Adevărul este că nutriția reprezintă o „industrie“ care ține de priceperea fiecăruia dintre noi de a ne gestiona viața. Fără nicio legătură cu succesele sau eșecurile din viața personală. Felul în care ne hrănim sau înțelegem relația cu hrana spune multe despre noi ca oameni. Surprinzător este că în fața avalanșei de informații din acest domeniu lucrurile tot nu sunt clare. Obezitatea se răspândește nepermis de mult, mai ales în rândul copiilor, și apar noi reguli din ce în ce mai frustrante și mai restrictive.
Refuz să cred că mâncarea este problema. Mai degrabă atitudinea oamenilor față de mâncare este cea care provoacă neajunsurile. Este foarte posibil ca alimentația să fie responsabilă nu doar de burta de care nu mai poți scăpa deși mănânci foarte puțin, ci și de insomnii, migrene, oboseală, stări de nervi sau dureri inexplicabile.
Mâncarea nu trebuie să fie un semn al bunăstării, nici refugiu al neîmplinirilor, nici distracția de serviciu aflată cel mai la îndemână. Felul în care ne hrănim ne reprezintă și arată cât ne respectăm pe noi înșine și pe cei din jur. Și, nu în ultimul rând, cred că ține de priceperea de a fi fericiți și de a ne bucura de viață.Fructe și legume
Fibre, vitamine, antioxidanți… Fructele și legumele nu sunt alimente de slăbit miraculoase, dar trebuie să existe în alimentația noastră mai mult decât carnea sau în cazuri extreme alimentele fast-food și dulciurile. Carnea este bogată în proteine, ceea ce este un lucru bun, dar este bogată și în grăsimi, ceea nu e la fel de bine.
Învață să faci distincția între grăsimi
Grăsimile de origine animală (untul, brânza grasă) reprezintă partea întunecată a forței. Fii atent în mod special la grăsimile pe care avem tendința de a le trece cu vederea, pentru că nu sunt vizibile: din carne, brânză sau produsele de patiserie.
Grăsimile de origine vegetală (uleiul de măsline, rapiță, soia, cânepă, sâmburi de struguri) sunt grăsimi bune și ar trebui să le înlocuiască pe cele dintâi. Alimentele care ar trebui consumate cel mai des sunt: peștele, fructele de mare, legumele uscate (fasolea, lintea), cerealele integrale.
Reguli de bază
- Folosește condimentele, dar evită sarea.
- Studiază cu atenție eticheta produselor alimentare.
- Elimină alimentele rafinate: zahăr, făină, glutamat, delicat. Înlocuiește-le cu alimente bogate în nutrienți, fibre, vitamine, minerale. Când simți nevoia să mănânci ceva e bine să ai la îndemână un aliment bogat în fibre, care nu îți crește glicemia.
- Mănâncă patru mese pe zi la intervale de 3-4 ore (nu trebuie să fie mese copioase). În timp se creează un echilibru, iar organismul ajunge să consume doar cât are nevoie.
- Nu amesteca fructele cu alte alimente.
- Combină pastele și carnea numai cu legume.
- Evită să consumi frecvent carne roșie și mezeluri.
- Ține departe de aceeași masă carnea, ouăle și brânza. Consumă doar unul dintre aceste alimente în aceeași zi, niciodată pe toate trei la aceeași masă.
- Evită combinațiile alimentare „grele“ deoarece consumă multă energie, induc starea de somnolență după masă sau oboseală, care durează câteva ore.
- Mănâncă ușor, simplu pentru ca digestia să dureze puțin, să te simți sătul și să ai energie.
- Pentru o digestie ușoară, mănâncă un aliment consistent combinat cu crudități și niciodată prea multe feluri de mâncare la o masă.
- Oprește-te atunci când te simți sătul.
- Evită să mănânci continuu pe timpul după-amiezii. Un fruct sau o felie de pâine îți vor furniza mai mulți nutrienți decât dulciurile.
- Acordă-ți timp pentru a mânca. Mestecă cu grijă: stomacul tău se va simți bine, iar tu te vei sătura mai repede. Nu face nimic altceva în acest timp (specialiștii ne spun că atunci când ne concentrăm asupra a ceea ce mâncăm, apetitul se potolește mai repede).
- Ferește-te de mâncarea de tip fast-food.
- Între mese evită dulciurile (de orice fel).
- Adaptează-ți alimentația la stilul de viață și la câtă mișcare faci.
Câteva reguli despre consumul apei
- Bea apă des, cafea cu moderație, sucuri acidulate doar ocazional (ideal ar fi deloc).
- Bea cu înghițituri mici.
- Bea înainte să-ți fie sete: dacă îți simți gâtul uscat, atunci ai pierdut deja 10% din capacitățile fizice și intelectuale.

Ultimele comentarii