Trecut în neființă cu trei săptămâni înainte de lansarea, din păcate a ultimei sale cărți, Ispita izbăvirii, ed. Nemira, scriitorul Mihai Sin lasă posterității o carte testament, în care are curajul să vorbească despre toate viciile timpului și societății în care trăim, dezvăluind resorturile decorului de mucava al lumii noastre. De sub haina romanului, scriitorul ne dezvăluie problemele actuale ale societății capitaliste, dar și pe cele a căror sorginte se află în modelul societății comuniste pe care s-a așezat, în mod greșit, cea de astăzi.
Distrugerea unui popor, distrugerea ființei naționale, începe prin distrugerea limbii sale „(…) limbile popoarelor mici vor dispărea. În România, foarte mulți tineri naivi, dar și snobi mai copticei vorbeau deja un soi de „romgleză“ (…) un program de distrugere a limbii române funcționa deja.“
Cartea începe cu o călătorie în America unde sunt descrise comunitățile românești, care se denaționalizează și se pierd foarte repede în marea comunitate americană, din oportunism sau din snobism, spre deosebire de alte comunități, cum ar fi cea poloneză care asimilându-se își păstrează individualitatea, ba chiar dă naștere unor mari personalități care, contribuind la sistemul mondial, reușesc să păstreze și națiunii poloneze un loc important în acest sistem. Românii nu procedează astfel. Ei caută să se identifice cu cei puternici, uitându-și originea, tradițiile și afirmând că le este „rușine că sunt români“ încep să dispară încetul cu încetul. Adoptând de bună voie o altă limbă, alte obiceiuri, alte tradiții, oamenii devin treptat confuzi, uită cine sunt cu adevărat și nu mai simt nevoia să apere ceea ce le aparține. La biserica greco-catolică a comunității românești din America mai există doar nouă enoriași români, despre care preotul spune că sunt bătrâni și vor dispărea și ei. 
Umbra sinistră a morții planează ca un nor cenușiu asupra tuturor. Treptat, lumea în sine devine un imens rău. De la mondializarea capitalistă care se dorește în opoziție cu cea de tip comunist care voise să supună cu biciul, cea de acum supune prin consumism, prostituție, proxenetism, divertisment, obsesia televiziunilor pentru rating, denaționalizare, excesul minorităților care devin tiranice atunci când pun mâna pe o anumită formă de putere sau felul în care se formează relațiile în institutele socialiste sau în cele private în care se parvine și se spoliază. Totul este menit să te copleșească, să te anihileze, să-ți cotropească sufletul, scutindu-te de gânduri și idei proprii, de trăiri și de contactul cu realitatea. „Iadul se golise și toții diavolii veniseră cu treburi pe pământ, după spusele unui Mare Duhovnic român. Aveau toți slujbe importante, munceau pe rupte, dar o făceau cu plăcere, într-o veselie zgomotoasă și zănatică. Una dintre distracțiile lor preferate era aia cu „drepturile omului“. În fapt, chestiunea cu „drepturile omului“ murise, deși părea încă atât de vie, se păstrase doar o fantă îngustă, suficientă însă pentru destule manevre și manipulări. Diavolii erau fericiți, se părea că Dumnezeu îi uitase pe pământ, lăsându-i să-și facă mendrele.“
Mihai Sin este un fin observator al acestor nuanțe ce compun în ansamblu un tablou cutremurător. Miza romanului este că lumea se află sub dominația răului, o lume din care Dumnezeu s-a retras și își lasă slujitorii să asiste în timp ce Satana lucrează fără niciun fel de control. În același timp, există niște mesageri ai lui Dumnezeu, acei oameni pe care „lucrarea Diavolului“ nu-i atinge sau dacă îi atinge nu schimbă în ei nimic fundamental. Aceste personaje sunt Ionică vindecătorul, George Corun, un român „born in USA“, care iubește România mai mult decât America și un fost mare gazetar, care eliminat din sfera lui culturală, este nevoit să renunțe la tot și să devină cerșetor, pentru că refuză să accepte soluția sinuciderii. Ultimul dintre ei aduce în discuție cele șapte perioade cruciale ale vieții sale, perioade de umilință deplină a poporului român: cucerirea României de către bolșevici și comunizarea țării; consolidarea puterii comuniste de tip stalinist (teroarea); destalinizarea aparentă și gura de oxigen a liberalizării între anii 64 și 72; bizara dictatură a lui Ceaușescu, cu consecințele ei; revoluția română cu toate tenebrele ei; începutul marelui jaf al României, sub acoperirea așa-zisei tranziții; România sub dominația unor forțe oculte și a marilor corporații internaționale.
Aceste personaje, manifestări ale lui Iisus Hristos, rămân permanent lucide și refuză să se identifice cu lumea în care trăiesc, dar ele sfârșesc tragic pentru că lumea rea pe care încearcă să o îmbuneze, nu le poate suporta.
Mesajul cărții este de o profundă religiozitate. Soluția propusă este aceea de a inventa un supracontrol care să controleze la rândul său acea entitate supranațională care ne îndreaptă spre rău. Autorul abordează cu mult curaj aceste teme, dar tot de un anume curaj este nevoie pentru a citi cartea sa. Curajul de a privi răul în față și de a porni la distrugerea lui din rădăcini.
Ultimele comentarii