În 20 iulie îl prăznuim pe Sf. Ilie Tesviteanul – unul dintre cei mai mari proroci ai Vechiului Testament, numit și omul lui Dumnezeu, singurul profet care apare alături de Moise pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos.
Prorocul Ilie a fost chemat la misiune direct de Dumnezeu, la fel ca toți profeții Vechiului Testament. Activitatea lui profetică s-a desfășurat în sec. al IX-lea i.H., în timpul domniei regelui Ahab, din Samaria. Născut în Tesba (Tesva), Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al legii Vechi în ținutul Galaad. Pe vremea Regelui Ahab, căsătorit cu o prințesă feniciană, Izabela, începe o prigoană a credincioșilor din Vechea lege și o apropiere de credință în Baal. Poporul ales al lui Yahve devine, încet, încet, popor al lui Baal. Pentru această faptă, Prorocul Ilie îl mustră pe rege cu vorbe aspre și prevestește trei ani și jumătate de foamete pentru poporul evreu. Regele se mânie și vrea să-l pedepsească, dar nu reușește, fiindcă Ilie se ascunde pe malul torentului Cherit. Prorocia se împlinește: țară este cuprinsă de o foamete cumplită. Citește în continuare →
Ultimele comentarii