– teoria și practica performanței cu Bruno Medicina –
Teoria stării de flux (Flow System), dezvoltată de Bruno Medicina, reprezintă sinteza și punerea în practică a unor cunoștințe dintre cele mai diferite precum filozofia devenirii a lui Heraclit, concepte taoiste, starea de flux sau „mintea ca apa“ a maeștrilor din artele marțiale. Starea de flux este starea de performanță manifestată ca un mecanism reflex. Întregul Univers se află în starea de flux, iar direcția sa trebuie descoperită întrucât noi trăim în simbioză cu mediul. Putem numi această stare meditație sau rugăciune, pentru că rostul ei este de a liniști mintea și de a elibera de frici, prejudecăți și credințe greșite. Orice mistic își dorește alinierea cu Universul, iar prin „Facă-se voia Ta“ se invocă tocmai această stare. În noi există deja o serie de mecanisme ce funcționează în stare de flux: respirația, digestia, bătăile inimii, circulația sângelui etc. Conexiunea cu forța superioară a universului face ca totul să funcționeze cu ușurință, iar persoana aliniată la acest sistem, mai devreme sau mai târziu, câștigă. O persoană care tocmai a avut o reușită va spune că a trăit senzația că asta trebuia să facă în acel moment. Alinierea cu forța universală reprezintă sursa inspirației. Citește în continuare →
Ultimele comentarii