Alexandru Anton a dorit să devină programator, apoi s-a îndreptat spre domeniul psihologiei unde a luat contactul cu tradițiile străvechi de vindecare. A participat la ateliere de șamanism și a călătorit la șamanii din Peru și Siberia unde a învățat cântarea guturală siberiană ca metodă de vindecare prin relaxare și extindere a conștiinței. În prezent practică vindecarea prin sunet, care după spusele sale, este încă o ocupație de nișă.
Ce ești, de fapt, muzician sau terapeut?
Sunt un om care are o relaţie bună cu sunetul, iubesc sunetul pentru că mă ajută să accesez miezul meu autentic, o sursă imensă de putere, frumuseţe şi înţelepciune. Îmi place foarte mult să cânt împreună cu alţi oameni, într-un mod natural, spontan. Este incredibil ce uşor ne putem conecta prin muzică, cum putem comunica stări sufleteşti dincolo de orice barieră. La fel, dacă ţin o meditaţie cu sunet, există o comunicare cu toţi cei care ascultă. Nu aş numi-o nici muzică, nici terapie, ci transformare interioară.
De ce ai ales această meserie? Cum ai ajuns să o practici?
Întâi am visat să devin programator. Nu m-a satisfăcut. Am mers spre psihologie, care mi-a explicat foarte multe, dar tot simţeam că îmi lipseşte ceva. Aşa am început în 2010 să particip la ateliere de şamanism, să învăţ cântarea guturala siberiană şi, în 2012, la îndemnul unui prieten, să ţin primul atelier de vindecare prin voce. L-am numit „Dezlegarea nodului din gât”, pentru că simţeam că explorarea vocii este perfectă pentru deblocarea emoţiilor şi a stărilor neexprimate. Spun deseori ca n-aş fi ales drumul acesta dacă aş fi știut că implică o întâlnire atât de directă cu emoţiile, dar acum sunt recunoscător pentru tot ce primesc când cânt şi ştiu că fiecare loc nou pe care îl descopăr în mine îmi îmbogăţeşte experienţa de a fi om viu. Acea încercare din 2012 s-a transformat în pasiune şi acum am ajuns să cânt foarte mult. Pe lângă aceasta, îi îndrum pe cei care sunt interesaţi să îşi cunoască vocea, să simtă sunetul şi să se simtă pe sine într-un mod direct dincolo de ideile preconcepute.
Unde și cu cine ai învățat?
Am avut marele noroc să particip la întâlnirile de vindecare organizate de Aurel Mocanu, ai cărui invitaţi au fost şamani de excepţie din mai multe părţi ale globului. Îi sunt foarte recunoscător lui şi celorlalţi pentru atmosfera de iubire şi frumuseţe pe care au putut să o susţină. În majoritatea acestor metode de vindecare, din diverse culturi, cântecul este esenţial pentru ca persoanele prezente să îşi acceseze abilitatea înnăscută de autovindecare. Fascinaţia cea mai mare pentru sunet am avut-o la întâlnirea cu Vladislav Matrenitsky, de la care am învăţat cântarea guturală siberiană – un stil şamanic vindecător care se aude pe mai multe frecvenţe simultane care are un efect de relaxare şi extindere a conştiinţei. Apoi am început să acord şi mai multă atenţie pasiunii mele, am făcut călătorii la şamanii din Peru şi de curând la cei din Tuva, Siberia. Este o experienţă deosebită să asişti la ceremonii de vindecare în cultura lor de origine.
Este vreo diferență între ce faci tu și ce se cunoaște momentan despre această terapie?
Sigur! Stilul meu personal de a mă conecta cu oamenii. Tehnicile sunt ca un limbaj. Am văzut cu toţii oameni care vorbesc aceeaşi limbă şi nu se înţeleg şi am văzut şi străini care se înţeleg prin câteva gesturi, cuvinte şi priviri. Eu cred că relaţia umană este cea mai importantă în acest context şi că atunci când ea este stabilită, se pot realiza foarte multe prin intermediul sunetului. Abordarea mea personală înseamnă un contact direct cu sunetul şi cu efectele lui. Condiţia de bază este ca eu şi cei de lângă mine să ne aflăm împreună în acelaşi spaţiu care vibrează, iar din acest punct suntem ghidaţi de sursele noastre de inspiraţie care se manifestă spontan şi totul devine posibil.
În ce constă terapia prin sunet?
Puterea de armonizare a sunetului porneşte de la faptul că noi, oamenii, suntem într-o mare proporţie apă şi astfel vibraţiile se transmit foarte bine în corp. Intenţia devine o informaţie purtată de undele sonore care ies din cel care cântă şi influenţează spaţiul din jurul lui. De exemplu, intenţia de relaxare, armonizare emoţională, sau trezire a vitalităţii. În plus, noi intrăm în rezonanţă unii cu alţii şi atunci când cântăm în grup pot apărea fenomene foarte interesante, e ca un fond comun imens de energie care poate fi folosit pentru armonizarea fiecăruia în parte. Punctul central al terapiei prin sunet este accesarea unei experienţe în care vindecarea devine posibilă. Sună uşor, dar uneori ne ţinem cu îndârjire de supărări, greutăţi, eşecuri care, până nu le dăm drumul, se manifestă în continuu în vieţile noastre şi ajung să ne cocoşeze la propriu sau să ne devitalizeze sau să ne sufoce creativitatea. Prin sunet și starea de conştiinţă extinsă accesată, toate aceste stări pot fi conştientizate, mişcate şi eliberate. Are loc un „clic”. Efectele acestei „străfulgerări” vii se pot manifesta la orice nivel.
Cui se adresează terapia prin sunet?
Câţi oameni sunt perfect sănătoşi? Fizic, emoţional, mental, conectaţi la adevărul lor interior? Cred că întâlnirea imediată cu sunetul este valoroasă în primul rând pentru că oamenii pot avea o experienţă directă care le poate schimba percepţia. La atelierele de trezire a vocii, mulţi dintre participanţi descoperă în premieră că vocea lor poate să le rezoneze în piept, în abdomen. Descoperă cum vocea este o continuare a stării interioare şi a gradului de relaxare. Astfel ajung să se cunoască pe sine dintr-o perspectivă cu totul nouă. Când omul se cunoaşte pe sine, poate alege să-şi schimbe viaţa ca să redevină sănătos şi fericit.
În ce situații este indicat să se apeleze la terapia prin sunet?
Dacă suntem tensionaţi, gândim excesiv şi suntem deconectaţi de propriul corp şi de emoţii, dacă ne simţim blocaţi, pierduţi ca şi cum viaţa ar trece pe lângă noi, atunci sunetul ne poate ajuta foarte mult… Se spune că oamenii au început să se îmbolnăvească atunci când au încetat să mai cânte şi să danseze în mod spontan, când din viaţa lor a dispărut această activitate ca parte integrală, când a început să fie privită ca un lux, urcată pe un piedestal, sau judecată.
În contextul modern, terapia prin sunet ne ajută să simţim mai bine fluxul vieţii, precum şi tensiunile prin care inconştient ne opunem stării noastre naturale de bine. Putem simţi curgerea firească a vitalităţii noastre şi putem învăţa cum să mergem în josul râului şi nu împotriva lui.
Ce este sunetul și care este rolul frecvențelor?
Există o foarte interesantă perspectivă din fizica modernă, conform căreia tot universul ar fi alcătuit din corzi care vibrează la diferite frecvenţe. Chiar şi mobila din camera noastră reprezintă un cântec de frecvenţe joase. Sau corpul nostru. Apoi frecvenţa urcă şi se manifestă din ce în ce mai subtil: emoţie, gând, posibilitate…Pentru mine această perspectivă este foarte plauzibilă şi cred că e prea frumoasă ca să nu o verificăm cât mai concret posibil. Sunetul este energie în mişcare, o undă care se transmite sub o infinitate de forme în universul acesta. Tot universul este o orchestră imensă care cântă întruna. Cât despre fenomenul de rezonanţă, el este cât se poate de real. Oamenii care se bucură de viaţă tind să întâlnească şi să atragă oameni similari din acest punct de vedere – ceva curge acolo între ei, îi învăluie şi dă formă experienţei lor. Dacă în acest context apare cineva care se plânge că viaţa e grea, cineva care are o mie de argumente în acest sens nu va sta mult acolo sau, cel puţin, nu fără să aibă un şoc de „acordare”.
Cu ce cazuri/afecțiuni ai lucrat până în acest moment?
Cred că orice stare emoţională poate fi armonizată prin sunet, şi la fel de bine încordarea sau agitaţia mentală. Oamenii care participă la atelierele şi meditaţiile pe care le organizez pleacă acasă cu mai multă încredere de sine, autenticitate, bucurie şi spirit de joacă. Cei care sunt pregătiţi să facă o schimbare vor beneficia din plin de această experienţă. Uneori tindem să ne axăm pe rezolvarea problemelor, ignorând perspectiva holistică conform căreia toate afecţiunile sunt prelungiri ale unor stări sufleteşti. Din acest punct de vedere, redescoperirea stării de bine este importantă şi poate face minuni dacă persoana respectivă este motivată să-şi schimbe obiceiurile, să înceapă să aibă grijă de corp, de echilibrul emoţional şi mental. În schimb, nu cred în varianta în care eu sau oricine altcineva ar face minuni pentru alţii. Altfel nu ar avea niciun sens.
Ce tipuri de sunete folosește terapia? Ce instrumente muzicale? Care este efectul/rolul lor?
Mă folosesc mult de voce, îmi oferă multă libertate de exprimare şi de conectare la ceilalţi. Dacă eu cânt din inimă, prin rezonanţă vibrează şi pieptul omului de lângă mine. Este ceva deosebit care necesită încredere. Folosesc deseori „throat singing”, care sună aproape ireal. Ajută la extinderea conştiinţei şi oamenii se relaxează foarte uşor şi pot avea o viziune, un insight, ca un fel de vis lucid în care ei primesc o înţelegere. Cât despre instrumente, mai folosesc fluierele, dar în primul rând toba! Ritmul ei modifică frecvenţa undelor cerebrale şi ne conectează cu miezul nostru ancestral, care este plin de resurse inimaginabile. Astfel, putem găsi răspunsuri care vin de dincolo de gândirea raţională, putem accesa cumulul de cunoaştere al tuturor generaţiilor de până acum. Toate acestea sunt deja în noi, în ADN-ul nostru, şi trebuie doar să găsim o cale de a le accesa, ieşind din mintea raţională care prea uşor pune eticheta de „imposibil”.
Unde se mai practică vindecarea prin sunet?
Cred că în România vindecarea prin sunet încă este o ocupaţie „de nişă”, dar mai cunosc destui oameni dedicaţi şi mă bucur de fiecare dată când ne întâlnim, cântăm împreună şi facem schimb de experienţă. Cât despre temerari, Grigore Leşe transmite stări minunate prin muzica lui şi am o mare apreciere şi pentru Gheorge Iovu. Cunosc multe exemple şi din străinătate. Am convingerea că în viitorul apropiat importanţa echilibrului emoţional şi valoarea terapiei prin sunet va fi recunoscută la nivel larg. Nu m-aş mira să aud muzică de relaxare în fiecare cameră de spital, de exemplu…
Cui se pot adresa potențialii clienți?
Cine doreşte să afle mai multe despre mine şi vindecarea prin sunet poate vizita site-ul meu voceavindecatoare.ro.
Este obligatoriu să ai studii muzicale pentru a practica terapia prin sunet?
Cred că obligatoriu este să ai o conexiune cu sunetul, să te simţi liber şi împlinit când cânţi, să existe intimitate. Fiecare om este un instrument muzical foarte complex. Cu cât e mai sănătos, cu atât sună mai bine şi îi inspiră mai mult pe cei care îi aud muzica. Cel mai impostant este să pun accentul pe propria armonie, iar aceasta implică asumarea întregii responsabilităţi pentru viaţa mea. Poate fi o mare provocare, dar creşterea personală presupune să îmi dau seama că nu foloseşte nimănui să fac pe victima şi să dau vina pe unul şi pe altul. În plus, fiecare resursă interioară accesată în urma dansului cu viaţa este o nouă frecvenţă în cântecul meu din fiecare moment, o nouă nuanţă în prezenţa mea. Cei care sunt receptivi la cântecul meu pot primi toate resursele mele, adică le pot descoperi în ei înşiși. Aşa ne susţinem unul pe altul cel mai bine.
Ultimele comentarii