Se spune că după miezul nopții de 5 ianuarie, cele trei ursitoare umblă prin lume să preschimbe fața apelor nemișcate ca să le arate fetelor ce le așteaptă. Noaptea Sfințirii Apelor deschide o poartă a sorții, iar fața oglinzilor se schimbă și reflectă viitorul. Oracolele din vechime spun că de la miezul nopții de Bobotează și până a doua zi la răsăritul soarelui cerul este deschis, iar practicile magice sunt extrem de puternice. De obicei, se practică ritualuri pentru aflarea viitorului sau, în cazul fetelor, a ursitului, dar sub nicio formă nu se fac legături și blesteme, cum se întâmplă în noaptea Sfântului Andrei, pentru că se pot răsfrânge asupra familiei.
Arta prezicerii în oglindă
Arta prezicerii în oglindă, catoptromanția, datează dinaintea fabricării oglinzilor, de când omul folosea apa ca să se vadă în ea. Derivatele catoptromanției sunt hidromanția, reflexia pe fețele apelor, și cristalomanția, care folosește un cristal pentru prezicerea viitorului. Psihoterapeuții moderni apreciază puterea de excitație psihică a suprafețelor strălucitoare, ce fac să apară sub formă de viziuni, intuițiile și presentimentele pe care le ascunde inconștientul. La români, catoptromanția datează din vremuri imemoriale, ghicitul în oglindă se practică mai ales în jurul marilor sărbători precum Anul Nou, Sânzienele, Sfântul Andrei etc. și aproape toate oglinzile străvechi descoperite sunt înconjurate de inscripții magice. Cea mai veche dintre acestea este prinsă într-o ramă de plumb pe care scrie într-o combinație de latină și dacă: „Formaso bist min fecit“, adică „M-am făcut cea mai frumoasă“.
Schimbarea oglinzii
Cel mai complet oracol și cel mai periculos este cel al Schimbării Oglinzii, care datează din vremuri străvechi. Când o fată vrea să vadă ce-i rezervă viitorul nu trebuie să mănânce nimic toată ziua de 5 ianuarie, iar puțin după lăsarea întunericului trebuie să se spele pe cap cu apă neîncepută și să-și pieptene bine părul. Înainte de miezul nopții trebuie să pună două oglinzi, una în fața alteia, iar între ele patru lumânări aprinse, doua de-o parte și două de alta. Apoi se așază fie între oglinzi, cu câte o lumânare în fiecare mână, fie stă în spatele unei oglinzi și privește fix, printre lumânări în cealaltă fără să clipească. Nu are voie să privească înapoi indiferent ce va simți sau va auzi. Puțin înainte de miezul nopții de Bobotează, oglinda va începe să tremure precum apa, iar în ea va apărea chipul celui sortit fetei. Cine are curajul de a sta până la capăt între oglinzi va auzi sau își va vedea toată viața și apa oglinzii îi va arăta toate răscrucile sorții. Imediat ce oglinda a revenit la normal, fata trebuie să meargă la culcare și să pună sub pernă pieptănul cu care s-a pieptănat seara, împreună cu o crenguță de busuioc sfințit și îl va visa pe cel ce i-a fost destinat. Pentru ca profeția să se împlinească nu trebuie să spună nimănui ce a visat sau ce i-a arătat oglinda.
Taina apei din ulcior
O variantă a ritualului spune că, în noaptea Bobotezei, fetele pot face predicții asupra a ceea ce le rezervă viitorul, folosind un ulcior cu apă neîncepută. Pentru aceasta e nevoie ca trei fete să meargă în puterea nopții până la un loc de unde izvorăște un fir de apă și să umple o cofă de acolo. Pe tot drumul ele nu trebuie să spună niciun cuvânt, nici între ele, nici cu cineva întâlnit în cale și le este interzis să privească înapoi pentru că zânele ursitoare le calcă pe urme și dacă întorc capul să încerce a le zări, le vor lua mințile. Ulciorul cu apă se aduce acasă, se așază în fața intrării, se înconjoară casa de trei ori, se rostește un descântec-invocație care cheamă ursitoarele, apoi, se aprinde o lumânare sfințită și se pune oglinda pe cofă. În apă și în oglindă, fetele vor vedea chipul bărbatului sortit, după cum vor zânele, fie în apa din ulcior, fie în luciul oglinzii.
Obiceiul orației
Obiceiul orației datează din vremea romanilor și se mai păstrează doar în foarte puține locuri. Se poate face doar în nopțile fără soț din primele două săptămâni ale anului, dar cea mai mare putere de divinație se află în data de 5 ianuarie. Pentru aceasta ursitoarele trebuie îmbunate. Se zice că, în timpurile străvechi, puteau fi văzute și auzite cum ursesc, dar, fiindcă cei prezenți au destăinuit secretul, zânele nu s-au mai lăsat văzute niciodată. Într-un vas larg la gură, plin cu apă, fetele care vor să-și cunoască soarta aruncă diverse obiecte (inele, boabe de mărgele, un pieptene, bani, un cuțit), da mai înainte așază pe pervazul ferestrei, pe o pânză albă, nouă, „hrana Zânelor“ ce vor veni. Un „blid“ cu făină de grâu cernută, puțină sare, o pâine, trei bănuți de metal și un caier de lână. La sfârșitul ritualului vor găsi pe făină urmele lăsate de ursitoarele nevăzute. Apoi, cu două vergele de lemn, se scot din apă obiectele aruncate intonând o incantație de chemare pentru fiecare din fetele strânse în jurul vasului cu apă. Bucățile de lemn se scufundă de trei ori pentru fiecare fată, iar tălmăcirea orației o va face cea mai bătrână femeie din casă. Inelul înseamnă nuntă, banii sunt bogăție, cuțitul este ceartă, pieptenele prorocește un bărbat rău, iar piatra înseamnă amânarea căsătoriei. La final, apa se înlocuiește cu vin din care fiecare va bea câte un păhărel, fiindcă vinul aduce liniște și pace asupra propriei sorți.
Ultimele comentarii