Biserica Ortodoxă preacinstește în 8 septembrie Nașterea Fecioarei Maria (înnoirea întregii lumi), praznic cunoscut sub numele de Sântămaria Mică, sărbătoare care marchează sfârșitul verii și începutul toamnei. Începutul anului bisericesc este patronat de praznicul Nașterii Maicii Domnului – Sfânta Maria Mică, iar sfârșitul de celălalt praznic mare, Adormirea Maicii Domnului – Sfânta Maria Mare. Sfintele Evanghelii nu au prea multe referiri despre nașterea și viața Sfintei Fecioare. Din scrierile apocrife și din tradiție aflăm că Ioachim și Ana, părinții Fecioarei, trăiau în pace în Nazaretul Galileii și ajunseseră la o vârstă înaintată. O singură mâhnire întuneca viața lor tihnită – nu aveau copii. Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se trăgea din neam împărătesc, iar Sfânta Ana se trăgea din neamul lui David și al lui Solomon. Cu toate că erau bogați și iubitori de Dumnezeu, pentru nerodire, Ioachim și Ana erau defăimați, fiind socotiți nevrednici și neplăcuți lui Dumnezeu. De aceea se rugau neîncetat, cu inima sfâșiată, la Dumnezeu, pentru a fi dăruiți cu un copil. Ana a făgăduit lui Dumnezeu că, dacă îi va dărui un copil, îl va da să slujească în biserică. Și Dumnezeu s-a îndurat, le-a trimis îngerul să-i anunțe că se va naște din trupurile lor Maica Domnului. Mai întâi, nașterea Mariei a fost anunțată de Arhanghelul Gavril lui Ioachim, după care a fost anunțată și Ana. Într-una din zile, pe când ședea în grădină plângând și rugându-se, Anei i s-a arătat îngerul Domnului, zicându-i: „Rugăciunile tale, Ano, au străbătut cerul și lacrimile tale au ajuns la Dumnezeu, iar îndurarea lui s-a pogorât asupra ta. Că iată, vei zămisli și vei naște pe fiica cea binecuvântată prin care se va da mântuire lumii”. După nouă luni, a născut-o pe Maria, viitoarea Sfânta Fecioara Maria, care a fost aleasă de Dumnezeu să-l poarte în pântece și să-L nască pe Mântuitorul lumii, cum se prorocise. Drept mulțumire, Sfinții Ioachim și Ana își închină odrasla lor lui Dumnezeu și o duc la Templu (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie), pentru a viețui în cinste și neprihănire.
Tradiții și obiceiuri de Sântămăria Mică
Calendaristic, Sfânta Maria Mică înseamnă sfârșitul verii și începutul toamnei. Acum se închide pământul pentru reptile și insecte, pleacă rândunelele spre țările calde, se schimbă pălăria cu căciula, au loc târguri și iarmaroace unde se vând și se cumpără diferite produse.
Activități legate de Sântamaria Mică:
- Culegerea ultimelor plante și fructe de leac; bătutul nucilor, pentru ca la anul să facă rod; semănatul grâului, orzului și secarei; jupuirea cojii de pe ulmi (fibra vegetală folosită primăvara la legatul viței-de-vie); începerea culesului viilor.
- Oamenii nu mai poartă de acum înainte pălării, pe care le agață în cui, și scot de la naftalină căciulile, căci vremea începe să se strice: „A trecut Sfânta Maria/Se lapădă pălăria”.
- Sf. Maria Mică se păzește prin nelucrare la fel ca Sf. Maria Mare.
- Tot în preajma acestei sărbători, românii nu aprind focul în vatră, timp de două zile, acest lucru fiind aducător de ghinion și boală.
- De la Sfânta Maria Mare până la Sfânta Maria Mică nu cade bruma; se culeg plante bune de leac, dar și vița-de-vie. Iar pentru că este timpul înnoirilor, se organizează nunțile (sezonul nunților începe în 16 august și se sfârșește la 14 noiembrie).
- În unele zone, femeile care își doresc să aibă copii trebuie să meargă în această zi la biserică, deoarece Dumnezeu le poate îndeplini dorința. La fel și femeile însărcinate, pentru că Maica Domnului le ajută să nască ușor.
- În fiecare casă de creștini trebuie să existe icoana Maicii Domnului, iar în această zi candela trebuie să ardă neîncetat.
Ultimele comentarii