Emoții perturbatoare, resentimente, furie, confuzie, frică, atașamente, mâhnire, răzbunare, oameni, locuri ne pot abate din drumul spre desăvârșire și spre noi înșine. „Iluminarea. 37 de trepte“, Geshe Sonam Rinchen, ed. Mistica conține o colecție de versete tibetane străvechi, scrise de Geylsay Togmai Sangpo, ce ne învață cum să ne eliberăm de toate acestea.
„M-am rugat să renasc în iaduri, ca să-i pot ajuta pe ceilalți“, spune un înțelept tibetan „dar am păstrat viziunea ținuturilor pure“. În absența unei inimi bune, drumul către ținuturile pure este blocat. Este una dintre concluziile cărții, pentru că bunăstarea și fericirea vin prin iluminare și depind de cultivarea a ceea ce este sănătos și de înlăturarea a ceea ce este dăunător. Cei care ne învață cum să reușim sunt ființele iluminate, înțelepții ale căror învățături trebuie să le punem în practică și să le pătrundem esența.
Cele 37 de versete conțin sfaturi și îndemnuri despre cum să ne recunoaștem, în primul rând, propria suferință, să ne evaluăm șansele favorabile, să evităm locurile și persoanele care provoacă emoții negative și să ne păstrăm luciditatea în orice situație. Non-violența ne protejează mai ales pe noi, deoarece orice îi rănește pe alții, indirect ne rănește și pe noi. Preocuparea exagerată pentru bunurile materiale lasă prea puțin timp pentru practica spirituală. Citește în continuare →

Ultimele comentarii