Se poate vorbi despre o istorie a credinței românești. O istorie ce nu a fost definitiv secretizată, dar care nici nu este lăsată să ajungă pe raftul întâi, așa cum ar merita. Tinde să devină cu timpul o știință ezoterică, accesibilă doar celor ce doresc cu ardoare să o descopere. Religia reprezintă o cale, asemenea unei școli și, atâta vreme cât scopul ei rămâne acela de a te conduce pe un nivel înalt de (auto)cunoaștere, orice religie este bună. Credința însă este specializarea pe care fiecare „învățăcel“ o poate alege dacă dorește, desigur. Eseul în trei volume al lui Vasile Andru, Mistici din Carpați, ed. Mistica oferă o perspectivă nouă aducând în prim-plan câteva modele ale ascetismului și spiritualității românești, începând din secolul al IV-lea și ajungând până în prezent. Citește în continuare →
Tag Archives: Credinta
Pe urmele misticilor din Carpați
Editura Mistica – îndrumătorul tău spiritual
Editura Mistica își propune să fie un îndrumător spiritual pentru toți cei care caută răspunsuri la întrebările fundamentale ale existenței:
Cine suntem?
Încotro ne îndreptăm?
Care este rostul vieții?
Cine este Dumnezeu și cum îl putem găsi?
Cum ne putem îmbunătăți și îmbogăți viața?
De ce avem nevoie de spiritualitate?
Ce este religia și care este rolul ei?
Este necesară credința?
Prin ce mijloace putem deveni credincioși?
Cum ne putem întări credința?
Care sunt căile prin care putem evolua dacă nu suntem credincioși?
Îngerii călăuzitori
La fel ca la majoritatea copiilor educați în perioada comunistă apropierea de credință mi s-a întâmplat greu, cu rezervele tipice date de teama de ridicol. Chiar dacă, nu o dată, am simțit că îngerii călăuzitori sau Dumnezeu „m-au purtat în brațe“, am preferat să pun astfel de întâmplări pe seama destinului pe care „și-l face omul cu mâna lui“.
Anumite gesturi ale străbunicii mele, o femeie foarte harnică, morală și de neclintit în credința ei în Dumnezeu au devenit de neînțeles pentru mine când am crescut și m-am „școlit“. Nu înțelegeam de ce avea nevoie să meargă în fiecare duminică la biserică, de ce se închina atât de des pe ea și pe noi, de ce existau icoane în toate camerele casei, de ce tot ce făcea se sprijinea pe legile naturii, pe reguli clare, repetitive și pe o disciplină de fier. Acum, când îmi dau seama că în preajma ei noi nu eram niciodată bolnavi, triști sau dezorientați, o înțeleg, dar cu mintea de pe urmă. Mi-au trebuit ani la rând să simt pe propria piele ce multă încredere în sine și cât sprijin moral oferă credința.
Când valorile morale ale unei societăți ajung să se estompeze, nevoia de spiritualitate țâșnește prin alte supape, iar ordinea lumii caută să se reașeze în alte făgașe.
Tot căutând argumentele științifice am ajuns, în cele din urmă, în punctul din care plecasem: credința este o stare interioară, cât se poate de intimă, asemenea iubirii, fericirii, durerii sau suferinței. O simți sau nu, este doar a ta și nu poate fi descrisă sau povestită în cuvinte. Citește în continuare →
Re-naștere și credință
Având la bază fenomenul astronomic al echinocțiului de primăvară, momentul în care ziua devine egală cu noaptea, Paștele, sărbătoarea morții și re-nașterii Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă credința într-un nou început, fizic și spiritual, asociat cu re-nașterea naturii primăvara.
Adevărata semnificație a Paștelui este exprimată prin cuvântul englez Easter, provenit din Ostara, prin care nordicii înțelegeau momentul înălțării soarelui, sezonul unei noi nașteri. Sărbătorit în prima duminică imediat următoare primei luni pline după echinocțiu, Paștele celebrează soarele de primăvară, simbol al fertilității, aducător al unei noi vieți pe Pământ.
Deosebirea între creştinism şi alte tradiţii religioase precreștine constă în faptul că jertfa zeului precreştin a fost înlocuită cu jertfa Domnului Iisus, săvârşită pe Golgota, în numele tuturor oamenilor şi reactualizată ritualic de credincioşi în fiecare an.
Prin puterea sa cathartică, Paștele trebuie înțeles ca un scenariu ritual de înnoire anuală a lumii, deschis în Duminica Floriilor și atingând momentul maxim în noaptea Învierii Mântuitorului Iisus. Sensul mitic al acestui scenariu este cel al reîntoarcerii la origini, printr-un drum anevoios de trecere de la efemeritate la eternitate, de la moarte la viață, de la condiția umană la cea divină. Citește în continuare →
Ultimele comentarii