În ziua de 1 septembrie îi pomenim pe Sf. Simion Stâlpnicul și pe mama sa, Marta. Tot în această zi este începutul Indictului, adică al Noului An bisericesc. Poporul numește septembrie luna lui „răpciune”, dar și „viniceriu” – luna strugurilor.
* Stâlpnicii sunt asceții care trăiesc în izolare de lume în vârful unui stâlp, într-un spațiu strâmt, neacoperit. Aici, ascetul stâlpnic poate sta doar în picioare sau îngenunchiat, în bătaia soarelui, a vânturilor, a ploii, sub privirile trecătorilor. Mâncarea sa este doar aceea pe care o primește de la oameni, cu ajutorul unei scări sau frânghii.
Slăvitul Simeon era din părțile Ciliciei, fiu al unor părinți creștini. Era cioban la oile tatălui său. La vârsta de 13 ani, a fost chemat de Dumnezeu la o altfel de slujbă, luminându-i-se mintea spre a pricepe calea duhovnicească, adică rugăciunea, postul, privegherea, răbdarea și trăirea în singurătate. Și-a părăsit familia și turma de oi, căutând un locaș cât mai izolat. Ajungând la o mănăstire, timp de șapte zile, a rămas îngenuncheat în fața porților ei fără mâncare și fără băutură în rugăciune către Domnul. A opta zi, egumenul Sf. Timotei l-a primit în rândul monahilor săi. La scurtă vreme, sfântul a părăsit și mănăstirea adăpostindu-se într-o peșteră mai potrivită așteptărilor sale. Trei ani de post, rugăciune și privațiuni a trăit acolo până au aflat credincioșii și au venit la el pentru învățături sfinte și tămăduire. Sfântul, tulburat în rugăciunile sale, a părăsit și peștera ascunzându-se în vârful unui munte. Nici aici nu a fost lăsat în liniște. Venerat de popor peste așteptările sale, Sf. Simion se temea că, ademenit de măririle și laudele omenești, să nu părăsească viața de smerenie și nevoință, pe care de bunăvoie o alesese. De aceea, el a recurs la un stil de viațăîn credințăși rugăciune nemaiîntâlnit până atunci; și-a făcut un stâlp înalt de 6 coți pe care a viețuit patru ani, apoi unul de 12 coți și al treilea de 20 coți, viețuind pe fiecare câte trei ani. Alți 20 de ani i-a petrecut pe un stâlp de 40 de coți. Viețuirea pe acești stâlpi a fost într-adevăr nemaipomenit de grea. Sfântul nu putea aici să se culce, nici sășadă măcar, singurul sau fel de odihnă era rezemarea de îngrăditura ce și-o făcuse de jur-împrejurul stâlpului. Mulțime fără număr venea să vadă ostenelile lui Simion, să se roage împreună cu el și să-i asculte cuvântările. Așa s-a făcut că mulți păgâni s-au botezat în legea creștinilor. Pe locul stâlpului Cuviosului Simeon credincioșii au zidit o biserică foarte frumoasă în numele lui, împlinindu-se făgăduința Cuviosului de a nu părăsi locul său, iar minunile și tămăduirile bolnavilor nu se împuținau. În ziua pomenirii sale se arăta o stea mare deasupra stâlpului luminând tot locul, iar unii istorici mărturisesc că au văzut-o.
Obiceiuri
• Se zice că vrăbiile își fac „boierescul”, adică merg la împărăteasa păsărilor cu grăunțe, ca să aibă merinde pentru anul ce urmează.
• Cum va fi vremea peste an se află după viermele ce se află în mere ori în gogoșile de stejar. Dacă viermele a zburat, e semn că va fi an secetos. Dacă viermele va fi cu aripi, anul va fi potrivit la roade. Dacă tună după această zi, toamna va fi lungă.
• Simion Stâlpnicul este cel care, în credința populară, susține cerul și pământul, stând într-un picior pe un stâlp înalt. El este patronul vânturilor și poate produce cutremure. De aceea ziua lui este foarte importantă, oamenii respectând-o de frică să nu li se surpe casele sau să le paralizeze picioarele.
• Fiind un vechi început de an bisericesc, cum era vremea în această zi așa urma să fie tot anul; dacă tuna era semn că toamna va fi lungă.
Ultimele comentarii