Motto: „Căci împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul nostru“ (Luca: 17,21)
Ai putea fi mai fericit, ai putea să înțelegi ce este cu adevărat important pentru tine și ai putea iubi fără să suferi. Aflând cine ești, vei reuși să separi iubirea de nevoia de a poseda și de teama de abandon, nevoia de control sau teama de respingere. Când afli cine ești la cel mai profund nivel, poți iubi fără condiționări. Citește în continuare →
Mai mult decât cuvintele pe care le rostim, rugăciunea înseamnă starea pe care o trăim rugându-ne: adevărata rugăciune este trăirea inimii. Dacă în inimă avem convingerea că orice am face suntem păcătoși, iar Dumnezeu ne pedepsește, convingerea că merităm pedeapsa divină se împlinește. Pentru că astfel negăm esența credinței care este iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu față de Creația Sa.
Dumnezeu este un mecanism, iar omul este o rotiță din acest mecanism în care totul e Unul. Dumnezeu nu poate funcționa fără tine, iar tu nu poți exista decât fiind Una cu El. Rugăciunea pune mecanismul în funcțiune. Dar rugăciunea nu înseamnă nici să cerșești și nici să primești pomană. Când faci o rugăciune, nu trebuie să te milogești cerând de toate și nimic în mod special, în speranța că poate te vei alege cu vreo două-trei rezolvări. Când te rogi, trebuie să ai clar în minte și în inimă ce vrei cu adevărat. Cu detalii, cu amănunte. Trebuie să știi exact ce ceri, de ce ceri și ce vei face cu ceea ce vei primi. Fii hotărât! Fii demn! Asumă-ți responsabilitatea pentru gândurile, faptele, acțiunile tale, precum și pentru consecințele lor. Citește în continuare →
Trecut în neființă cu trei săptămâni înainte de lansarea, din păcate a ultimei sale cărți, Ispita izbăvirii, ed. Nemira, scriitorul Mihai Sin lasă posterității o carte testament, în care are curajul să vorbească despre toate viciile timpului și societății în care trăim, dezvăluind resorturile decorului de mucava al lumii noastre. De sub haina romanului, scriitorul ne dezvăluie problemele actuale ale societății capitaliste, dar și pe cele a căror sorginte se află în modelul societății comuniste pe care s-a așezat, în mod greșit, cea de astăzi.
Distrugerea unui popor, distrugerea ființei naționale, începe prin distrugerea limbii sale „(…) limbile popoarelor mici vor dispărea. În România, foarte mulți tineri naivi, dar și snobi mai copticei vorbeau deja un soi de „romgleză“ (…) un program de distrugere a limbii române funcționa deja.“
Ți se face vreodată dor de școală? De momentele când te distrai alături de colegi cu declinări și conjugări sau când vremea de afară era neprielnică activităților în aer liber și era mai comod să stai în clasă și să rezolvi probleme de fizică și de chimie sau să asculți istorii despre Evul Mediu? Pe mine mă apucă uneori dorul întoarcerii la școală. Citind cartea lui Gheorghe Săsărman, Cunoaștere și credință. Lecturi paralele, ed. Nemira, am retrăit intens bucuria de a fi (fost) elev. Mi-a amintit că lumea nu este doar un loc plin de confuzii, iar știința și religia pot fi două domenii antagonice și, în același timp, complementare. O matrice yin-yang la fel de nesfârșită ca universul și de complexă ca mintea omenească.
Editura Mistica își propune să fie un îndrumător spiritual pentru toți cei care caută răspunsuri la întrebările fundamentale ale existenței:
Cine suntem?
Încotro ne îndreptăm?
Care este rostul vieții?
Cine este Dumnezeu și cum îl putem găsi?
Cum ne putem îmbunătăți și îmbogăți viața?
De ce avem nevoie de spiritualitate?
Ce este religia și care este rolul ei?
Este necesară credința?
Prin ce mijloace putem deveni credincioși?
Cum ne putem întări credința?
Care sunt căile prin care putem evolua dacă nu suntem credincioși?
Este o poveste cunoscută deja, dar din când în când îmi place să mi-o reamintesc, deoarece ne învață că deși noi, oamenii, suntem diferiți, împreună alcătuim întregul. Îmi amintește că adeseori uităm să ne apreciem pentru ceea ce este bun în fiecare dintre noi și ne irosim în judecăți inutile, neconstructive. Am fost construiți diferit tocmai pentru a ne descoperi reciproc frumusețea umană și pentru a o descoperi împreună pe cea divină, dar mai presus de toate, realizez că dacă am fi fost perfecți, am fi rămas singuri pentru veșnicie.
” Într-o bună dimineață, Dumnezeu și-a privit cei 12 copii întrebându-se ce le mai lipsește. Deodată dorința de a-i înzestra cu voință omenească i-a luminat fața. Unul câte unul, fiii au pășit pentru a-și primi darul divin: Citește în continuare →
Rugăciunea părintelui Argatu:
„Iartă-mă, Doamne:
– pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut!
– pentru tot ce puteam să aud și nu am auzit!
– pentru tot ce puteam să simt și nu am simțit!
– pentru tot ce aș fi putut să înțeleg și nu am înțeles!
– pentru tot ce puteam să conștientizez și nu am conștientizat!
– pentru iertarea pe care aș fi putut să o dau și nu am dat-o!
– pentru bucuria pe care aș fi putut să o trăiesc și nu am trăit-o!
– pentru Lumina pe care aș fi putut să o primesc și nu am primit-o!
– pentru viața pe care aș fi putut să o ocrotesc și nu am ocrotit-o!
– pentru visele pe care mi le-aș fi putut împlini și nu le-am împlinit!
– pentru necunoscutul în care aș fi putut să pășesc și din teamă, nu am îndrăznit să pășesc!
– pentru iubirea pe care aș fi putut să o exprim și nu am exprimat-o!
– pentru tot ce puteam să creez bun și frumos și nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, și a Împărăției Tale Divine! Citește în continuare →
Când în titlul unei cărți vezi numele lui Dumnezeu te aștepți să găsești o carte eminamente teologică în care personajul principal este, evident, Dumnezeu. Recunosc că, deși titlul Viața secretă a lui Dumnezeu, Aaron David, ed. Mistica, mă ispitea, am ezitat zile bune, așteptând momentul potrivit (?). Chiar așa, care o fi acela? Păi e cam ca o întâlnire la nivel înalt. Nu te duci așa, oricum, la o întâlnire cu Dumnezeu. Mai întâi îți faci ordine în cap, te îmbraci frumos și respiri adânc ca să capeți curaj. În plus, când mă pregătesc să citesc o carte „grea“, vreau să am toate condițiile, adică să nu mă preseze nicio grijă, să am timpul necesar, să fie liniște deplină, să nu sune telefonul, să nu-mi fie nici prea cald, nici prea frig… și tot așa. Noroc că o călătorie mai lungă cu trenul mi-a anulat toate vedetismele, înlesnindu-mi întâlnirea cu una dintre cele mai captivante scrieri despre Dumnezeu. Acum pot spune cu mâna pe inimă că oricine și-a pus măcar o singură întrebare, în orice sens, despre existența lui Dumnezeu, nu are voie să rateze cartea rabinului Aaron David.
Nu, adevăratul erou al cărții nu este Dumnezeu, așa cum ai crede, ci tu, omule, cel care cauți o viață întreagă să afli cine ești în relația cu Dumnezeu. Plecând de la cele mai banale întrebări pe care oricine și le pune de-a lungul vieții despre divinitate și necesitatea ei, trecând prin scrierile și tradițiile străvechi, cartea îți arată în fiecare pagină că rolul lui Dumnezeu este de a te pune în valoare, iar al tău este de a face această descoperire pas cu pas prin alegerile tale și prin felul în care decizi să trăiești. Citește în continuare →
Esența cărții lui Chris Prentiss, Zen și arta fericirii, ed. Mistica se poate rezuma într-o singură frază: nu contează ce ți se întâmplă în viață, ceea ce contează este felul în care alegi să reacționezi la ce ți se întâmplă! Cartea este un compendiu de înțelepciune, ce are la bază gândirea orientală și, în special, cartea înțelepciunii chineze: I Ching.
Nu am întâlnit om care să nu-și dorească fericirea, indiferent de calea aleasă. Mai mult decât o stare de bine suprem și continuu, ce este totuși fericirea? Cum se poate obține? Există reguli? Repere? „Zen și arta fericirii“ oferă răspunsuri pertinente celor care doresc să fie fericiți și să evolueze spiritual. Stresul, ghinioanele, problemele de orice fel reflectă modul în care fiecare individ se raportează la anumite întâmplări. Dacă ai ales o cale spirituală, trebuie să perseverezi. Adeseori simți tentația de a renunța și este aproape regulă ca de fiecare dată când alegi o cale de a evolua să apară brusc și obstacolele. Dacă ești deja practicant știi, iar dacă nu știi, vei afla la un moment dat că mintea ta este cea care pune aceste obstacole între tine și țelul tău. Întregul tău sistem de valori (obiceiuri dobândite în timp, prejudecăți, clișee, dependențe, educație, familie, relații) se va opune din răsputeri, în cele mai surprinzătoare feluri. Important este să înveți ceva din orice eveniment. Un ghinion poate fi doar aparent ghinion. De multe ori ceea ce într-un moment anume părea a fi un necaz, ulterior se dovedește o poartă deschisă spre ceva mai bun, semn că Universul a decis să te răsplătească. Citește în continuare →
La fel ca la majoritatea copiilor educați în perioada comunistă apropierea de credință mi s-a întâmplat greu, cu rezervele tipice date de teama de ridicol. Chiar dacă, nu o dată, am simțit că îngerii călăuzitori sau Dumnezeu „m-au purtat în brațe“, am preferat să pun astfel de întâmplări pe seama destinului pe care „și-l face omul cu mâna lui“.
Anumite gesturi ale străbunicii mele, o femeie foarte harnică, morală și de neclintit în credința ei în Dumnezeu au devenit de neînțeles pentru mine când am crescut și m-am „școlit“. Nu înțelegeam de ce avea nevoie să meargă în fiecare duminică la biserică, de ce se închina atât de des pe ea și pe noi, de ce existau icoane în toate camerele casei, de ce tot ce făcea se sprijinea pe legile naturii, pe reguli clare, repetitive și pe o disciplină de fier. Acum, când îmi dau seama că în preajma ei noi nu eram niciodată bolnavi, triști sau dezorientați, o înțeleg, dar cu mintea de pe urmă. Mi-au trebuit ani la rând să simt pe propria piele ce multă încredere în sine și cât sprijin moral oferă credința.
Când valorile morale ale unei societăți ajung să se estompeze, nevoia de spiritualitate țâșnește prin alte supape, iar ordinea lumii caută să se reașeze în alte făgașe.
Tot căutând argumentele științifice am ajuns, în cele din urmă, în punctul din care plecasem: credința este o stare interioară, cât se poate de intimă, asemenea iubirii, fericirii, durerii sau suferinței. O simți sau nu, este doar a ta și nu poate fi descrisă sau povestită în cuvinte. Citește în continuare →
Ultimele comentarii