Tulburătoare și pasionantă, viața pictoriței Frida Kahlo întruchipează calitățile și defectele epocii revoluționare în care valorile mexicane, arta și gândirea civilizațiilor prehispanice au fost reinventate.
S-a născut în 1906 și a trăit în Mexic, călătorind însă în numeroase ocazii în Statele Unite, dar și în Europa și, mai ales în Franța. Soțul ei, Diego Rivera, pictor de fresce celebru și foarte talentat, a încurajat-o mereu să-și facă cunoscute creațiile. Picturile sale îmbină tradițiile indigene cu stilul suprarealist, pe care ea l-a dezvoltat independent de mișcarea la modă a momentului. În opera sa se regăsesc cultura mexicană și tradițiile amerindiene, lucrările sale fiind considerate mai degrabă artă naivă, cu propria lor logică și propriul lor simbolism. Ele sunt inspirate din viața artistei, dar și din surse care merg de la pictura medievală până la cultura mexicană a vremii sale. Cele mai bune picturi ale sale sunt viziuni onirice tulburătoare în care frumusețea umană și frumusețea naturii sunt mereu în contact cu suferința și moartea, reprezentări ale corpului uman precum și portrete clasice sau naturi statice pline de culoare și viață.
Între suferință și bucurie
Dacă în multe situații nu este înțelept ca viața unui artist să fie considerată sursa de inspirație a operei acestuia, în cazul Fridei Kahlo acest lucru se justifică pe deplin. Simbolismul creației sale este inspirat direct din evenimentele vieții sale, marcată de suferință fizică. La șase ani Frida s-a îmbolnăvit de poliomielită, iar piciorul său drept a devenit mai subțire decât cel stâng. Mai târziu, va ascunde acest defect îmbrăcând rochii lungi, viu colorate. La 19 ani a suferit un grav accident când autobuzul în care se afla s-a ciocnit de un tramvai, de pe urma căruia s-a ales cu numeroase fracturi, o fractură de coloană, una de claviculă, fracturi ale coastelor, fractură de bazin, fracturi ale piciorului și umărul dislocat. A fost necesară montarea unei armături metalice, care i-a perforat uterul și abdomenul. În consecință, ea nu a putut avea copii niciodată, fapt ce o va afecta enorm și va fi prezent în unele din autoportretele sale. În timpul tratamentelor de recuperare a pictat numeroase autoportrete care ilustrează suferința îndurată. În repetate rânduri a afirmat: „mă pictez pe mine pentru că mult prea adesea sunt singură și pentru că sunt subiectul pe care îl cunosc cel mai bine“. A fost nevoită să abandoneze studiile de medicină și s-a dedicat picturii. În urma tratamentelor lungi și costisitoare a reușit să meargă din nou, dar consecințele accidentului le-a resimțit toată viața. Piciorul nu a putut fi recuperat complet, fiind amputat în cele din urmă, fapt care i-a grăbit sfârșitul. Totuși, în ciuda acestui aspect al vieții sale, Frida Kahlo a rămas întotdeauna o personalitate puternică și veselă.
O feminitate aparte
Împreună cu Diego Rivera și-a consacrat întreaga viață căutării idealului lumii amerindiene, al vechilor mexicani pentru care, după spusele lui Diego Rivera, fiecare acțiune, de la ritualurile ezoterice ale marilor preoți până la umilele sarcini cotidiene, aveau o frumusețe sacră. Pentru care pietrele, norii, păsările sau florile erau izvor de desfătare și manifestare ale Marii Materialități. Acest spirit revoluționar a făcut să strălucească în inima țării răvășite de războiul civil scânteia unică a trecutului ca o promisiune a unei noi măreții.
Frumusețea Fridei îmbină standardele vremii sale cu mărcile specific mexicane, în special rochii și bijuterii mexicane, care dau impresia unei explozii de culori, demne de penajul unei păsări de foc, dar și de temperamentul său vulcanic și instinctual. Un amestec straniu cât se poate de potrivit personajului pe care l-a construit întreaga sa viață, parțial pentru a-și seduce și păstra soțul. Diego Rivera era atras de aspectul fizic al Fridei și insista ca ea să-și păstreze sprâncenele naturale, groase și îmbinate. În plus, pictorul, admirator al culturii și artei precolumbiene a influențat-o în alegerea hainelor sale. La nunta lor, în locul rochiei de mireasă, Frida s-a îmbrăcat în indiancă. Și deși căsătoria lor părea să stea adesea sub semnul mascaradei unei povești de dragoste între „un elefant și o porumbiță“, între geniul egoist al lui Diego și tinerețea veșnică și impetuoasă a Fridei, povestea lor va bulversa pictura mexicană trăind în întregime aventura modernității.
Bisexualitatea Fridei
Deși dragostea dintre ei a fost constantă, relația lor a fost una foarte agitată. Până la căsătoria cu Frida, Diego fusese căsătorit de mai multe ori și era recunoscut ca fiind afemeiat și incapabil să fie fidel. Își înșela mereu soțiile, iar Frida nu a făcut excepție decât prin faptul că a reușit să rămână alături de el tot restul vieții. Cuplul a avut mai multe perioade de separare, în special în 1934-1935 (după legătura lui Diego cu o soră a Fridei, Cristina Kahlo), un divorț în ianuarie 1940, urmat de o recăsătorire în decembrie în același an! Și după divorț, Frida și Diego au continuat să se vadă constant. Totuși recăsătoria lor s-a făcut cu condiția cvasi-explicită a unei non-exclusivități, Diego fiind incapabil de a fi monogam. În timpul vieții sale, Frida Kahlo a avut aventuri cu bărbați, dar și cu femei. Bisexualitatea artistei a fost atestată de surse din anturajul său și acceptată fără inhibiții în mediul boem din care făcea parte. Diego cunoștea și accepta această situație, ba chiar o încuraja, fiind mult mai convenabil ca ea să aibă aventuri cu femei. Cele cu bărbații îl înfuriau peste măsură făcându-l să devină violent. Amândoi și-au făcut mult bine și mult rău. Diego căuta în Frida soția tradițională, tolerantă față de legăturile sale extraconjugale, nesuportând totuși să fie el însuși înșelat. În același timp, a fost alături de ea când a avut probleme, exprimându-și întotdeauna admirația sinceră și deschisă față de talentul ei. Pe de altă parte, Frida a văzut în el soțul, tatăl și copilul ei, acceptând de bună voie și rolul soției tradiționale, suferind din cauza aventurilor lui, dar păstrându-și libertatea de a avea și ea aventuri secrete.
Împreună până la capăt
Cu toate acestea, niciun cuplu nu a fost mai unit decât ei în creație. Ei au rămas pentru posteritate împreună și au făcut totul în viață în așa fel încât să fie indisolubil legați unul de celălalt. Când i-a cerut mâna pentru a doua oară Diego înțelesese că fără dragostea supraomenească a Fridei se va simți un simplu muritor. De-a lungul vieții lor comune până la moartea Fridei, ei s-au căutat unul pe celălalt, și-au împărtășit munca, pasiunile, au lucrat împreună și au avut o viață sexuală împlinită, Frida devenind o părticică a operei lui Diego. Timp de două decenii de la moartea sa, creația Fridei Kahlo a rămas aproape necunoscută, ea fiind amintită mai mult ca soția marelui pictor Diego Rivera. În anii ’70, când în Mexic a început să se dezvolte un nou curent artistic, Neomexicanismo, opera sa a fost reconsiderată ca o consecință a dorinței de valorificare a tradițiilor amerindiene. Vernisaje, expoziții itinerante, un film regizat de Paul Leduc și o bigrafie scrisă de Hayden Herrera au contribuit major la recunoașterea vieții și creației sale.
Ultimele comentarii