• Editura Mistica
Blog Editura Mistica

Sfântul Apostol Toma

October 6, 2014 7:20 am / Leave a Comment / Alina Dragomir

sfantul apostol tomaÎn 6 octombrie este pomenit Sfântul Apostol Toma cunoscut și sub numele de Iuda Toma (Iuda Geamănul), unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Hristos. Apostolul Toma este cunoscut și sub numele de Necredinciosul, „necredința” sa provenind din faptul că nu a crezut relatările celorlalți ucenici că Hristos despre învierea lui Iisus Hristos, atunci când toţi ceilalţi Apostoli îi mărturisesc lui că Domnul a fost văzut de ei înviat și că a vorbit cu ei. „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“ (Ioan 20, 24-25).

În a opta zi de la Înviere, Domnul s-a arătat Apostolului Toma, aflat împreună cu ceilalți, și i-a arătat rănile sale. „Domnul meu și Dumnezeul meu“, a strigat Apostolul (Ioan 20,28). „Toma, fiind odată mai slab în credință față de ceilalți apostoli“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur“, prin Harul lui Dumnezeu, a trudit cu mai mult curaj, cu mai mult zel și fără odihnă față de toți ceilalți, astfel încât a propovăduit aproape peste tot pământul, netemându-se să ducă Cuvântul lui Dumnezeu popoarelor sălbatice.“

Potrivit Tradiției, Sfântul Apostol Toma a semănat cuvântul lui Dumnezeu la mizi, parţi și indieni și pe mulţi i-a creștinat, întemeind biserici. A murit străpuns de ostași cu suliţe, la porunca unui rege păgân, lângă Madras, primind astfel cununa muceniciei. În Evul Mediu, el a fost considerat patronul arhitecților, al zidarilor și al pietrarilor.

Posted in: Mistică / Tagged: Înviere, Iuda Geamănul, Sfântul Apostol Toma, Toma Necredinciosul

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation

← Previous Post
Next Post →

Articole recente

  • Buddha-Dharma esenţială – Arya Dharma
  • Venerabilul Maestru Gonsar Tulku Rinpoche la Universitatea din Bucureşti
  • Fragment: Grădina cu rodii. Viziuni despre Arborele Vieţii – O perspectivă istorică
  • Gonsar Tulku Rinpoche revine în perioada 21-25 aprilie în România
  • 10 greşeli fatale într-o conversaţie

Ultimele comentarii

  • Jorjette on „Calea ceaiului“ sau frumusețea ascunsă în simplitate
  • ursulla on Mitul ursitoarelor
  • Candie on Cele șapte legi ale universului
  • Stamate Liviu on Copacii – o sursă naturală de energie și sănătate
  • Dan on Adevăruri străvechi

Categorii

  • Carte
  • Cristale
  • Dezvoltare spirituală
  • Mistică
  • Portret
  • Psihologie
  • Reiki
  • Rugăciune
  • Știre
  • Uncategorized

Arhiva

  • August 2019
  • May 2019
  • April 2017
  • July 2016
  • June 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014

Meta

  • Log in
  • Entries RSS
  • Comments RSS
  • WordPress.org
© Copyright 2014 - Blog Editura Mistica