bine nou.
„- Mândro, e Vinerea Mare, fată. E Săptămâna Patimilor, nu prea e OK să dăm din mâini și din picioare pe ritmuri dilitoare.
– Lasă, mă, că ne spovedim și trece, râse ea neconvinsă.“
Talentul scriitoarei se vădește atât în cunoașterea tehnicii de construcție a romanului, prin metodele de narațiune și compoziție, cât mai ales prin stilul echilibrat. Articole sunt scurte, delimitate prin oră și minute și numele personajului, capitolul fiind scris și din perspectiva acestuia.
În același timp, cartea poate fi considerată o capodoperă a argoului pe care autoarea îl manevrează cu mult talent și despre care ea însăși afirma că i-a dat mare bătaie de cap, fiind o muncă deosebit de migăloasă. „Am căutat pe forumuri și în dicționare urbane să imaginez termeni și să inventez câmpuri semantice în care să le folosesc. Pentru lucrarea mea de licență care ar fi trebuit să fie un doctorat despre Renaștere și Leonardo da Vinci, am studiat epoca renascentistă și prerenascentistă și, timp de 20 de ani, am lucrat în TVR în domeniul culturii religioase, a antropologiei și fenomenologiei religioase, ceea ce mi-a facilitat accesul la această documentare. Și, da, sunt o foarte bună bucătăreasă!“ a explicat Cristina Andrei „sursele“ cărții sale.
„ – Așa e frățică, scuipă Relu cuvintele. Pe la Crăciun umblam cu o piți d-aia cu muci în cap, pe la tot felu’ de muzici sifilitice de compozitori nebuni, Beethoven, Mozart, d-ăștia, pă la coloanele-alea luminate, unde e și porumbeii și dup-aia, asta se întâlnea cu tot felu’ de tovarăși d-ai ei, de la facultă, prin poduri bengoase, știi, pe sub streșini din centru’ vechi, și făceau așa un fel de reuniuni pionierești. Puneau Buddha Bar, de te făceau la nervi și se apucau să prizeze, să înghită, să se înțepe cu de toate. Party, frate! Fiecare cu ce adusese. Luau unii de la alții, parcă erau la clubu’ gastronomic a lu’ mamai-mea, când gustau alea pandișpan una de la alta. Din două linii cântau „Deșteaptă-te române“, da’ tot nu se lăsau. Am luat și io și mi-a amorțit limba, frate, de parcă eram mut.“
Crima din final ar trebui să readucă un echilibru, dar personajele nu sunt salvate într-un adevărat sens al cuvântului. Ele se întorc, poate mai împăcate, la viața de zi cu zi, pe fondul unei crime petrecute în noaptea de Înviere. Exorcizarea este temporară. Cititorul, însă, se poate salva prin această lectură.
Ultimele comentarii