În 14 septembrie Biserica Ortodoxă sărbătorește praznicul împărătesc al Înălţării Sfintei Cruci – unul dintre cele dintâi simboluri creștine și marele mister al credinței. Este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. Această sărbătoare amintește două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 și aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
După moartea şi învierea Domnului Iisus, ucenicii Săi au îngropat lemnul crucii stropit de sângele Mântuitorului la poalele Golgotei. După trei secole, în anul 326, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a poruncit să se facă săpături în cetatea Ierusalimului, lucrări care au dus la descoperirea a trei cruci. O minune i-a descoperit Crucea adevărată, cea pe care fusese răstignit Mântuitorul. O femeie văduvă, moartă, a fost atinsă de cele trei cruci. Doar una singură, Sfânta Cruce, a adus femeii învierea. În fața acestei minuni, împărăteasa și suita s-au închinat Sfintei Cruci și au sărutat-o. Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, a ridicat Sfânta Cruce deasupra amvonului, astfel încât toată mulțimea a putut-o vedea și slăvi. De atunci, ziua de 14 septembrie a intrat în tradiția Bisericii Ortodoxe ca praznic al Înălțării Sfintei Cruci. Pe locul unde a fost dezgropată Crucea Mântuitorului, împăratul Constantin a zidit Biserica Învierii Domnului. Când împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul a luat cu el Crucea Domnului în Persia. Sfânta Cruce a rămas aici timp de paisprezece ani, până când Hosroe a fost învins de împăratul Heraclie, care a dus sfânta cruce în Ierusalim.
Pentru întreaga creștinătate sărbătoarea Sfintei Cruci este o zi de post pentru că ne amintește de patimile și moartea Mântuitorului: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcat, să trăim spre îndreptare“ (I Petru 2, 34).
Tradiții și obiceiuri
Ziua Crucii, Cârstovul viilor, Ziua Şarpelui
- De Ziua Crucii se dau pomană ulcele noi, pline cu miere sau apă curată, având legat un fir roșu de toartă și un colac și o lumânare deasupra.
- Acum se închide pământul, nu doar pentru animale, ci și pentru plante. Se spune că în această zi florile vorbesc între ele, se plâng una alteia, pentru că se usucă și mor. Cele ce înfloreau după această zi (brândușa de toamnă) erau socotite flori ale morților.
- Începe culesul viilor – „cârstovul viilor”. La culesul viilor, nu este uitat strugurele lui Dumnezeu, adică strugurii de pe ultimul buștean al viei, aceștia fiind lăsați ca ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului.
- Înălțarea Sfintei Cruci se ține pentru a-ți găsi ușor leacul când te vei îmbolnăvi.
- În popor se crede că dă boala peste oamenii care lucrează de Ziua Crucii.
- Cine postește postul Crucii scapă de boli grele, de friguri.
- De Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac: boz, micșunele, mătrăgună, năvalnic. Ele se aduc împreună cu buchețele de flori și busuioc la biserică pentru a fi puse în jurul crucii și a fi sfințite. Plantele sfințite se folosesc la nevoie pentru vindecarea unor boli.
- Busuiocul sfințit se punea în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le apăra de boli, în lăutoarea fetelor pentru a nu le cădea părul și la streșinile caselor pentru a le feri de trăsnete.
- Se atârnă în ramurile pomilor fără rod viţe de castraveţi, curpeni de dovleac şi cruci de busuioc sfinţit pentru a avea belşug de fructe în toamna viitoare.
- Ziua mai poartă şi denumirea de „Ziua Şarpelui“ deoarece se crede că acum şerpii şi alte reptile se retrag sub pământ în ascunzişuri unde hibernează până la Alexii (17 martie).
Ultimele comentarii