Studiile și experimentele asupra efectelor curative ale apei din ultimii ani au dus la concluzia că apa este un element viu. Cele mai spectaculoase rezultate au fost obținute de japonezul Masaru Emoto, pornind de la practicile taoiste de sfințire a apei. Concluziile sale sunt că apa percepe sentimentele umane, emoțiile, cuvintele, rugăciunile și muzica. În experimentele sale, Masaru Emoto a pus apă distilată într-o eprubetă, după care, în apropierea ei, diferite persoane au rostit cuvinte pozitive, de recunoștiință, iubire sau mulțumire, apoi a înghețat apa din eprubetă și a fotografiat cristalele care luaseră forme superbe, armonioase, geometrice. Supusă unui tratament diferit, cu cuvinte negative de război, moarte și demoni, aceeași apă a luat forme complet diferite, asimetrice, contorsionate, parcă ar fi fost speriate sau mutilate. Același experiment a fost făcut cu ajutorul muzicii. Citește în continuare →
Category Archives: Mistică
Rugăciunea și efectele vindecătoare ale apei
Sfinții Împărați Constantin și Elena
În ziua a douăzeci şi una a lunii mai este pomenirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, mama sa, datorită cărora creştinismul a devenit o religie permisă, iar jertfele sângeroase au fost interzise. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi atât de bisericile ortodoxe cât şi de cele catolice, asemenea apostolilor.
Un general roman, Constantinus Chlorus, se îndrăgostește la prima vedere de frumoasa hangiță Elena și, din această iubire, se naște în februarie 285 un băiat căruia îi dau numele de Constantinus Flavius Valerius, cunoscut astăzi sub numele de Constantin cel Mare. Pentru corectitudinea în îndeplinirea îndatoririlor, împăratul Maximianus îi dă lui Constantinus Chlorus postul de prefect al pretorienilor, primindu-l la curtea imperială. La puțin timp, când împăratul Diocletian îi conferă titlul de Cezar, încredințându-i conducerea Galiei și a Britaniei. Din motive politice, Constantinus este sfătuit să-și repudieze soția, pe Elena, și să se căsătorească cu Teodora, fiica vitregă a lui Maximianus. Cum legea romană nu recunoștea căsătoria între persoane din clase sociale diferite, interesele politice și funcția se dovedesc mai puternice decât iubirea. Umilită, Elena se retrage în casa veche din Drepane. Îi rămân doar amintirile dureroase ale unei iubiri scurte și amărăciunea despărțirii de fiul ei, Constantin, în vârstă de opt ani.
Împărat la 21 de ani
Constantin primește o educație aleasă și, la 17 ani, își face serviciul militar sub conducerea Cezarului Galeriu. Se remarcă în mai multe rânduri pe câmpul de luptă și chiar primește o decorație ca tribun de rangul cel mai înalt. Anul 303 este începutul persecuțiilor creștine pornite de Diocletian, care fac să curgă râuri de sânge. Păgân, Constantin este totuși impresionat de atitudinea umilă, iertătoare și plină de milă a creștinilor față de prigonitorii lor. Măcinat de o boală necurțătoare, Constantinus Chlorus se stinge la reședința imperială și lasă cu limbă de moarte ca fiul său, în vârstă de 21 de ani, să-i urmeze la tronul imperial al Galiei și Britaniei. Tânărul împărat dovedește maturitate politică și înzestrări de excepție, iar calitățile umane deosebite, iubirea sinceră față de oameni, faptul că sub domnia lui creștinii nu sunt persecutați atrag simpatia poporului. În toamna lui 306 își aduce mama la curtea din Trier. În vârstă de 55 de ani, Elena este o femeie încă frumoasă, dar poartă pe chip amprenta suferinței. Ea primește rangul de nobilissima foemina, apoi pe cel de împărăteasă. După abdicarea lui Diocletian, situația politică în imperiu devine confuză. În loc de pacea ce trebuia să caracterizeze tetrarhia, se naște monstrul dorinței de putere absolută. Citește în continuare →
Secrete divine
Când în titlul unei cărți vezi numele lui Dumnezeu te aștepți să găsești o carte eminamente teologică în care personajul principal este, evident, Dumnezeu. Recunosc că, deși titlul Viața secretă a lui Dumnezeu, Aaron David, ed. Mistica, mă ispitea, am ezitat zile bune, așteptând momentul potrivit (?). Chiar așa, care o fi acela? Păi e cam ca o întâlnire la nivel înalt. Nu te duci așa, oricum, la o întâlnire cu Dumnezeu. Mai întâi îți faci ordine în cap, te îmbraci frumos și respiri adânc ca să capeți curaj. În plus, când mă pregătesc să citesc o carte „grea“, vreau să am toate condițiile, adică să nu mă preseze nicio grijă, să am timpul necesar, să fie liniște deplină, să nu sune telefonul, să nu-mi fie nici prea cald, nici prea frig… și tot așa. Noroc că o călătorie mai lungă cu trenul mi-a anulat toate vedetismele, înlesnindu-mi întâlnirea cu una dintre cele mai captivante scrieri despre Dumnezeu. Acum pot spune cu mâna pe inimă că oricine și-a pus măcar o singură întrebare, în orice sens, despre existența lui Dumnezeu, nu are voie să rateze cartea rabinului Aaron David.
Nu, adevăratul erou al cărții nu este Dumnezeu, așa cum ai crede, ci tu, omule, cel care cauți o viață întreagă să afli cine ești în relația cu Dumnezeu. Plecând de la cele mai banale întrebări pe care oricine și le pune de-a lungul vieții despre divinitate și necesitatea ei, trecând prin scrierile și tradițiile străvechi, cartea îți arată în fiecare pagină că rolul lui Dumnezeu este de a te pune în valoare, iar al tău este de a face această descoperire pas cu pas prin alegerile tale și prin felul în care decizi să trăiești. Citește în continuare →
Sfântul Mucenic Ioan Valahul
Sfântul Mucenic Ioan Valahul, s-a născut în Țara Românească în anul 1644, din părinți creștini în vremea stăpânirii domnitorului Matei Basarab. În toamna anului 1659, la vârsta de 15 ani, este luat în robie de turci. Fusese crescut în iubirea față de Dumnezeu, de țară și de credința strămoșească și era un tânăr voinic și chipeș.
Pe drumul spre Constantinopol, atras de frumusețea lui, un oștean turc pune ochii pe el și-l cumpără pentru a-l atrage în păcatul sodomiei. „Sunt stăpânul tău, te-am cumpărat cu aur și fac cu tine ce vreau!“ i-a spus acesta. „Stăpânul meu este Hristos, Care m-a cumpărat cu sângele Lui și face cu mine ce trebuie!“ i-a răspuns tânărul. Apărându-și demnitatea și curăția, Ioan îl ucide pe acesta. Agarenii, păzitorii robilor, aflând că Ioan și-a ucis stăpânul, l-au legat în lanțuri și așa l-au dus spre Constantinopol unde l-au dat în stăpânirea femeii păgânului ucis. Aceasta, fermecată de frumusețea lui Ioan, i-a făgăduit că dacă va renunța la credința în Hristos îl va lua de bărbat. Văzând că nu izbutește, l-a aruncat în temniță, supunându-l la chinuri înfricoșătoare. Viteazul tânăr nu s-a lăsat biruit de chinurile pe care le-a îndurat cu bărbăție și cu ajutor ceresc, rămânând de neclintit, până la capăt, în credința creștină. După doi ani, a fost spânzurat în piața marelui bazar al negustorilor din Istanbul, în locul numit Poarta Stâlpului, în data de 12 mai 1662, într-o zi de vineri, înainte de Înălțarea Domnului.
Scurta și pilduitoarea viață a Sfântului Ioan a fost scrisă de Ioan Cariofil și tipărită la Veneția de Sfântul Nicodim Aghioritul.
A fost menționat în Mineiul grecesc pe luna mai, tipărit la Constantinopol în 1843 și în Mineiele românești, începând cu ediția de la Mănăstirea Neamț din 1846.
În anul 1950 Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca acest nou mucenic al lui Hristos să fie cinstit în întreaga Biserică Ortodoxă Română.
Dependent de cristale? Ești O.K.!
Un celebru cristaloterapeut spunea că poți deveni dependent de cristale, că niciodată n-o să ai destule, iar unii sunt așa de dependenți de ele încât devin dealeri pentru a-și permite să-și satisfacă dorințele și pentru a-i ajuta și pe alți oameni să se lase prinși în mraja acestor minunate pietre. Dependenții de cristale sunt amuzanți, voioși, exuberanți, inteligenți, plini de compasiune, intuitivi, creativi și bucuroși să vă țină companie.
Considerate ADN-ul planetei, cristalele reprezintă tiparul chimic al acesteia și, totodată, bănci miniaturale de date. S-au format odată cu solidificarea Pământului și continuă să se metamorfozeze odată cu transformarea planetei. Reprezentând una dintre cele mai înalte forme de organizare a regnului mineral, ele conțin memoria forțelor ce au contribuit la modelarea Pământului.
Unele s-au format în urma unor procese de eroziune, altele prin topirea și recristalizarea mineralelor la temperaturi foarte mari în adâncul scoarței terestre ori s-au cimentat sub forma unor conglomerate. Pot avea diferite forme geometrice: triunghi, pătrat, dreptunghi, hexagon, romboid, paralelogram sau trapez și conțin o întreagă varietate de minerale. Indiferent de formă și structură, ele pot absorbi, conserva, concentra și emite energie, fiind o masă moleculară ce vibrează în permanență pe o anumită frecvență.
De aceea nu trebuie să te miri dacă simți o atracție inexplicabilă față de o anumită piatră prețioasă sau chiar mai multe. Este aceeași atracție pe care o ai față de natură, oameni sau hrană. Citește în continuare →
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan
În ziua a opta a lunii mai este pomenit Sfântul apostol şi Evanghelist Ioan, rezemătorul pe piept şi iubitorul de feciorie, de Dumnezeu cuvântătorul.
Acest Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul de la care a învățat să creadă în Iisus Hristos. Sfântul Ioan Evanghelistul a fost unul din cei doisprezece Apostoli, aleși de Iisus, și era cel mai tânăr din ceata Sfinților Apostoli. Tradiția Bisericii arată că el a trăit până aproape de sfârșitul veacului apostolic (adică până aproape de anul o sută). Sfântul Ioan era unul dintre Apostolii cei mai apropiați ai Domnului Iisus, în Evanghelia sa, el se numește “ucenicul pe care îl iubea Iisus (Ioan, 21, 20), negreșit pentru fecioria și darurile lui. Este ucenicul care la Cină s-a rezemat pe pieptul Domnului și așa s-a adăpat din Tainele lui Hristos. Este ucenicul căruia Domnul, când era răstignit pe Cruce, i-a încredințat pe Preacurata Sa Maică, iar după Înălțarea Domnului la Cer, Ioan a fost unul din stâlpii Bisericii lui Hristos, împreună cu Sfântul Petru și Iacov, ruda Domnului.
Tradiția Bisericii spune că, după moartea Maicii Domnului, Sfântul Apostol Ioan a mers la Efes, în Asia, propovăduind credința lui Iisus. Aceeași Tradiție mai spune că, din porunca lui Domitian împăratul (81-96), „Apostolul dragostei“ a fost surghiunit în insula Patmos și că acolo a viețuit el multă vreme. Tot acolo a scris și Evanghelia sa, cele trei Epistole și cartea Apocalipsei. Murind Domitian și venind împărat Nerva (96-98) Sfântul Ioan s-a întors la Efes și, așezând episcopi și preoți, i-a învățat să păzească toate câte le-au auzit de la dânsul și să aducă pe oameni la Hristos.
Sfântul Ieronim povestește că sfântul Ioan, ajuns la adânci bătrâneți, cerea să fie dus la adunările creștinilor și, în loc de lungi cuvântări, se mulțumea să repete mereu: „Fiilor, iubiți-vă unii pe alții“. Ascultătorii îl întrebau de ce repeta aceleași îndemnuri, iar el răspundea, zicând: „Aceasta este porunca Domnului. Împliniți-o și este de-ajuns“. Sfântul Ioan este singurul Apostol, care a mers cu Iisus până la piciorul Crucii, marele martor credincios al Evangheliei a patra și al Apocalipsei.
Treptele iluminării
Emoții perturbatoare, resentimente, furie, confuzie, frică, atașamente, mâhnire, răzbunare, oameni, locuri ne pot abate din drumul spre desăvârșire și spre noi înșine. „Iluminarea. 37 de trepte“, Geshe Sonam Rinchen, ed. Mistica conține o colecție de versete tibetane străvechi, scrise de Geylsay Togmai Sangpo, ce ne învață cum să ne eliberăm de toate acestea.
„M-am rugat să renasc în iaduri, ca să-i pot ajuta pe ceilalți“, spune un înțelept tibetan „dar am păstrat viziunea ținuturilor pure“. În absența unei inimi bune, drumul către ținuturile pure este blocat. Este una dintre concluziile cărții, pentru că bunăstarea și fericirea vin prin iluminare și depind de cultivarea a ceea ce este sănătos și de înlăturarea a ceea ce este dăunător. Cei care ne învață cum să reușim sunt ființele iluminate, înțelepții ale căror învățături trebuie să le punem în practică și să le pătrundem esența.
Cele 37 de versete conțin sfaturi și îndemnuri despre cum să ne recunoaștem, în primul rând, propria suferință, să ne evaluăm șansele favorabile, să evităm locurile și persoanele care provoacă emoții negative și să ne păstrăm luciditatea în orice situație. Non-violența ne protejează mai ales pe noi, deoarece orice îi rănește pe alții, indirect ne rănește și pe noi. Preocuparea exagerată pentru bunurile materiale lasă prea puțin timp pentru practica spirituală. Citește în continuare →
Spațiul poveștilor mistice
O vizită la magazinul Mistica te aruncă în timpul fantastic al trecutului, prezentului și viitorului. Este ca și cum ai trăi în același moment bucuria și romantismul fiecărui anotimp, setea de cunoaștere, nevoia de liniște, răspunsuri uluitoare la întrebările cele mai grele, răsfăț, copilărie, speranță, adică diferite pagini din vasta carte a fericirii. Un mic refugiu încărcat de magie și culoare, în care te poți ascunde de vacarmul marelui oraș, așezându-te pe oricare dintre coordonatele timpului.
Fiecare dintre produsele magazinului poate fi talismanul ce te poartă în timp: cărți din toate zonele spiritualității, bijuterii hand-made din cristale și pietre semiprețioase, obiecte decorative și ceainice pictate manual, diverse tipuri de cristale, stilouri și alte instrumente de scris, cosmetice naturale, uleiuri, lumânări decorative, bețișoare parfumate, accesorii, ceaiuri și cafea de bună calitate. Citește în continuare →
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
În 23 aprilie este sărbătorit Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă – sfânt militar, a cărui viaţă desăvârşită l-a transformat, peste secole, într-unul dintre cei mai îndrăgiţi și populari sfinţi.
Marele Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinţi creştini. Urmând cariera militară, a ajuns comandant în armata împăratului Diocleţian.
În anul 303, pentru că a refuzat să se lepede de credința întru Hristos, a fost condamnat la moarte prin decapitare, în ziua de 23 aprilie.
În iconografia bisericii, Sf. Gheorghe este înfăţişat călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur, amintind o legendă potrivit căreia Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Această imagine glorioasă a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în înfruntarea cu diavolul.
Obiceiuri de Sfântul Gheorghe
* În popor, Sf. Gheorghe este considerat protectorul vegetaţiei, al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor.
* În ajun, fetele de măritat credeau că-şi pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.
* De Sf. Gheorghe, capul familiei împodobeşte stâlpii porţilor şi ai caselor, ferestrele şi uşile caselor şi grajdurilor, cu ramuri verzi, pentru ca oamenii, vitele şi semănăturile să fie protejate de forţele răului. Ramurile verzi erau folosite peste an ca leacuri împotriva bolilor; ele erau puse şi în hrana animalelor.
Îngerii călăuzitori
La fel ca la majoritatea copiilor educați în perioada comunistă apropierea de credință mi s-a întâmplat greu, cu rezervele tipice date de teama de ridicol. Chiar dacă, nu o dată, am simțit că îngerii călăuzitori sau Dumnezeu „m-au purtat în brațe“, am preferat să pun astfel de întâmplări pe seama destinului pe care „și-l face omul cu mâna lui“.
Anumite gesturi ale străbunicii mele, o femeie foarte harnică, morală și de neclintit în credința ei în Dumnezeu au devenit de neînțeles pentru mine când am crescut și m-am „școlit“. Nu înțelegeam de ce avea nevoie să meargă în fiecare duminică la biserică, de ce se închina atât de des pe ea și pe noi, de ce existau icoane în toate camerele casei, de ce tot ce făcea se sprijinea pe legile naturii, pe reguli clare, repetitive și pe o disciplină de fier. Acum, când îmi dau seama că în preajma ei noi nu eram niciodată bolnavi, triști sau dezorientați, o înțeleg, dar cu mintea de pe urmă. Mi-au trebuit ani la rând să simt pe propria piele ce multă încredere în sine și cât sprijin moral oferă credința.
Când valorile morale ale unei societăți ajung să se estompeze, nevoia de spiritualitate țâșnește prin alte supape, iar ordinea lumii caută să se reașeze în alte făgașe.
Tot căutând argumentele științifice am ajuns, în cele din urmă, în punctul din care plecasem: credința este o stare interioară, cât se poate de intimă, asemenea iubirii, fericirii, durerii sau suferinței. O simți sau nu, este doar a ta și nu poate fi descrisă sau povestită în cuvinte. Citește în continuare →
Ultimele comentarii