Încercând să reconstituie o istorie populară a lumii bazată pe povești cruciale ale evoluției conștiinței, Istoria Sacră, ed. Nemira arată că în cele mai importante momente ale vieții noastre pășim pe urmele zeilor și refacem modelul lor. Jonathan Black se întreabă dacă nu cumva întâmplările ieșite din comun, ce nu pot fi dovedite științific, ar putea compune o istorie coerentă a lumii la polul opus celei configurate de atei și dorește să demonstreze că idealismul oferă o imagine mai cuprinzătoare a experienței umane: „Avem premoniții, vedem coincidențe care ne impresionează prin semnificația lor. Avem vise despre care credem că încearcă să ne spună ceva. Simțim când cineva se uită la noi. Simțim dacă un loc e sfânt sau malefic. Știm cu destulă certitudine sau fără umbră de îndoială ce gândește altcineva. Acționăm greșit, iar evenimentele conspiră să ne dea pedeapsa binemeritată. Simțim de la mare distanță că ne trimite cineva impulsuri de iubire. Ne îndrăgostim și simțim că așa trebuia să se întâmple. Astfel intrăm în comuniune cu inteligența ce ne călăuzește spre experiențe care cer o reacție și o iubire ce ne ocrotește și ne răspunde la gândurile cele mai intime.“ Citește în continuare →
Tag Archives: Iisus Hristos
Istoria nescrisă a lumii
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului
În perioada precreștină, ziua de 25 decembrie era considerată ziua nașterii Soarelui și coincidea cu momentul solstițiului de iarnă, când zilele începeau să se lungească ceea ce însemna renașterea naturii. Romanii o numeau Saturnalia, sărbătoarea zeului Saturn, iar Biserica creștină a asimilat-o drept zi de naștere a lui Iisus Hristos. Citește în continuare →
Cine este Maria Magdalena?
Portretizarea Mariei Magdalena oscilează între imaginea de prostituată, păcătoasă și cea de ucenic influent și apostol al lui Iisus Hristos ajungând în textele din ultima vreme până la cea de soție. De-a lungul timpului rolul ei a fost disimulat de interesele autorilor care susțineau cauza ucenicilor bărbați în frunte cu Petru. Refuzul lui Petru de a accepta rolul Mariei Magdalena reflectă atitudinea conflictuală cu privire la rolul de conducător în cadrul Bisericii. Pe de altă parte, imaginea de prostituată pocăită este greșită în termenii corectitudinii istorice, scopul fiind cel al marginalizării ei. Această identificare a ei a fost făcută la sfârșitul secolului al VI-lea de papa Grigore cel Mare. Se presupune însă a fi o acțiune tendențioasă pusă pe seama fanteziei unor exegeți care au confundat-o cu alte personaje feminine.
În Maria Magdalena în evanghelii și texte apocrife, ed. Nemira, Marvin Meyer încearcă să ofere o imagine obiectivă bazată strict pe dovezile scrise, fără a ignora și alte legende care nuanțează aspectele de mai sus. Cartea analizează fragmente din evangheliile Noului Testament, literatura extracanonică și surse gnostice printre care și Evanghelia după Maria (Maria Magdalena) în cadrul cărora Maria Magdalena deține un rol principal. Aceste surse demonstrează că Maria Magdalena „ a fost un ucenic esențial al lui Iisus, cu propriul său rol bine conturat și cu propria sa evanghelie“, ceea ce îi permite să iasă din penumbra istoriei. Citește în continuare →
Rugăciunea de dimineață
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel, ținând la mine, să Te pierd pe Tine. Citește în continuare →
Pita Sfântului Fanurie (bucate mănăstirești)
Pita Sfântului Fanurie este o prăjitură de post, foarte populară în Grecia și foarte simplă. Când este preparată în scop religios, de cei care au nevoie de ajutor divin, în timpul preparării se spun rugăciuni către Sfântul Fanurie. Tradiția spune că atunci când credincioșii aflați în necaz coc această prăjitură, o duc la biserică și o împart doar săracilor timp de nouă zile de Luni. O puteți prepara în scop religios sau doar pentru propria delectare. Citește în continuare →
Rusaliile – sărbătoarea coborârii Sfântului Duh asupra Apostolilor
În 8 iunie, la cincizeci de zile după Paște, în duminica Rusaliilor celebrăm formarea Bisericii prin predica Apostolilor și botezarea miilor de credincioși care au crezut în mesajul Evangheliei mântuirii prin Iisus Hristos. Duminica Rusaliilor, care încheie Ciclul Pascal, cunoscută și sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh, se suprapune peste sărbătoarea populară a Rusaliilor. Acest praznic se sărbătorește în fiecare an, la 10 zile după Înălţare, mereu duminica. Citește în continuare →
Călăuză pe drumul izbăvirii
Trecut în neființă cu trei săptămâni înainte de lansarea, din păcate a ultimei sale cărți, Ispita izbăvirii, ed. Nemira, scriitorul Mihai Sin lasă posterității o carte testament, în care are curajul să vorbească despre toate viciile timpului și societății în care trăim, dezvăluind resorturile decorului de mucava al lumii noastre. De sub haina romanului, scriitorul ne dezvăluie problemele actuale ale societății capitaliste, dar și pe cele a căror sorginte se află în modelul societății comuniste pe care s-a așezat, în mod greșit, cea de astăzi.
Distrugerea unui popor, distrugerea ființei naționale, începe prin distrugerea limbii sale „(…) limbile popoarelor mici vor dispărea. În România, foarte mulți tineri naivi, dar și snobi mai copticei vorbeau deja un soi de „romgleză“ (…) un program de distrugere a limbii române funcționa deja.“
Înălţarea Domnului (Ispasul)
În 21 mai, la 40 de zile de la Înviere, este praznicul Înălțării Domnului (Ispasul), ziua când Domnul Iisus Hristos s-a ridicat dintre apostolii Săi adunați pe Muntele Măslinilor și S-a înălțat la cer.
Sfinții Împărați Constantin și Elena
În ziua a douăzeci şi una a lunii mai este pomenirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, mama sa, datorită cărora creştinismul a devenit o religie permisă, iar jertfele sângeroase au fost interzise. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi atât de bisericile ortodoxe cât şi de cele catolice, asemenea apostolilor.
Un general roman, Constantinus Chlorus, se îndrăgostește la prima vedere de frumoasa hangiță Elena și, din această iubire, se naște în februarie 285 un băiat căruia îi dau numele de Constantinus Flavius Valerius, cunoscut astăzi sub numele de Constantin cel Mare. Pentru corectitudinea în îndeplinirea îndatoririlor, împăratul Maximianus îi dă lui Constantinus Chlorus postul de prefect al pretorienilor, primindu-l la curtea imperială. La puțin timp, când împăratul Diocletian îi conferă titlul de Cezar, încredințându-i conducerea Galiei și a Britaniei. Din motive politice, Constantinus este sfătuit să-și repudieze soția, pe Elena, și să se căsătorească cu Teodora, fiica vitregă a lui Maximianus. Cum legea romană nu recunoștea căsătoria între persoane din clase sociale diferite, interesele politice și funcția se dovedesc mai puternice decât iubirea. Umilită, Elena se retrage în casa veche din Drepane. Îi rămân doar amintirile dureroase ale unei iubiri scurte și amărăciunea despărțirii de fiul ei, Constantin, în vârstă de opt ani.
Împărat la 21 de ani
Constantin primește o educație aleasă și, la 17 ani, își face serviciul militar sub conducerea Cezarului Galeriu. Se remarcă în mai multe rânduri pe câmpul de luptă și chiar primește o decorație ca tribun de rangul cel mai înalt. Anul 303 este începutul persecuțiilor creștine pornite de Diocletian, care fac să curgă râuri de sânge. Păgân, Constantin este totuși impresionat de atitudinea umilă, iertătoare și plină de milă a creștinilor față de prigonitorii lor. Măcinat de o boală necurțătoare, Constantinus Chlorus se stinge la reședința imperială și lasă cu limbă de moarte ca fiul său, în vârstă de 21 de ani, să-i urmeze la tronul imperial al Galiei și Britaniei. Tânărul împărat dovedește maturitate politică și înzestrări de excepție, iar calitățile umane deosebite, iubirea sinceră față de oameni, faptul că sub domnia lui creștinii nu sunt persecutați atrag simpatia poporului. În toamna lui 306 își aduce mama la curtea din Trier. În vârstă de 55 de ani, Elena este o femeie încă frumoasă, dar poartă pe chip amprenta suferinței. Ea primește rangul de nobilissima foemina, apoi pe cel de împărăteasă. După abdicarea lui Diocletian, situația politică în imperiu devine confuză. În loc de pacea ce trebuia să caracterizeze tetrarhia, se naște monstrul dorinței de putere absolută. Citește în continuare →
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan
În ziua a opta a lunii mai este pomenit Sfântul apostol şi Evanghelist Ioan, rezemătorul pe piept şi iubitorul de feciorie, de Dumnezeu cuvântătorul.
Acest Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul de la care a învățat să creadă în Iisus Hristos. Sfântul Ioan Evanghelistul a fost unul din cei doisprezece Apostoli, aleși de Iisus, și era cel mai tânăr din ceata Sfinților Apostoli. Tradiția Bisericii arată că el a trăit până aproape de sfârșitul veacului apostolic (adică până aproape de anul o sută). Sfântul Ioan era unul dintre Apostolii cei mai apropiați ai Domnului Iisus, în Evanghelia sa, el se numește “ucenicul pe care îl iubea Iisus (Ioan, 21, 20), negreșit pentru fecioria și darurile lui. Este ucenicul care la Cină s-a rezemat pe pieptul Domnului și așa s-a adăpat din Tainele lui Hristos. Este ucenicul căruia Domnul, când era răstignit pe Cruce, i-a încredințat pe Preacurata Sa Maică, iar după Înălțarea Domnului la Cer, Ioan a fost unul din stâlpii Bisericii lui Hristos, împreună cu Sfântul Petru și Iacov, ruda Domnului.
Tradiția Bisericii spune că, după moartea Maicii Domnului, Sfântul Apostol Ioan a mers la Efes, în Asia, propovăduind credința lui Iisus. Aceeași Tradiție mai spune că, din porunca lui Domitian împăratul (81-96), „Apostolul dragostei“ a fost surghiunit în insula Patmos și că acolo a viețuit el multă vreme. Tot acolo a scris și Evanghelia sa, cele trei Epistole și cartea Apocalipsei. Murind Domitian și venind împărat Nerva (96-98) Sfântul Ioan s-a întors la Efes și, așezând episcopi și preoți, i-a învățat să păzească toate câte le-au auzit de la dânsul și să aducă pe oameni la Hristos.
Sfântul Ieronim povestește că sfântul Ioan, ajuns la adânci bătrâneți, cerea să fie dus la adunările creștinilor și, în loc de lungi cuvântări, se mulțumea să repete mereu: „Fiilor, iubiți-vă unii pe alții“. Ascultătorii îl întrebau de ce repeta aceleași îndemnuri, iar el răspundea, zicând: „Aceasta este porunca Domnului. Împliniți-o și este de-ajuns“. Sfântul Ioan este singurul Apostol, care a mers cu Iisus până la piciorul Crucii, marele martor credincios al Evangheliei a patra și al Apocalipsei.
Ultimele comentarii