Inima este departe de a fi doar o pompă pentru circulația sângelui, conform cercetărilor de la institutul HeartMath. Cercetătorii de la institutul HeartMath atrag atenția că trezirea inteligenței inimii nu este deloc ceva banal, fiind vorba de trezirea unor capacități latente ignorate. Ei au descoperit că inima are propriul sistem nervos, o rețea sofisticată și funcțională de neuroni (peste 40.000), descrisă ca fiind „creierul inimii“. Acest mic „creier“ conferă inimii capacitatea de a evolua independent, de a procesa informații, de a lua decizii și chiar o anume capacitate de învățare și un tip de memorie. În esență, se pare că inima este cu adevărat un sistem inteligent. Citește în continuare →
Category Archives: Dezvoltare Spirituală
Inteligența inimii
Dezechilibrul emoțional al lumii este produs de gândurile colective
Se știe deja că o persoană poate atrage în viața sa situații dificile aflate în rezonanță cu gândurile sale negative. Este simplu de înțeles ce se petrece atunci când un grup de zeci sau sute de oameni experimentează aceleași gânduri negative. În cazul unei familii de exemplu, al unei comunități culturale, al unui popor, al adepților unei religii, al unui model economic sau chiar al întregii omeniri aceste gânduri capătă o forță ce crește exponențial cu importanța numerică a grupului și produce efecte puternice, care afectează întregul grup și uneori omenirea întreagă. Citește în continuare →
Cea mai simplă metodă de vindecare
Profeția scrisă în 1927 pe piatra funerară a lui Mikao Usui susține că Reiki se va răspândi și va vindeca întreaga planetă. Datorită eforturilor doctorului Chujiro Hayashi, terapia Reiki se practică în prezent pe toate continentele. Dezamăgit că maeștrii occidentali nu urmau ei înșiși învățăturile transmise, Frank Arjava Petter a urmat metoda Hayashi pe care a învățat-o de la doamna Chiyoko Yamaguchi, un adevărat maestru și discipol direct al doctorului Hayashi, metodă pe care, la rândul său, o împărtășește lumii într-un alt manual dedicat acestei terapii: Hayashi – Manual de Reiki, ed. Mistica.
„În prezența doamnei Yamaguchi, am simțit cum spiritul Reiki mi se dezvăluie în orice zâmbet al ei, cuvânt de încurajare și sfat pe care această femeie modestă mi le oferea. În felul în care se mișca, vorbea și trăia fiecare clipă a vieții,“ mărturisește autorul. Citește în continuare →
Compasiunea – religia universală
Aflat la sfârșitul săptămânii trecute pentru a patra oară în România, la invitația Asociației Rabten Compassionate Wisdom în colaborare cu Editura Herald și Centrul „Seeds for Happiness”, Maestrul Gonsar Tulku Rinpoche, director al Centrului de Înalte Studii Tibetane din Elveția, a susținut la Casa de Cultură a Studenților o conferință publică pe tema compasiunii ca sursă a fericirii, conferință pe care o reproducem mai jos:
„Compasiunea ar trebui să fie esența tuturor religiilor. O cale spirituală sau o religie este autentică dacă în cadrul ei este cultivată compasiunea. O cale spirituală sau o religie autentică aduce numeroase beneficii dacă este corect aplicată. Toți cei care au întemeiat religii au făcut-o cu scopul unei vieți mai bune și a eliberării de suferință, dar acestea nu sunt posibile fără compasiune. Citește în continuare →
Calea către Iluminare – prelegeri de Gonsar Tulku Rinpoche în România
Vă reamintim că vineri seară, 12 septembrie, ora 18:30 are loc conferinţa publică a lui Gonsar Tulku Rinpoche la la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. Citește în continuare →
Gonsar Tulku Rinpoche revine în România
Gonsar Tulku Rinpoche (n. 1949, Tibet) a fost timp de 33 de ani discipolul Maestrului Geshe Rabten Rinpoche, considerat printre primii călugări care au expus învăţăturile buddhiste în Occident. A studiat îndelung limbile străine, cultura occidentală şi filosofia orientală, îndeosebi învăţăturile lui Buddha. În prezent este directorul spiritual al Centrului de Înalte Studii Tibetane “Rabten Choeling” din Elveţia.
Gonsar Tulku Rinpoche se va afla pentru a patra oară în România, la invitaţia Asociaţiei Rabten Compassionate Wisdom în colaborare cu Editura Herald şi Centrul „Seeds for Happiness”. Citește în continuare →
Budismul sau calea de mijloc
Religia budistă își încurajează adepții să depășească iluzia lumii în care trăim și să obțină iluminarea, nirvana, prin dezvoltarea conștiinței de sine. Învățăturile esențiale ale lui Buddha sunt cele patru adevăruri nobile, dar și depășirea suferinței pământești prin urmarea căii cu opt brațe. Budismul este religia principală a mai multor țări din sud-estul Asiei. Din anii ’70 ideile lui Buddha au devenit un domeniu de interes și de inspirație pentru mulți occidentali, iar de la începutul anilor ’90 și în România se practică învățăturile lui Buddha. Citește în continuare →
Semnele „trezirii“
Fără nicio îndoială întreaga lume se află sub auspiciile evoluției spirituale. Fiecare dintre noi experimentează schimbări intense în toate domeniile, la locul de muncă, în viața personală, în relațiile cu ceilalți. Foarte mulți oameni trăiesc experiențe comune, în timp ce alții resimt această stare într-un ritm fenomenal. Sunt experiențe unice, foarte greu de explicat în acest moment, dar pe care le putem învăța unii de la alții. Iată câteva dintre caracteristicile trezirii spirituale pe care le poți recunoaște la tine: Citește în continuare →
Adevărata artă Feng Shui
Arta Feng Shui a ajuns la oamenii de afaceri și la oamenii obișnuiți, deoarece marii înțelepți și cunoscători chinezi au renunțat să mai considere că „secretele Cerului nu trebuie dezvăluite“ și și-au găsit discipoli care au extins practica Feng Shui. Nefiind o știință ușoară, s-a transformat, sub auspiciile spiritului comercial, dintr-o artă a evaluării energiei mediului într-o practică de amalgamuri religioase.
Risvan Vlad Rusu este specialist în Metafizica Chineză, membru al International Feng Shui Guild și al International Association of Reiki Professionals și practicant al terapiilor complementare. Lucrarea sa, Feng Shui Tradițional – manualul practicantului, ed. Trinity, a fost destinată inițial unui circuit închis, ca manual adresat studenților săi, pentru ca mai apoi să devină o sursă valoroasă pentru toți cei interesați de energia mediului și de cum poate fi aceasta direcționată pentru a genera rezultate pozitive în toate domeniile de activitate. Citește în continuare →



Ultimele comentarii