Înălţarea Domnului (Ispasul)

În 21 mai, la 40 de zile de la Înviere, este praznicul Înălțării Domnului (Ispasul), ziua când Domnul Iisus Hristos s-a ridicat dintre apostolii Săi adunați pe Muntele Măslinilor și S-a înălțat la cer.

La 6 săptămâni după Înviere prăznuim Înălţarea la cer – ultimul eveniment din activitatea pământească a Domnului. Din această zi, oamenii își spun „Hristos S-a înălţat!”. După ce a înviat, Iisus S-a arătat ucenicilor Săi și le-a împărtășit cele din urmă învăţături. În această zi, Iisus i-a adunat în Betania, pe Muntele Măslinilor și i-a încredinţat că El este cu adevărat, cerându-le să verifice cu simţurile, că nu văd o nălucă și mâncând „o bucată de pește fript și o parte dintr-un fagure de miere“. Apoi i-a trimis în lume să predice cuvântul lui Dumnezeu. Și pentru ca ei să fie recunoscuţi ca apostoli, le-a dăruit puteri noi. Astfel, apostolii au devenit imuni la otrăvuri și au căpătat darul de a îmblânzi șerpii, de a îndepărta demonii, de a vindeca bolnavii și de a vorbi limbi necunoscute mai înainte. Sfântul Evanghelist Matei consemnează astfel trimiterea Apostolilor la propovăduire: “Iar cei 11 ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Și văzându-l, I s-au închinat, ei, care se îndoiseră. Apoi Domnul s-a înălţat la ceruri, ţinând mâinile întinse peste ei, ca o ultimă binecuvântare, iar un nor venind L-a ascuns de ochii lor”. Deși prin Înălţarea Domnului, activitatea Sa pământească lua sfârșit, Iisus a spus Apostolilor chiar în momentul Înălţării: “Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor!”. Iisus S-a înălţat pentru a trimite în lume pe Sfântul Duh, așa cum promisese: “Voi ruga pe Tatăl să vă trimită un alt Mângâietor, ca să fie cu voi în veac… care vă va aduce aminte de toate câte v-a spus”. Acest eveniment se va produce zece zile mai târziu, de Rusalii sau Cincizecime, când, prin pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, aceștia s-au transformat din oameni timizi și simpli în misionari pricepuţi, convingători, care au răspândit cuvântul Evangheliei în toată lumea.

Obiceiuri

* În tradiţia românească, se spune că Ispasul ar fi un personaj care a asistat la Înălţarea Domnului și la ridicarea sufletelor către cer. Pentru că Ispas era bucuros și vesel, sărbătoarea Ispasului este una a voioșiei și a bucuriei.
* De la Ispas până la Rusalii, oamenii se salută spunând „Hristos S-a Înălţat!“ și răspund „Adevărat S-a Înălţat!“.
* În preseara Ispasului se taie leuștean, se pune prin case, pe la porţi și pe la ferestre. El aduce spor în casă și ține la distanță de gospodaria respectivă răul și gângăniile. Se bat vitele cu leuștean.
* De Ispas se fac Moșii, femeile cu rude ale căror rude au decedat în anul respectiv dau de pomană celor săraci băutură, azime și ceapă verde.
* Casele și mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin.
* De Ispas, se taie părul din vârful cozii vitelor cornute și se ţin târguri.
* În noaptea de Ispas au loc diverse obiceiuri și practici magice de apărare: se culeg frunze și ramuri de alun, nuc, paltin și se duc la biserică pentru a fi sfinţite.
* Oamenii și animalele se lovesc cu leuștean (plantă cu virtuţi magice), apoi se sună din buciume, pentru a alunga spiritele rele.
* Ziua de Ispas se „ţine” pentru protecţia holdelor (se fac slujbe pentru belșugul acestora), copiilor, vitelor; nu se dau foc și sare din casă; nu se mai seamănă nimic, că nu rodește; se dă de pomană spunându-se că acum “sufletele străbunilor pleacă spre cer”.