„Dezvoltarea psihologică în toate fazele sale este un proces de mântuire. Scopul este de a mântui prin conștientizare Sinele ascuns în identificarea inconștientă cu ego-ul.“
Considerat un fiu spiritual al lui C.G. Jung, Edward F. Edinger și-a exprimat aprecierea față de acesta în numeroase cărți și studii dedicate analizei jungiene. Ego și arhetip, al doilea titlu al noii colecții de psihologie a editurii Nemira, Philemon, tratează individuarea prin intermediul axei conceptuale ego-Sine ca legătură între elementele conștiente ale personalității și inconștient, un fel de poartă de trecere între psihicul conștient și cel inconștient. Urmărind axa ego – Sine și felul în care relația dintre ele generează inflație sau alienare, lucrarea lui Edward F. Edinger, Ego și arhetip, se constituie într-un ghid de explorare a evenimentelor inconștiente profunde din interiorul nostru. Prin preocuparea și referirile la mitologie și poveștile biblice pe parcursul analizei sale, dezvăluie arhetipurile esențiale ale inconștientului colectiv ca pe niște chei esențiale de înțelegere a mecanismului psihic.
Individuare și inflație
Edinger demonstrează că axa ego-Sine condiționează individuarea (considerată de psihologia analitică scopul cel mai înalt al vieții). Individuarea este procesul prin care ego-ul devine conștient de originea și dependența sa de psihicul arhetipal. În această relație, Sinele este arhetipul central, iar ego-ul sediul identității subiective. Prin inflație, ego-ul se identifică cu Sinele, depășindu-se limitele umane obișnuite prin preluarea atributelor de zeitate (furia, motivația puterii, senzualitatea etc.). Sinele, ca autoritate psihică supremă și sediu al identității obiective, ar trebui să își subordoneze ego-ul (sediu al subiectivității) unificând conținuturile psihice. În realitate, raportul problematic dintre ego și Sine generează fie inflația (putere, aroganță, egoism, invidie, gelozie, superioritate, mânie lăcomie, zgârcenie, lene, victimizare, suferință, umilință, vinovăție) fie alienarea ego-ului.
Nașterea conștiinței – păcatul originar
Mitul căderii lui Adam înfățișează nașterea conștiinței ce alienează omul de Dumnezeu și de originea sa, iar fructul interzis face trecerea de la starea eternă a unității inconștiente cu Sinele (starea non-mentală) către viața conștientă în spațiu-timp. Suferința și durerea după alungarea din Eden reprezintă consecințe ale trezirii conștiinței. Legătura ego-Sine este vitală, iar deteriorarea ei distruge legătura dintre conștient și inconștient. Din punct de vedere religios, păcatul înseamnă îngâmfarea inflaționistă a ego-ului ce preia funcția Sinelui. Psihologic, inflația (păcatul) trebuie evitat pe cât posibil. Apariția ego-ului duce la alienare, iar viața persoanei alienate este lipsită de conținut psihic. Mântuirea se obține doar restituindu-i Sinelui onoarea pocăinței, remușcarea. Asemenea corpului, psihicul inconștient are înțelepciunea instinctivă de a corecta erorile sau excesele conștiinței. Totuși alienarea este o experiență necesară, iar identificarea ego-ului cu Sinele este echivalentă păcatului originar.
Simbolurile – coduri ale sensului
Pericolele inflației și alienării au fost recunoscute în toate practicile religioase. În creștinism există un efort amplu de protecție împotriva stării de inflație. Cele șapte păcate nu sunt altceva decât simptome ale stării de inflație. Când cineva urăște puternic ceva, acel lucru reprezintă un aspect al propriului său destin. Dacă nu recurge la izbăvirea pasivă prin meditație cu imagini sacre, omul modern trebuie să lucreze cu inconștientul pentru eliberare și conștientizarea naturii sufletului. Pentru omul modern, întâlnirea conștientă cu psihicul arhetipal este echivalentă cu descoperirea lui Dumnezeu. În urma acestei experiențe, omul nu mai este singur în psihicul său și întreaga viziune despre lume i se schimbă. Sensul vieții este strâns legat de sentimentul identității personale. Omul are nevoie de simboluri, datorită fascinației pe care o exercită acestea. Funcția psihologică a simbolului este că ne conduce către partea lipsă din omul întreg. El relaționează cu totalitatea noastră originară, vindecă separarea, alienarea noastră de viață și ne pune în legătură cu forțele suprapersonale și sursa existenței noastre. De aceea subiectivitatea trebuie prețuită și viața simbolică cultivată.
Modelul Iisus
Mitul lui Iisus Hristos reprezintă paradigma ego-ului individuat prin condiția dublă de zeu și om. Absența tatălui amenință invadarea ego-ului cu forțele inconștientului și pierderea relației cu realitatea exterioară. Ego-ul care poate supraviețui acestui pericol devine o fereastră spre profunzimile ființei. Viața lui Hristos trebuie înțeleasă ca realitate unică a fiecărui individ, nu ceva ce trebuie imitat servil. Învățăturile sale evidențiază o conștiință extinsă și profundă a psihicului fiind și un îndemn la perfecțiune. Ego-ul său este individuat, adică îndrumat de Sine. Ispitirile lui Iisus consemnate în Evanghelia după Ioan, de a transforma pietrele în pâine, de a se arunca de pe aripa templului și de a se închina Diavolului în schimbul bunurilor materiale, reprezintă pericolele întâlnirii cu Sinele. Apar toate gradele de inflație până la psihoza deschisă. Iisus răspunde cu citate din Scripturi, sugerând că înțelepciunea transpersonală este mult mai potrivită pentru înfruntarea amenințării și mai eficientă decât ideile proprii care ar promova inflația dorită de ispititor. Din punct de vedere psihologic, trebuie să căutăm mitul sau imaginea arhetipală care exprimă situația personală. Imaginea transpersonală relevantă va furniza orientarea de care avem nevoie și protecția împotriva inflației. Crucificarea, punctul culminant al vieții sale pământești, simbolizează unificarea ego-ului cu Sinele care obține intrarea în timp.
Narcisismul și calea către inconștient
Imitația Sinelui de către ego conduce la egocentrism, la imaginea ego-ului alienat care nu poate iubi fiindcă nu se află în relație cu el însuși. El tânjește să se unească cu el însuși pentru că este alienat de propria ființă. Narcisismul nu este un exces inutil de iubire de sine, ci frustrarea în care tânjim o posesie de sine care nu există. Împlinirea iubirii de sine sau unirea cu imaginea din adâncuri cere o coborâre în inconștient sau o moarte simbolică. Deci sensul mitologic al narcisismului este calea către inconștient, căutarea individualității. A fi conștient de individualitate înseamnă să înțelegi că ai toate lucrurile de care ai nevoie. A fi în relație cu propria individualitate presupune să accepți tot ceea ce întâlnești în interior ca fiind aspecte încărcate de sens ale unui întreg.
Visele – mesaje ale inconștientului
Visele sunt expresii ale axei ego-Sine ce dezvăluie „misterul existenței“ și pot fi considerate mesaje metafizice. Ele transmit o revelație individuală bazată pe imboldul universal către individuare. Cartea conține interpretarea psihologică a mai multor tipuri de vise printre care și simbolismul Pietrei Filosofale, scopul ultim al procesului alchimic, asociat Arborelui Lumii sau arborelui grădinii Edenului, ceva de care omul a fost cândva apropiat și de care s-a separat ajungând la conștiință. Apariția conștiinței ego-ului aduce separarea de viața simbolizată prin arborele vieții. Esența procesului psihoterapeutic o reprezintă integrarea fragmentelor conflictuale în propria personalitate. Astfel, scopul evoluției psihice este redobândirea stării pierdute de unitate originară, de această dată la nivel conștient.
Ultimele comentarii