A simțit dintotdeauna atracție față de spiritualitate, din nevoia firească de cunoaștere a lumii în general. Dar doar cu puțin timp în urmă a decis că poate împărtăși si altora pasiunea pentru acest domeniu. Revelațiile au început cu câteva lecturi obișnuite gen Alchimistul sau Conversații cu Dumnezeu, ajungând până la activități spirituale mult mai complexe și cursuri de șamanism cu specialiști renumiți. Recent, Daiana Straulea a demarat un proiect îndrăzneț, acela de a deschide un centru de spiritualitate, Mind Evolution Society, într-un spațiu elegant și ofertant din inima Bucureștiului. De la conferințe pe teme științifice generale, până la meditatie și yoga, precum și cursuri despre fericire sau cunoaștere prin dans, centrul se adresează tuturor celor care doresc să descopere noi modele de existență.
„Sediul, o casă veche foarte elegantă nu a fost conceput pentru așa ceva – ne explică gazda – dar se întâmplă uneori niște lucruri care te fac să înțelegi că prezentul este consecința unor acțiuni nepremeditate din trecut. Ele s-au întâmplat pur și simplu pentru ca astăzi să putem folosi această casă ca un loc cald și confortabil de întâlnire.“ Dintotdeauna a cochetat cu spiritualitatea, dar au fost ani de zile în care discuțiile pe această temă le-a purtat doar cu foarte puține persoane. Cum întrebările despre lumea înconjurătoare aduceau răspunsuri ce nu mai corespundeau cu noțiunile învățate la școală, a căutat răspunsuri în altă parte. „Poveștile, coincidențele, ghicitul, semnele după care m-am uitat întotdeauna, le-am căutat și le-am marcat, de la lucrurile simple, banale, până la cele mai puțin vizibile. Apoi au apărut revelațiile și, brusc, anumite lucruri au început să capete alte sensuri decât cele unanim acceptate. Și asta pentru că mi-am schimbat niște credințe. Am citit foarte, foarte mult mi-am pus întrebări, am analizat din mai multe perspective și mi-am răspuns cu ceea ce mi se părea că are sens. Și, de obicei, când interesul tău se manifestă într-o direcție, rezonezi cu acea vibrație și începi să aduci în viața ta lucrurile pe care le cauți.“
În căutarea lui Dumnezeu
Revelațiile au atras după sine alte înțelesuri și situații. Un astfel de moment a apărut în 1999 când a citit Alchimistul lui Paulo Coelho, pe care l-a ales doar pentru că titlul părea interesant. „Nu știam nimic despre Coelho la momentul respectiv, dar după Alchimistul toate cărțile lui Paulo au apărut în viața mea imediat ce s-au lansat. Pe unele le-am citit în engleză, altele în italiană sau în franceză, am găsit cărți de-ale lui în locuri în care nu aș fi ajuns în mod normal. Mai târziu am ajuns să-l cunosc și să particip la realizarea unui interviu cu el. Următoarea carte importantă a fost Conversații cu Dumnezeu, a lui Neale Donald Walsch, pe care am cumpărat-o la Londra în timp ce căutam Profetul lui Kalil Gibran. Citind-o, am primit răspunsul la o întrebare majoră care mă frământa de multă vreme: de unde știi că toate aste idei îți vin de la Dumnezeu și ele nu se nasc, de fapt, în capul tău? Conversații cu Dumnezeu oferă un răspuns simplu: Eu, Dumnezeu, sunt în toate, inclusiv în mintea ta! Adică Dumnezeu comunică cu noi în multe feluri, inclusiv prin intermediul gândurilor noastre.“ Totul căpăta, astfel, un sens și acela a fost momentul declicului. Cartea aceea a făcut-o cadou numeroșilor prieteni și cei mai mulți dintre ei au simțit nevoia să vorbească despre ea, cel puțin într-un grup restrâns de prieteni, împărtășind păreri despre viață și spiritualitate.
Fericirea influențează productivitatea
A înțeles că domeniul spiritualităţii este foarte dispersat, neomogen, tratat de unii drept o oportunitate, și a decis să ia în considerare, mai ales, ideile recurente. A dorit să înceapă cu o revistă, pe care o considera un prim pas în această direcţie, dar se pare că momentul nu a fost potrivit. A solicitat o cameră pentru revistă, dar a primit toată casa și așa a apărut ideea centrului de spiritualitate. „Am redefinit formula, orientându-ne către cei aflați la început de drum și mă refer la categorii diferite de public. Pentru unii sunt interesante conferințele de aici, care susțin lucruri verificate de oameni cu o pregătire specifică și un nume în domeniul respectiv. O altă categorie o reprezintă cei care lucrează într-o firmă privată, ocupați și preocupați de poziția în companie, dar care consideră că mai au de învățat și de experimentat.“ Pentru aceștia există cursurile de leadership, de coaching, dar și cursuri care au ca scop un soi de „derobotizare“ pentru ca oamenii să reînvețe să se simtă bine cu ei și cu ceilalți. „Fericirea oamenilor la locul de muncă influențează productivitatea lor. Pentru că dacă faci multă vreme ceva ce nu îți place, asta se numește stres. Dacă, însă, faci ceva ce îți place mult, atunci vorbim despre pasiune. La nivelul corpului tău cele două situații au efecte diferite. Combinând însă munca cu ceea ce îți place ea nu va mai fi o povară. Decizia de a renunța la un job care nu te împlinește și unde nu ești fericit, chiar dacă te vei confrunta o perioadă de timp cu o nesiguranță sau cu lipsuri, dar te vei îndrepta spre ceva care chiar îți va face plăcere, poate fi o schimbare esențială pentru suflet și pentru personalitate în sine.“
Toți suntem unul
După ce societatea ne-a învățat să fim competitivi, tot societatea este cea care acum ne îndeamnă să redevenim noi înșine. Și dacă în cadrul competiției învățăm că suntem diferiți, ideea spiritualității este că suntem toți, într-un anume fel, la fel. „Evit să împart lucrurile în bine și rău“, explică Daiana. „Întotdeauna depinde de unde privești lucrurile. Majoritatea școlilor de spiritualitate au la bază ideea că toți suntem unul, frânturi ale aceluiași Sine care exclud ideea de competitivitate. Chiar și la nivel material, se pare că există resurse pentru toată lumea pe pământ, iar ideea de a muri de foame este „construită“ în urma unui scurtcircuit. Totul în viață, chiar și experiențele mai puțin plăcute reprezintă un parcurs, o etapă. Probabil este nevoie să construiești roboți mai întâi pentru a înțelege că îți poți folosi propria minte în același mod. Probabil. Societatea a evoluat într-un anume fel, cu un scop.“ Ideea că trăim timpuri speciale, că se dărâmă structuri, că se schimbă lucruri sau că se trece la altă dimensiune ar putea fi și consecința mijloacelor de comunicare. „Cred că tot timpul se întâmplă asta. Dar acum, având posibilitatea de a comunica prin internet sau cu celelalte mijloace de comunicație, aflăm că toată lumea vorbește despre spiritualitate. Este posibil să se fi întâmplat la fel și cu 300 de ani înainte, doar că acum avem și puterea de a ne reconecta unii cu alții. Pentru că una este să faci ceva într-o comunitate mică, într-un sat de exemplu, și cu totul altceva este să comunici prin internet și să descoperi că sunt alte câteva milioane care gândesc la fel.“
A ține spațiul pentru cineva
Șamanismul a fost una dintre „întâlnirile“ vieții sale. Termenul de șaman avea inițial o conotație negativă pentru ea. Un șir de coincidențe au condus-o la o conferință cu Alberto Villoldo – despre care nu știa prea multe în acel moment – și a fost impresionată de personalitatea acestuia. „I-am citit cărțile și am înțeles o mulțime de lucruri despre mine. La scurt timp, în urma unei afecțiuni, l-am contactat și i-am cerut ajutorul. Era în Chile și mi-a spus că nu are rost să merg până acolo. M-a trimis în Germania la o discipolă de-a sa cu care am făcut mai multe ședințe de terapie. Apoi, m-a sunat și m-a invitat la cursurile de inițiere, pentru că urma să le țină chiar ea. Și am început în Germania, dar le-am continuat în SUA. În opt luni am făcut cursurile care se făceau în mod normal în doi ani în același campus. Am făcut parte din trei grupe diferite, și cu mulți dintre colegii mei adunați din toată lumea am rămas foarte apropiată. Când lucrezi cu energia, uneori ai nevoie de ajutor. Ai nevoie de cineva care să știe să facă împreună cu tine sau pentru tine niște lucruri. E foarte simplu să-i suni sau să le trimiți un mail în care să le ceri ajutorul. Ce e foarte frumos în lucrul cu energia al șamanilor este „to hold the space“ – a ține spațiul. Chiar și în terapie ții spațiul. Un șaman nu face ceva pentru tine, ci te ajută pe tine să faci. Un șaman nu va încerca să-ți influențeze sau să-ți schimbe destinul, ci va încerca să te țină de mână pe drumul pe care tu vei putea face asta. Pentru asta este nevoie să menții spațiul pentru cineva, adică să impregnezi un anumit nivel de vibrație, un suport energetic.“
Făcând lucrurile să se întâmple
Înființarea centrului de spiritualitate a avut ca punct de plecare conferința lui Gregg Braden la care a participat cu un an în urmă. „Înainte de conferință m-am gândit să nu merg nepregătită și i-am citit toate cărțile. Am înțeles că se simte nevoia unei structurări în spiritualitate. Pentru că sunt foarte multe căi și multe niveluri de înțelegere și de studiu, iar pentru cei care abia acum încep să se îndrepte spre zona aceasta căutându-și drumul, este foarte complicat să aleagă. Apoi, în ianuarie anul trecut am ajuns în Chile unde am stat de vorbă cu Alberto Villoldo, care m-a îndemnat să fac ceva la un nivel mai mare. Nu știam clar ce puteam să fac. M-a încurajat și mi-a spus că odată ce mă apuc de ceva lucrurile încep să se întâmple. Cred că m-a citit și, fără să știe, a devenit autorul moral al demersului meu.“ Alberto Villoldo i-a recomandat să povestească din când în când unor prieteni ce are de gând să facă deoarece: Chiar dacă vei face tot cea ce vrei tu, părerea altora îți va da o imagine pe care tu nu ai cum să o vezi doar din perspectiva ta! Pe parcurs i-a susținut și încurajat entuziasmul ori de câte ori i-a împărtășit din intenții.
A fi sau a nu fi șaman
Toată lumea mișcă energia, nu există cineva predestinat să facă asta și alcineva care nu poate face același lucru. Cum unii devin și alții nu? „It’s a choice. Este o alegere.“, explică Daiana. „Unii au interes și curaj să încerce, alții nu. De obicei intervin limitările pe care ni le punem singuri, de genul: eu nu aș putea să fac asta, e nevoie să faci școală pentru asta, etc. Oricine poate face orice – și îl parafrazez pe Gregg Braden aici – cu condiția să îndeplinească trei condiții:
1. să definească exact ce vrea să facă, concret, punctual, extrem de exact. Majoritatea știe ce nu vrea, mai mult decât ce vrea…
2. să creadă sută la sută că acel lucru este posibil, oricât de imposibil pare. Dacă crezi doar 99,99%, nu funcționează…
3. să se concentreze asupra acelui lucru suficient de mult timp. Să-i acorde atenție și energie…
E și o zicală: Nu există lucruri imposibile, doar că nu ai așteptat suficient de mult ca ele să se întâmple… La ce spune Braden aș mai adăuga ceva: dorința care vine din suflet. Nu cea exprimată doar prin cuvinte. Se spune că inima este mai mult decât creierul, iar ceea ce rămâne doar la nivel cerebral, nu are aceeași forță din punct de vedere energetic. Institutul HeartMath pune laolaltă matematicieni și oameni de spiritualitate care demonstrează că există vibrație, că inima emite un câmp care interferează cu alte câmpuri. De aceea cred că toți suntem șamani, dacă șaman înseamnă omul capabil să lucreze cu energia. Și cred că toți o facem, conștient sau nu. Când zâmbești cuiva, transmiți o energie caldă, o stare de bine, când dimpotrivă, țipi la cineva sau emiți un gând negativ, transmiți o stare de disconfort. Unii aleg să folosească conștient energia, alții nu. Dar totul este, în fond, o problemă de alegere.“
Metode diverse de a evolua
Din ce în ce mai mulți oameni încep să observe că lumea este mai mult decât ceea ce se poate vedea cu ochiul liber. Că se întâmplă lucruri după niște legi pe care probabil că noi nu le știm. „În peregrinările mele am descoperit că din ce în ce mai mulți oameni, de toate categoriile, vor să cunoască zona asta pe care aș numi-o – în lipsa de un cuvânt mai potrivit – spiritualitate. Oriunde mă duc este aproape imposibil să nu deschidă cineva discuția. Așa mi-a venit ideea unui centru destinat acestor preocupări. Sunt atâtea metode diferite de a înțelege lumea și de a evolua! Unii oameni înțeleg mai ușor o metaforă, în timp ce alții au nevoie de o demonstrație științifică pentru a merge în aceeași direcție. La început de drum, e nevoie de un nivel de bază la care niște noțiuni să fie explicate pe înțelesul tuturor și de cât mai multe „începuturi“ pentru a oferi șansa unor alegeri. Majoritatea suntem mai mult în partea logică a creierului, mai puțin în cea intuitivă. Pentru că așa ne-a învățat știința. Ideal ar fi să le combinăm și să învățam să lăsăm intuiția să ne ghideze“.
Fericirea este în noi
Se spune că lumea noastră este singura în care există polaritatea bine/rău, adevărat/fals. În lumea spiritelor dualitatea nu există. La întrebarea ce apare frecvent pentru cei care caută în zona spiritualității, de ce există și bine și rău, Daiana oferă explicația găsită în Conversații cu Dumnezeu: „dacă ești o lumânare în lumină nu îți dai seama cine ești. Trebuie să fi pus în umbră. Nu te poți evalua decât dacă te compari cu altcineva. Așa cum, dacă ești fericit multă vreme, fericirea devine un modus vivendi și nu o mai apreciezi cum se cuvine. Când ți se întâmplă și ceva rău, lucrurile bune capătă cu adevărat valoare. Măsuratul se face în comparație cu ceva. Schimbarea este o diferență între două stări, două puncte. Dar, nu cu cei din jur avem de lucru, așa cum ne învață societatea, ci doar cu noi înșine. În propriul interior găsim și fericirea și bunăstarea, iar ceea ce contează este să ne bucurăm cu adevărat de ceea ce facem. Oamenii trebuie să privească în interiorul lor și să descopere ce au ei valoros și de oferit lumii“, mai spune Daiana.
Ultimele comentarii