– teoria și practica performanței cu Bruno Medicina –
Teoria stării de flux (Flow System), dezvoltată de Bruno Medicina, reprezintă sinteza și punerea în practică a unor cunoștințe dintre cele mai diferite precum filozofia devenirii a lui Heraclit, concepte taoiste, starea de flux sau „mintea ca apa“ a maeștrilor din artele marțiale. Starea de flux este starea de performanță manifestată ca un mecanism reflex. Întregul Univers se află în starea de flux, iar direcția sa trebuie descoperită întrucât noi trăim în simbioză cu mediul. Putem numi această stare meditație sau rugăciune, pentru că rostul ei este de a liniști mintea și de a elibera de frici, prejudecăți și credințe greșite. Orice mistic își dorește alinierea cu Universul, iar prin „Facă-se voia Ta“ se invocă tocmai această stare. În noi există deja o serie de mecanisme ce funcționează în stare de flux: respirația, digestia, bătăile inimii, circulația sângelui etc. Conexiunea cu forța superioară a universului face ca totul să funcționeze cu ușurință, iar persoana aliniată la acest sistem, mai devreme sau mai târziu, câștigă. O persoană care tocmai a avut o reușită va spune că a trăit senzația că asta trebuia să facă în acel moment. Alinierea cu forța universală reprezintă sursa inspirației.
Bruno Medicina este speaker, trainer și coach cu o experiență de peste 30 de ani în domenii de performanță mai puțin formale: programare neuro-lingvistică, hipnoză ericksoniană, coaching, Peak Performance Training, Total Quality Management, arte marțiale. A dezvoltat o serie de seminarii originale care includ experienţe de mare impact, precum Firewalking (Fire Up Your Power Seminar), Boardbreaking (FLY – Find the Leader in You Seminar), The Predator’s Way (reconectarea cu identitatea noastră profundă și posibilitățile ei nebănuite) şi traininguri deosebite unde se aplică cele mai recente descoperiri in Psihologia Evoluţionistă, Teoria Jocurilor, Neuromarketing. Cea mai recentă creație a sa este Flowing to Success: „The F.L.O.W. System”, bazat pe cele mai noi cercetări asupra „Stării de Flux“ şi asupra potenţialului acesteia în afaceri, sport şi viața cotidiană.
Legea atracției funcționează dacă faci ceva
Starea de flux este întâlnită în activitățile sportive, în special, în artele marțiale și se referă la un tip de condiție psihofizică în care eficiența este maximă, concentrarea totală, iar rezultatele par să vină fără niciun efort. „Atunci când suntem relaxați, focalizați și determinați, intrăm într-o stare mentală în care succesul este inevitabil”, precizează Bruno Medicina, creatorul acestui sistem de dezvoltare personală. Mulți oameni au văzut filmul sau au citit cartea „The Secret“, dar asta nu i-a umplut de bani sau de succes. Adevărata lege a atracției presupune înțelegerea și folosirea modului de funcționare a legilor universului. „Altfel, toată lumea care doar se gândește la bani, ar trebui să fie plină de bani“, explică Bruno Medicina. „Însă legile universului nu funcționează în acest fel. Ce ai de oferit în schimb? Legea atracției funcționează, iar universul te ajută doar dacă faci ceva în acest sens. Cu trucuri poți deveni un vierme care zboară, dar nu vei fi niciodată un fluture“.
Sistemul mai mare câștigă
Algoritmul teoriei evoluției ne ajută să înțelegem că purtăm în noi toate informațiile supraviețuirii de milioane de ani și fiecare individ este rezultatul unui lanț de câștigători genetici. Creierul reptilian păstrează toate informațiile instictuale: digestia, temperatura, circulația sângelui, etc. Toate strategiile de luptă și de câștig din creier sunt blocate de conștiință. „Mintea străveche era extrem de complexă. Ea funcționează perfect și ne face câștigători prin definiție. Ceea ce ne deosebește de animale nu este gândirea, ci capacitatea de a face previziuni. Omul este singura ființă de pe planetă care face previziuni, iar acest lucru ne încurcă foarte mult uneori“. Tot ce există în univers face parte dintr-un sistem, adică un grup de resurse unite printr-un obiectiv comun. Cine nu este orientat spre acel obiectiv va fi exclus. Fiecare sistem este egoist în sensul că își urmărește propriul interes, aflându-se mereu în conflict cu alt sistem, inferior sau superior. Dacă nu ne integrăm în sistem, sistemul ne exclude și, foarte important, mai devreme sau mai târziu, sistemul mai mare câștigă. „Sistemul cel mare este universul (sau Dumnezeu)“, spune Bruno, „iar universul are o direcție pe care trebuie să o urmăm pentru a face să funcționeze legi cum este cea a atracției.“
Astfel, primul punct al succesului și al oricărui tip de performanță poate fi intitulat:
1. Find The Source (găsește sursa)
Conectarea cu sursa este primul pas în orice tip de performanță. Făcând ceva care nu se potrivește cu fluxul direcției Universului, nu numai că nu vei primi niciun ajutor, dar e posibil să întâlnești multe obstacole. „Dacă ne aliniem cu sursa (universul) și ne întrebăm ce dorim, va avea loc o schimbare de paradigmă, situație în care puterea noastră este maximă. Adeseori societatea merge într-o direcție greșită. În astfel de condiții e bine să mergi contra curentului. Descoperirea sursei depinde de fiecare individ în parte și de credințele sale. Pentru a descoperi sursa și pentru a face loc schimbării de paradigmă este foarte important să găsești obiective, iar acestea trebuie să aibă sens.“
Al doilea pas în starea de flux este:
2. Liberate Your Energy (eliberează energia)
Energia este cheia tuturor lucrurilor, obiectiv și mijloc de a o atinge în același timp. Avem în orice moment un potențial nelimitat. „Într-un bloc de marmură știm cu certitudine că există un număr infinit de statui. Sarcina noastră este să găsim capodopera. Depinde de noi să ne concentrăm pe ce putem face, iar acest potențial este infinit.“ La nivel subconștient fiecare dintre noi posedă o siguranță care împiedică ca puterea noastră să crească prea mult. Spre binele nostru. Sistemul propriu de siguranță ne împiedică să folosim puterea până când demostrăm că suntem în stare să o folosim. „Acesta este un aspect magic, mistic“, spune Bruno. „Nu există folosire greșită a puterii pentru că, pur și simplu, nu o vei avea. Cei mai mulți oameni se luptă zilnic cu facturi spre binele lor. Cu sume mari de bani nu ar ști ce să facă, așa cum o dovedesc mulți dintre cei care câștigă la LOTO: după un an numai 5% au o situație mai bună decât înaintea câștigului. Întregul sistem social este făcut să te chinuie pentru că cea mai mare parte a oamenilor așa au fost educați. Dacă simți că eforturile de a face bani nu funcționează, este posibil ca Universul să semnalizeze că nu a fost făcută conectarea cu sursa.“
Amplificarea energiei presupune eliminarea blocajelor. Un prim pas este cel al eliminării otrăvurilor (alcool, tutun, zahăr, droguri), pentru ca organismul să se poată concentra spre potențialitate. „Energia este paradoxală. Dacă ne concentrăm asupra a ceea ce este plăcut, energia crește și ne îndreaptă continuu spre decizii bune, iar calitatea sa paradoxală este că dăruind-o altora, energia proprie se va amplifica. Făcând cuiva un compliment îți amplifici energia, pentru că în primul rând tu ești cel care se va simți bine. Când cineva te descurajează, energia ta scade. De asemenea, tot ceea ce interzice Biserica reprezintă acțiuni care ne slăbesc energia.“ Când ești conectat la sursă nu ai nevoie de părerea celorlalți. Gândirea pozitivă înseamnă concentrarea pe ceea ce poți face, nicidecum un optimism de doi bani sau negarea realității. Nu permite celorlalți să-ți distragă atenția. Te vor vampiriza! Concentrează-te la sursă și la ce poți face!
Următorul pas este:
3. Outstand by Mastery (stăpânește tehnica)
Orice activitate de performanță implică un aspect tehnic care trebuie stăpânit la perfecție, dincolo de cel mental. Degeaba ai cele mai bune strategii dacă nu ești în stare să le pui în aplicare. Este fundamental să înțelegem că „a învăța“ implică o schimbare de comportament, așa cum este o diferență între simplul concept de a citi o carte și repetarea conținutului care te face expert. La fel de fundamentală este cunoșterea regulilor jocului. „Nu juca pocker cu cineva mai bogat decât tine!“, ne sfătuiește Bruno. Pentru că jocul de pocker este un joc psihologic ce identifică semnele stresului. În timp ce tu joci salariul pe o lună, un bogat joacă aceeași bani care pentru el înseamnă mărunțiș. Mulți joacă fără a înțelege regulile. În orice joc, cunoșterea regulilor este esențială. Putem accesa starea de flux cu ajutorul intuiției, folosindu-ne emoțiile ca pe o busolă. „Stăpânirea tehnicii crește încrederea în sine, iar încrederea în sine nu înseamnă să te așezi într-un colț și să-ți repeți că ești cel mai bun“, explică Bruno. „Încrederea în sine se câștigă prin acțiune care, la rândul ei, se câștigă prin practică. Obiectivele sunt pretexte pentru a scoate ce e mai bun în tine.“
Ultimul pas al stării de flux este:
4. Wake Up Your Inner Perfomer (trezește performerul din tine)
Foarte importantă este relaxarea (în sport înseamnă să folosești doar mușchii necesari). Viteza maximă se atinge atunci când relaxezi mușchiul opus. Când pui în acțiune un obiectiv, implicit pui în mișcare niște forțe care se opun. Conceptul japonez „mintea ca apa“ se referă la faptul că mintea trebuie să fie relaxată. Adică în momentul acțiunii nu trebuie să gândești. Este extrem de important. Tehnici ca relaxarea, vizualizarea, meditația au fost inițial destinate războinicilor, samurailor. Orice minim blocaj de gândire, blochează acțiunea. Succesul este inevitabil când ești relaxat, focusat și determinat!
A fi în flux înseamnă să te găsești în punctul zero al conștiinței, să experimentrezi libertatea absolută ce derivă din concentrarea pe momentul prezent și din conexiunea globală cu mediul înconjurător. Presupune activarea sincronicității, a legii atracției, activarea unor resurse a căror existență nu o bănuim și eliminarea obstacolelor cu care mintea noastră se boicotează continuu.
Ultimele comentarii