Provine din Serbia dintr-o familie de români macedoneni și a fost sfetnic de taină pentru patru domnitori: Vlaicu Vodă, Radu Vodă, Dan Vodă și Mircea cel Bătrân. A simțit de mic iubirea pentru învățătură și pentru Hristos, iar deciziile sale cele mai importante au fost luate în urma unor fulgerări vizionare. A plecat spre Athos mărturisind: „Nu pot să mai rămân în lumea aceasta înșelătoare, nici să văd slavele ei cele deșarte, ca niște năluciri mincinoase, și nici înălțarea mea în slujbele politicești. Vreau să urmez calea cea plăcută Domnului, pentru mântuirea sufletului meu“ și a rămas pe muntele Athos douăzeci și cinci de ani. Aici și-a însușit caligrafia, pictura, pictura în argint și limbile greacă, latină și slavonă. Apoi s-a retras în asceză, obținând prin rugăciunea isihastă despătimirea și iluminarea și odată cu acestea clarviziunea și puterea de a face minuni. Citește în continuare →
Sfântul Nicodim de la Tismana
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului
În perioada precreștină, ziua de 25 decembrie era considerată ziua nașterii Soarelui și coincidea cu momentul solstițiului de iarnă, când zilele începeau să se lungească ceea ce însemna renașterea naturii. Romanii o numeau Saturnalia, sărbătoarea zeului Saturn, iar Biserica creștină a asimilat-o drept zi de naștere a lui Iisus Hristos. Citește în continuare →
Fețele esoterismului
Curiozitatea referitoare la intențiile puterilor a existat de când există relația omului cu divinitatea. Încă din cele mai vechi timpuri, visele, pozițiile astrelor, premonițiile au fost semne în care magii, druizii, șamanii, profeții au căutat informații despre puterile superioare. Vechimea esoterismului datează din perioada magilor babilonieni din mileniul al II-lea și ajunge până la fizicienii secolului al XX-lea. Esoterismul, ca practică a unei cunoașteri secrete, desemnează aspirația omului de a se ridica deasupra grijilor animalice numai prin puterea sa și de a intra în legătură cu forțele misterioase care îi conduc destinul. Citește în continuare →
Cuviosul Daniil Sihastrul, făcătorul de minuni
În 18 decembrie îl prăznuim pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul – unul din cei mai cunoscuți sfinţi din tradiția monastică românească, cunoscut şi sub numele de Sfântul Daniil Schimonahul sau Sfântul Părinte Daniil cel Nou. Citește în continuare →
În mintea universului
Dovezi științifice susțin teoria că orice ai face altcuiva, bun sau rău, se va întoarce asupra ta cu aceeași forță. Că aceasta este o lege de bază a universului și nu există nicio modalitate de a o păcăli. Glonțul pe care îl tragi acum te va răni tot pe tine la un moment dat, deoarece binele și răul nu există decât ca manifestare de moment, ale cărei consecințe depind de timp și de spațiu. Universul nostru se creează în funcție de iubirea, răutatea, compasiunea sau indiferența pe care le manifestăm și astfel, compasiunea și iubirea devin imperative morale, întrucât a face rău altei ființe înseamnă să rănești conștiința universală și, implicit, pe tine însuți. Citește în continuare →
Sfântul Mucenic Elefterie
Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. Părinţii lui erau de bun neam, străluciţi şi bogaţi, iar maica lui, Antia, care fusese învăţată credinţa creştină de Sfântul Apostol Pavel s-a învrednicit de mai mare cinste şi slavă pentru credinţa în Hristos. Citește în continuare →
Sfântul Spiridon taumaturgul
În 12 decembrie, îl prăznuim pe Sf. Spiridon, episcopul Trimitundei, făcător de minuni şi patron al ciubotarilor. După ce a participat la Sinodul de la Niceea, între el şi Sf. Ierarh Nicolae s-a stabilit o prietenie trainică. Citește în continuare →
Cel de-al treilea ochi controlează conștiința
Cercetările au arătat că glanda pineală sintetizează compușii serotoninei, un neurotransmițător important din creier, care permite comunicarea între celulele nervoase. Majoritatea drogurilor psihedelice sunt similare cu structura chimică a serotoninei, iar stările meditative, experiențele aproape de moarte și alte fenomene care pot induce stări de moarte/renaștere și paradisiace/infernale sunt influențate de glanda pineală. Citește în continuare →
Calea Maeștrilor
Oamenii comunică cu Spiritul Divin din vremuri străvechi. Maeștri răspândiți în India, Tibet, China și Iran (Persia) au deschis poarta marilor suflete demonstrând că alchimia interioară este cea care transformă și distruge bolile, purifică viața muritoare și o absolvă de vinovăție, iluminează sufletul cu lumina Înțelepciunii și alungă partea întunecată a vieții transformând-o în lumină. Citește în continuare →
Dezvoltarea puterilor mentale
Hiperconștiența este una dintre puterile mentale importante pe care le poate dezvolta cineva. Indiferent ce îți dorești să fii sau să devii, cerința este să fii întru totul calm, prezent și atent. Imaginile exterioare nu numai că îți oferă securitate, dar îți și revelează detalii referitoare la situația și la persoanele din jurul tău, detalii pe care altfel nu le-ai observa. Observând cu atenție semnalele și limbajul corpului poți descifra cu ușurință adevăratele emoții și sentimente ale celor din jur. A învăța să faci distincția între ce spun oamenii și ce vor să spună cu adevărat, este o abilitate care se adresează tuturor simțurilor. Rezultatul nu va fi doar că vei fi dificil de mințit, dar îi poți ajuta pe ceilalți să-și rezolve anumite probleme. Citește în continuare →

Ultimele comentarii