În 18 decembrie îl prăznuim pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul – unul din cei mai cunoscuți sfinţi din tradiția monastică românească, cunoscut şi sub numele de Sfântul Daniil Schimonahul sau Sfântul Părinte Daniil cel Nou. Citește în continuare →
Tag Archives: Ștefan Cel Mare
Cuviosul Daniil Sihastrul, făcătorul de minuni
Pe urmele misticilor din Carpați
Se poate vorbi despre o istorie a credinței românești. O istorie ce nu a fost definitiv secretizată, dar care nici nu este lăsată să ajungă pe raftul întâi, așa cum ar merita. Tinde să devină cu timpul o știință ezoterică, accesibilă doar celor ce doresc cu ardoare să o descopere. Religia reprezintă o cale, asemenea unei școli și, atâta vreme cât scopul ei rămâne acela de a te conduce pe un nivel înalt de (auto)cunoaștere, orice religie este bună. Credința însă este specializarea pe care fiecare „învățăcel“ o poate alege dacă dorește, desigur. Eseul în trei volume al lui Vasile Andru, Mistici din Carpați, ed. Mistica oferă o perspectivă nouă aducând în prim-plan câteva modele ale ascetismului și spiritualității românești, începând din secolul al IV-lea și ajungând până în prezent. Citește în continuare →
Ultimele comentarii