• Editura Mistica
Blog Editura Mistica

Sfinți de pe teritoriul României

August 10, 2014 11:06 am / Leave a Comment / Alina Dragomir

ioan cassianSfântul Cuvios Ioan Casian din Dobrogea

Sfântul Ioan Casian, considerat cel mai mare dascăl-ascet al lumii creştine, s-a născut în Scythia Minor, Dobrogea românească de astăzi, în jurul anului 360, în satul care astăzi îi poartă numele din ținutul Casienilor și Peșterilor, valea Casimcei. El a trăit în același veac cu cei patru martiri de la Niculițel, Zotikos, Attalos, Kamasis și Philippos. În familie a avut parte de o educație creștină și a învățat să scrie și să citească în limba latină și în limba greacă, cultivând evlavia deprinsă de la călugării eremiți dobrogeni. În jurul vârstei de 20 de ani a plecat însoțit de sora sa și de prietenul său Gherman în căutarea maeștrilor, într-o călătorie inițiatică în Orient, locul marilor experiențe ale desăvârșirii.

Ioan Casian ilustrează tipul ascetului călător, cel ce caută înțelepciunea în spații sacre și în întâlniri providențiale. Prima călătorie duhovnicească a fost la Betleem. Acolo a stat doi, ani făcând asceză și ascultând povețele duhovnicului, într-o chilie din apropierea peșterii unde s-a născut Mântuitorul. Va merge apoi în Asia Mică în comunitățile înființate de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur după care va lua drumul Nilului pe urmele pustnicilor Antonie și Pahomie unde va studia viața monahală a anahoreților consemnând experiența Sfinților Părinți și dobândind tainele rugăciunii inimii pe care mai târziu le va răspândi pretutindeni. În jurul anului 400, împreună cu Cuviosul Gherman, se stabilește la Constatinopol unde Sfântul Ioan Gură de Aur îl hirotoneşte diacon.

După exilul Sfântului Ioan Gură de Aur în Caucaz, pleacă la Roma în anul 404 pentru a interveni în favoarea acestuia pe lângă papa Inocențiu I. La Roma cunoaște personalități de seamă ale Bisericii cu care va lega strânse prietenii. În ultima parte a vieții se stabilește la Marsilia unde înființează două mănăstiri și își scrie cărțile. Aici scrie primul regulament monastic și primește binecuvântarea Bisericii pentru a-și difuza învățătura. Cele trei scrieri ale sale sunt: „Despre aşezămintele mănăstireşti de obşte şi despre tămăduirea celor opt păcate principale”, lucrare cerută de către episcopul Castor de Apta Iulia în Galia Narboneză şi scrisă probabil la anul 420. A doua poartă titlul „Colaţiuni sau convorbiri cu Părinţii“, în număr de 24, iar a treia se numeşte „Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie”, operă în şapte cărţi, scrisă la îndemnul papei Leon cel Mare.

Învățăturile Sfântului Ioan Casian, desprinse din convorbirile cu părinții pustiei egiptene, au o imensă valoare și importanță pentru cunoașterea și trăirea vieții duhovnicești, pentru lupta pe care trebuie să o purtăm cu patimile noastre. Ele ne învață că pentru a putea intra în comuniune cu Dumnezeu și pentru a putea parcurge drumul spre desăvârșire este necesară cunoșterea de sine și aprecierea corectă a poziției noastre. Lupta duhovnicească trebuie purtată împotriva a opt păcate principale, care se manifestă sub diferite forme. Potrivit experienţei părinţilor pustiei, ordinea lor este următoarea: duhul lăcomiei, duhul desfrânării, duhul iubirii de argint, duhul mâniei, duhul tristeţii, duhul neliniştii, duhul slavei deşarte şi duhul trufiei.

Mistici din CarpatiDe la Ioan Casian au rămas două metode ale desăvârșirii:

1. Metoda exterioară care învață despre:

– despătimirea sau tămăduirea celor opt păcate;

– crucificarea propriei voințe;

– purificarea minții prin unirea cu Hristos, prin repetarea câtorva formule filocalice. Anticipează, astfel, procedeul oratio mentis (rugăciunea inimii) ca formă esențială a meditației, pentru a domina agitația interioară și recomandă dobândirea discernământului fără de care orice virtute (postirea, despuierea, milostenia) se transformă în contrariul ei.

2. Metoda secretă este o rugăciune mistică fără cuvinte, „rugăciunea focului“, o convorbire cu Dumnezeu care începe când gândurile tac. Ea nu trebuie descrisă, ci practicată, dar foarte puțini o dobândesc.

În Mistici din Carpați, ed. Mistica, Vasile Andru afirmă că „dacă un ținut a dat măcar un sfânt, toți oamenii acelui ținut au mari înlesniri la mântuire. Așa să ne fie nouă.“

 

Posted in: Mistică / Tagged: editura Mistica, Mistici din Carpați, Oratio mentis, rugăciunea inimii, Sfântul Ioan Casian, Sfântul Ioan Gura de Aur, Vasile Andru

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation

← Previous Post
Next Post →

Articole recente

  • Buddha-Dharma esenţială – Arya Dharma
  • Venerabilul Maestru Gonsar Tulku Rinpoche la Universitatea din Bucureşti
  • Fragment: Grădina cu rodii. Viziuni despre Arborele Vieţii – O perspectivă istorică
  • Gonsar Tulku Rinpoche revine în perioada 21-25 aprilie în România
  • 10 greşeli fatale într-o conversaţie

Ultimele comentarii

  • Jorjette on „Calea ceaiului“ sau frumusețea ascunsă în simplitate
  • ursulla on Mitul ursitoarelor
  • Candie on Cele șapte legi ale universului
  • Stamate Liviu on Copacii – o sursă naturală de energie și sănătate
  • Dan on Adevăruri străvechi

Categorii

  • Carte
  • Cristale
  • Dezvoltare spirituală
  • Mistică
  • Portret
  • Psihologie
  • Reiki
  • Rugăciune
  • Știre
  • Uncategorized

Arhiva

  • August 2019
  • May 2019
  • April 2017
  • July 2016
  • June 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014

Meta

  • Log in
  • Entries RSS
  • Comments RSS
  • WordPress.org
© Copyright 2014 - Blog Editura Mistica