Gonsar Tulku Rinpoche (n. 1949, Tibet) a fost timp de 33 de ani discipolul Maestrului Geshe Rabten Rinpoche, considerat printre primii călugări care au expus învăţăturile buddhiste în Occident. A studiat îndelung limbile străine, cultura occidentală şi filosofia orientală, îndeosebi învăţăturile lui Buddha. În prezent este directorul spiritual al Centrului de Înalte Studii Tibetane “Rabten Choeling” din Elveţia.
Gonsar Tulku Rinpoche se va afla pentru a patra oară în România, la invitaţia Asociaţiei Rabten Compassionate Wisdom în colaborare cu Editura Herald şi Centrul „Seeds for Happiness”.
Cu această ocazie vă invităm la o serie de evenimente în cadrul cărora puteţi să îl vedeţi şi ascultaţi pe maestru. Vineri seară, 12 septembrie, ora 18:30 are loc o conferință publică la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. Întâlnirile se continuă cu un weekend de prelegeri la Centrul „Seeds for Happiness”, în zilele de 13-14 septembrie.
Pe durata acestei extraordinare întâlniri, Gonsar Tulku Rinpochene va împărtăşi din cunoaşterea sa profundă, ajutându-ne să ne familiarizăm şi să descoperim potenţialulinfinit al compasiunii, izvorul unei fericirii autentice în viaţa noastră. Astfel, prin exemplul său personal, precum şi prin învăţăturile sale, vom avea şansa rară să luăm contact cu o minte împlinită, ce poartă pecetea unei forţe şi a unei clarităţi luminoase.
În continuarea conferinţei, va avea loc şi o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Evenimentul este dedicat publicului larg şi este menit să vină în întâmpinarea omului modern ce caută să îşi dezvolte propria minte într-un spirit de compasiune şi înţelepciune.
Informaţii despre costuri şi înscriere:
• Conferinţa publică de vineri 12 septembrie, ora 18:30 este cu INTRAREA LIBERĂ! Adresa exactă: Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, sala mare, etaj 2 din Calea Plevnei 61, sect.1.
Cine doreşte însă să contribuie, sugerăm o donaţie de 20 RON. Înscrierea prealabilă este opţională, însă utilă pentru buna organizare!
• Pe durata învăţăturilor din weekend (13-14 Septembrie), taxa de participare este de 180 RON/2zile sau 100 RON/zi. Persoanele care momentan nu dispun de fonduri necesare taxei de participare (studenţi, persoane fără un loc de muncă, şamd) şi doresc să participe sunt rugaţi să contacteze organizatorii.
Costurile sunt destinate exclusiv acoperirii cheltuielilor logistice şi organizatorice prilejuite de venirea Maestrului şi a delegaţiei sale în România.
Participarea sa face pe baza înscrierii prealabile, locurile fiind limitate.
Adresa centrului este: Str. Fabrica de Chibrituri nr. 16, Sector 4, www.seedsforhappiness.ro
CONTACT: info@rabten.ro, www.rabten.ro ,0723.225.760, 0726.235.737
Coorganizatori: Editura Herald, Centrul Seeds for Happiness
Parteneri media & culturali :
Casa de Cultura a Studenţilor București, România Liberă, Ziarul Ring, Ziarul Alb, SensoTv.ro, Asociaţia de Studii Euro-Asiatice, Think Outside The Box, Centrul Anahata, AstroCafe.ro, Studenţie.ro, ED4Lead.ro, TrăieşteConştient.ro, Namaste India, Bookaholic.ro, PoveştideCălătorie.ro, Noul Pământ.ro, Aimee&Damaideparte, LumeaMare.ro, ImperatorTravel.ro, The Path Romania, BookuriaInfo.ro, Fundaţia Preţuieşte Clipa, Colecţia Mistica Iluminării, 121.ro, Humanity’s Team Romania, HarmonyGroup.ro, Filme-Cărţi, StauPeNet.ro, Oriens.ro, Psi Force Anatol Basarab, CalendarEvenimente.ro, Amintiridincalatorie.ro

Ultimele comentarii