• Editura Mistica
Blog Editura Mistica

Cuviosul Daniil Sihastrul, făcătorul de minuni

December 18, 2014 10:48 am / Leave a Comment / Alina Dragomir

Daniil cel NouÎn 18 decembrie îl prăznuim pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul – unul din cei mai cunoscuți sfinţi din tradiția monastică românească, cunoscut şi sub numele de Sfântul Daniil Schimonahul sau Sfântul Părinte Daniil cel Nou.
Sf. Daniil Sihastrul a fost sfătuitorul Voievodului Ştefan cel Sfânt, ceea ce a contribuit într-o mare măsură la arhivarea sa patrimonială. Ioan, cel care avea să devină Daniil Sihastrul, s-a născut într-un sat de lângă Rădăuți pe la 1410. Prima sa întânire cu tânărul Ștefan Mușat s-a petrecut în anul 1451, moment în care Daniil era un pustnic matur și cu experiență în asceză. La episcopia Rădăuților a îmbrăcat întâia dată haina călugărească, la mănăstirea Bogdana, unde a primit numele David.

Căutând liniștea și retragerea deplină, a poposit la mănăstirea Sfântul Laurențiu, de lângă Rădăuți unde se remarcă prin asceză și ascultare perfectă și unde primește numele de Daniil. Ulterior, se va retrage și mai adânc în pustiu, aproape de Putna, pe o stâncă de pe malul pârâului Viţeul, unde şi-a făcut paraclis şi o chilie. Aici a dus o viaţă aspră, de post, rugăciune şi muncă în gospodăria schitului. Era căutat pentru sfat și ajutor și pentru că avea darul vindecărilor, al alungării demonilor şi al alinării celor suferinzi. În octombrie 1451, i-a prezis lui Ştefan Mușat că va fi încoronat voievod și prorocirea s-a împlinit, oferindu-i statutul de duhovnic al voievodului. Ștefan cel Mare venea mereu la chilia Sfântului pentru poveţe şi îndrumări, obicei pe care l-a păstrat pe toată durata domniei sale. La sfatul său va zidi mănăstirea Putna, pe locul paraclisului făcut de Daniil.

În 1477 va părăsi chilia de la Putna, retrăgându-se pentru a treia oară pe valea Ciorii, unde va face chilie și paraclis, ce vor deveni din nou loc de pelerinaj pentru nevoiași. Moare în 1496 și este îngropat la mănăstirea Voroneț, fiind cinstit ca un sfânt și pomenit cu apelativul „Daniil cel Nou, făcătorul de minuni“. Pentru viaţa sa pilduitoare, în practica mănăstirească zilnică de la Voroneţ era cinstit ca sfânt-ocrotitor şi hram al mânăstirii. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în iunie 1992 cu numele de „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul“ și ziua de prăznuire a fost stabilită la 18 decembrie.

Posted in: Mistică / Tagged: Cuviosul Daniil Sihastrul, Daniil cel Nou, Daniil Schimonahul, mănăstirea Putna, Ștefan cel Mare

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation

← Previous Post
Next Post →

Articole recente

  • Buddha-Dharma esenţială – Arya Dharma
  • Venerabilul Maestru Gonsar Tulku Rinpoche la Universitatea din Bucureşti
  • Fragment: Grădina cu rodii. Viziuni despre Arborele Vieţii – O perspectivă istorică
  • Gonsar Tulku Rinpoche revine în perioada 21-25 aprilie în România
  • 10 greşeli fatale într-o conversaţie

Ultimele comentarii

  • Jorjette on „Calea ceaiului“ sau frumusețea ascunsă în simplitate
  • ursulla on Mitul ursitoarelor
  • Candie on Cele șapte legi ale universului
  • Stamate Liviu on Copacii – o sursă naturală de energie și sănătate
  • Dan on Adevăruri străvechi

Categorii

  • Carte
  • Cristale
  • Dezvoltare spirituală
  • Mistică
  • Portret
  • Psihologie
  • Reiki
  • Rugăciune
  • Știre
  • Uncategorized

Arhiva

  • August 2019
  • May 2019
  • April 2017
  • July 2016
  • June 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014

Meta

  • Log in
  • Entries RSS
  • Comments RSS
  • WordPress.org
© Copyright 2014 - Blog Editura Mistica