• Editura Mistica
Blog Editura Mistica

Cristalele – protecție și terapie

September 25, 2014 1:54 pm / Leave a Comment / Alina Dragomir

cristaleSe spune că nu tu alegi cristalul pe care îl cumperi, ci el te alege pe tine. Cei mai mulți pasionați de cristale susțin că simt în fața acestora un impuls imposibil de stăpânit. Nu am întâlnit niciun comerciant care să vadă în cristale doar o marfă și atât. Toți, fără excepție, vorbesc minute în șir despre acestea și despre atributele lor așa cum părinții își laudă copiii. Relația cu cristalele este, fără nicio exagerare, una magică sau aflată la limita magiei. Orice pasionat o confirmă, iar cărțile dedicate cristalelor justifică acest lucru.

Legendele cristalelor povestesc că acestea erau folosite în vremuri străvechi pentru a stoca și a genera energia necesară așezărilor și vieții zilnice. Din istoria continentelor Lemuria, Mu și Atlantida, reiese că folosirea abuzivă a acestei energii a condus la distrugerea respectivelor continente, unul după altul. Trăsătura constantă și comună a întregii civilizații a fost că orice invenție sau descoperire a fost preschimbată într-o armă întoarsă împotriva semenilor. Din cauza folosirii abuzive a capacității cristalelor, învățătura a fost retrasă umanității o lungă perioadă de timp pentru ca ea să revină treptat, într-o perioadă ce se prefigurează a aparține spiritualității și cunoașterii. O eră în care tot mai mulți oameni sunt ispitiți de deschiderea conștiinței și de comunicarea cu Sursa primordială a vieții.

Dan-Seracu---Cristaloterapia-375x580Cartea lui Dan Seracu, o autoritate incontestabilă în domeniul cristalelor, Cristaloterapia, ed. Mistica dorește să pună la îndemâna pasionaților principalele informații legate de ele și de folosirea lor corectă. Se presupune că locuitorii Atlantidei, posesori ai unor cunoștințe foarte dezvoltate, foloseau cuarțul pentru canalizarea forțelor cosmice, pentru stocarea luminii sau pentru comunicarea cu strămoșii și cu alte civilizații. De teama distrugerii informațiilor, inițiații atlanți nu le-au consemnat în cărți, ci le-au programat să păstreze informația despre civilizația lor, iar apoi le-au rematerializat în diferite părți ale Pământului. „Conform programării din ele, aceste cristale urmau să iasă la suprafață la momentul potrivit de dezvoltare a civilizației Terrei și să fie atrase spre persoane care vor putea să-și acordeze mentalul cu vibrațiile lor, pentru a recepționa înțelepciunea și cunoașterea fixate în ele“.

Cunoștințele au fost ascunse de interesele corupte conducând la apariția unei științe oculte. Unele cunoștințe s-au pierdut, altele s-au păstrat în diverse culturi, începând cu Sfânta Scriptură și până la civilizația mayașă sau Imperiul roman, cristalele au fost nelipsite ca instrumente de protecție, terapie sau pentru atragerea virtuților. Cartea conține sfaturi despre purificarea și îngrijirea, programarea și încărcarea cristalelor cu lumină, diferite scheme de aranjare a grupurilor de cristale în funcție de afecțiuni, indicații în utilizarea cristalelor strict pe anumite boli, descrierea în detaliu a proprietăților lor, precum și indicații de natură spirituală despre deschiderea celui de-al treilea ochi, supravegherea corpului prin sfera de protecție și vindecarea copilului interior.

Acordarea cu un cristal este unul dintre cele mai importante lucruri ce trebuie învățate. Acordarea presupune armonizarea prin neutralizarea mentalului pentru a permite percepția adevărului. Acest exercițiu dezvoltă capacitatea de a percepe și de a comunica la niveluri subtile. „Acordarea cu cristalul este asemănătoare cu starea în care asculți atent sfatul de neprețuit al unui prieten. Acceptați fără rezerve imaginile spontane sosite din subconștient – ele sunt secretele și înțelepciunea transmisă nouă de formele cristaline.“

Vindecarea cu ajutorul cristalelor implică, mai întâi de toate, un program personal de întreținere. Vindecarea presupune un proces individual de transformare, în care fiecare persoană este ajutată să-și activeze resursele proprii prin schimbarea modului de a gândi, fapt care va conduce la accelerarea procesului de vindecare. Un prim pas îl constituie meditația cu cristale prin care se exersează concentrarea atenției și proiectarea individului în planuri superioare ale spiritualității. Sunt indicate cuarțurile cele mai potrivite meditației, afirmațiile, dar și momentele și frecvența cu care este bine să se realizeze meditația. Cartea cuprinde numeroase alte utilizări ale cristalelor, în special în vederea curățării și protecției.

Posted in: Cristale / Tagged: Atlantida, cristale, Cristaloterapia, Dan Seracu, ed. Mistica, știință ocultă

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation

← Previous Post
Next Post →

Articole recente

  • Buddha-Dharma esenţială – Arya Dharma
  • Venerabilul Maestru Gonsar Tulku Rinpoche la Universitatea din Bucureşti
  • Fragment: Grădina cu rodii. Viziuni despre Arborele Vieţii – O perspectivă istorică
  • Gonsar Tulku Rinpoche revine în perioada 21-25 aprilie în România
  • 10 greşeli fatale într-o conversaţie

Ultimele comentarii

  • Jorjette on „Calea ceaiului“ sau frumusețea ascunsă în simplitate
  • ursulla on Mitul ursitoarelor
  • Candie on Cele șapte legi ale universului
  • Stamate Liviu on Copacii – o sursă naturală de energie și sănătate
  • Dan on Adevăruri străvechi

Categorii

  • Carte
  • Cristale
  • Dezvoltare spirituală
  • Mistică
  • Portret
  • Psihologie
  • Reiki
  • Rugăciune
  • Știre
  • Uncategorized

Arhiva

  • August 2019
  • May 2019
  • April 2017
  • July 2016
  • June 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014

Meta

  • Log in
  • Entries RSS
  • Comments RSS
  • WordPress.org
© Copyright 2014 - Blog Editura Mistica