În 18 octombrie îl pomenim pe Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, autorul celei de-a treia Evanghelii și al „Faptelor Apostolilor“. Sfântul Apostol Luca, s-a născut în cetatea siriană Antiohia. Deși părinții lui nu erau de neam evreiesc, el dovedește în scrierile sale o cunoaştere adâncă a legilor lui Moise şi a obiceiurilor poporului evreu. În tinereţe a studiat filosofia, medicina şi arta. Luca se numără printre cei 70 de ucenici ai Domnului. L-a cunoscut pe Pavel la Troas, în cea de-a doua călătorie apostolică a acestuia, s-a convertit la creștinism și a devenit tovarășul credincios al Sf. Apostol Pavel, însoțindu-l pe acesta mai întâi în Filipi, Macedonia, apoi la Ierusalim. Va fi martorul arestării și al întemnițării acestuia.
Cu toate că nu a fost un martor direct al faptelor relatate în Evanghelia sa, Sf. Apostol Luca, ucenicul apostolilor, și-a dat toată silința și măiestria pentru a așterne în scris ceea ce spuneau martorii autentici ai evenimentelor. Întrucât este singurul dintre cei patru evangheliști care oferă în lucrarea sa fapte precise referitoare la primii ani de viață ai lui Iisus, Evanghelia sa este cunoscută și sub numele de „Evanghelia copilăriei“. Aceasta dovedește că a cunoscut-o personal pe mama lui Iisus sau cel putin pe Ioan, care a luat-o la dânsul. Cunoscându-l îndeaproape pe Sf. Apostol Pavel, Luca relatează amănunțit cariera „Apostolului Neamurilor“ în cadrul lumii mediteraneene. Este socotit cel dintâi istoric al Bisericii primare, povestind cu lux de amănunte primele evenimente de după Rusalii: propovăduirea lui Petru, martiriul lui Ștefan, controversele apărute între primii creștini etc. „Faptele Apostolilor“ este o excepțională carte de învățătura pentru primele veacuri ale Bisericii. Grație scrierilor sale, Sf. Luca i se datorează un sfert din conținutul Noului Testament.
Sfântul Apostol și Evanghelist Luca este considerat fondatorul iconografiei creştine, el a pictat prima icoană a Maicii Domnului, ţinând în braţe pe Domnul Iisus Hristos, dar şi icoane ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. La vârsta de 84 de ani, este prins şi torturat pentru credinţa sa în Hristos, apoi spânzurat de un măslin în Teba.
Ultimele comentarii