Sfântul Cuvios Ioan Casian din Dobrogea
Sfântul Ioan Casian, considerat cel mai mare dascăl-ascet al lumii creştine, s-a născut în Scythia Minor, Dobrogea românească de astăzi, în jurul anului 360, în satul care astăzi îi poartă numele din ținutul Casienilor și Peșterilor, valea Casimcei. El a trăit în același veac cu cei patru martiri de la Niculițel, Zotikos, Attalos, Kamasis și Philippos. În familie a avut parte de o educație creștină și a învățat să scrie și să citească în limba latină și în limba greacă, cultivând evlavia deprinsă de la călugării eremiți dobrogeni. În jurul vârstei de 20 de ani a plecat însoțit de sora sa și de prietenul său Gherman în căutarea maeștrilor, într-o călătorie inițiatică în Orient, locul marilor experiențe ale desăvârșirii.
Ioan Casian ilustrează tipul ascetului călător, cel ce caută înțelepciunea în spații sacre și în întâlniri providențiale. Prima călătorie duhovnicească a fost la Betleem. Acolo a stat doi, ani făcând asceză și ascultând povețele duhovnicului, într-o chilie din apropierea peșterii unde s-a născut Mântuitorul. Va merge apoi în Asia Mică în comunitățile înființate de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur după care va lua drumul Nilului pe urmele pustnicilor Antonie și Pahomie unde va studia viața monahală a anahoreților consemnând experiența Sfinților Părinți și dobândind tainele rugăciunii inimii pe care mai târziu le va răspândi pretutindeni. În jurul anului 400, împreună cu Cuviosul Gherman, se stabilește la Constatinopol unde Sfântul Ioan Gură de Aur îl hirotoneşte diacon.
După exilul Sfântului Ioan Gură de Aur în Caucaz, pleacă la Roma în anul 404 pentru a interveni în favoarea acestuia pe lângă papa Inocențiu I. La Roma cunoaște personalități de seamă ale Bisericii cu care va lega strânse prietenii. În ultima parte a vieții se stabilește la Marsilia unde înființează două mănăstiri și își scrie cărțile. Aici scrie primul regulament monastic și primește binecuvântarea Bisericii pentru a-și difuza învățătura. Cele trei scrieri ale sale sunt: „Despre aşezămintele mănăstireşti de obşte şi despre tămăduirea celor opt păcate principale”, lucrare cerută de către episcopul Castor de Apta Iulia în Galia Narboneză şi scrisă probabil la anul 420. A doua poartă titlul „Colaţiuni sau convorbiri cu Părinţii“, în număr de 24, iar a treia se numeşte „Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie”, operă în şapte cărţi, scrisă la îndemnul papei Leon cel Mare.
Învățăturile Sfântului Ioan Casian, desprinse din convorbirile cu părinții pustiei egiptene, au o imensă valoare și importanță pentru cunoașterea și trăirea vieții duhovnicești, pentru lupta pe care trebuie să o purtăm cu patimile noastre. Ele ne învață că pentru a putea intra în comuniune cu Dumnezeu și pentru a putea parcurge drumul spre desăvârșire este necesară cunoșterea de sine și aprecierea corectă a poziției noastre. Lupta duhovnicească trebuie purtată împotriva a opt păcate principale, care se manifestă sub diferite forme. Potrivit experienţei părinţilor pustiei, ordinea lor este următoarea: duhul lăcomiei, duhul desfrânării, duhul iubirii de argint, duhul mâniei, duhul tristeţii, duhul neliniştii, duhul slavei deşarte şi duhul trufiei.
De la Ioan Casian au rămas două metode ale desăvârșirii:
1. Metoda exterioară care învață despre:
– despătimirea sau tămăduirea celor opt păcate;
– crucificarea propriei voințe;
– purificarea minții prin unirea cu Hristos, prin repetarea câtorva formule filocalice. Anticipează, astfel, procedeul oratio mentis (rugăciunea inimii) ca formă esențială a meditației, pentru a domina agitația interioară și recomandă dobândirea discernământului fără de care orice virtute (postirea, despuierea, milostenia) se transformă în contrariul ei.
2. Metoda secretă este o rugăciune mistică fără cuvinte, „rugăciunea focului“, o convorbire cu Dumnezeu care începe când gândurile tac. Ea nu trebuie descrisă, ci practicată, dar foarte puțini o dobândesc.
În Mistici din Carpați, ed. Mistica, Vasile Andru afirmă că „dacă un ținut a dat măcar un sfânt, toți oamenii acelui ținut au mari înlesniri la mântuire. Așa să ne fie nouă.“
Ultimele comentarii